Mă uitam în gol pe fereastră. Gândurile mele începeau să fie îndepărtate și necesitau atenția mea, făcându-mă să nu realizez că in fața mea se desfășura o furtuna de toată frumusețea. Am reușit totuși să ignor lupta de afară ce se dădea între vânt și copaci, însă am fost întreruptă de un fulger ce mi-a luminat întreaga camera și de un tunet mai mult decât zgomotos ce a pornit alarma câtorva mașini de pe stradă. Am închis ochii din cauza luminii puternice, iar atunci când i-am deschis m-am trezit pe covorul alb şi pufos de lângă pervazul decorat cu perne albastre şi albe.
M-am ridicat de pe jos, ca mai apoi să îl văd, in blocul vecin, pe cel mai bun prieten al meu tăvălindu-se, la propriu, de râs. Știam că mă văzuse, așa că am hotărât să mă duc până la el.
Probabil că acum un om normal ar ieși din apartament, din bloc, și ar intra in blocul și apartamentul prietenului lor cel mai bun. Asta aș face și eu, doar că eu și Kyle nu suntem normali. Nici cu cinci dicţionare în faţa nu am putea să înţelegem normalitatea.
M-am urcat pe pervaz, am deschis fereastra și mai apoi am sărit pe scara exterioară de incendiu. Când aveam opt ani, eu și Kyle am realizat cat timp pierdem coborând scări, sunând la interfon și alte lucruri pe care le făceam când ne vizitam - asta fiind în fiecare zi - așa că taţii noştri au găsit o soluţie şi au construit un fel de pod ce făcea legătura ȋntre scările de urgenţă ale blocurilor noastre. M-am folosit de pod pentru a ajunge, în final, să deschid geamul lui Kyle si să mă întind pe pernele roşii şi negre de pe pervazul lui. Kyle era pe jos, încă razand de mine.
-Frate, am avut timp să vin până aici şi tu tot nu ai tăcut?
-Ba da, dar după m-am uitat la asta, spune Kyle, întinzându-mi telefonul cât să văd că m-a filmat. Avea dreptate totuşi, a fost atât de amuzant că pana şi eu am râs puţin.
-Ridică-te, repede! zice Kyle dupa câteva clipe de tăcere.
-De ce? E un păianjen? intreb eu deja fiind în picioare.
-Nu, dar ai parul ud si imi strici pernele.
Ne-am uitat o clipă unul la altul, după care am început să râdem, iar eu i-am dat un pumn în joacă în mână, dar cred că am dat cam tare din greşeală.
-Stai aici, îţi aduc nişte cafea. a zis Kyle.
M-am aşezat pe patul lui uitându-mă prin jur, dar am realizat că el nu ştie sa facă nimic la aragaz, aşa că am fugit spre bucătărie pentru ca să nu dea foc la casă.
Am fugit până în bucătărie şi am văzut că nu e acolo, aşa că m-am dus în sufragerie. L-am găsit stând cu o pungă mare în mână şi lângă el, pe masă era un tort.
-La mulţi ani, Jess!
-Credeam că-
-Că am uitat? Niciodată. a zis Kyle lăsând punga jos şi venind înspre mine pentru a mă trage într-o îmbrăţişare. Deschide! a adăugat apoi ridicând punga.
Am deschis-o, ca mai apoi să scot un skateboard ce pe spate avea scheletul unei mâini ce ţinea un trandafir. Nu era orice skate, era skate-ul pe care îl admir de câteva luni în drum spre şcoală.
-De unde ai ştiut?
-Te uiţi mereu la el.
-E chiar atât de evident?
-Cam da... Mai e ceva. În punga.
Am lăsat skate-ul jos şi am luat din pungă un hanorac grena fără mâneci.
-Ma faci sa zambesc! Stii ca nu imi place. Te omor! spun luând cuţitul de pe masă, în gluma.
-Și eu te iubesc! a zis Kyle întinzând tortul pentru ca eu să îl tai.
Am mâncat fiecare câte o felie din tortul cu ciocolată, iar apoi Kyle a pus ce ne-a rămas în frigider.
-Poate vii mai târziu să mai mâncăm.
-Asta dacă nu vine tatăl tau devreme acasă şi îl mănâncă. spun eu şi am râs amândoi.
-Hei, Jessie, ne vedem în jumătate de oră jos să mergem la liceu, da?
-Normal. Pa!
-Pa!
M-am întors la mine, m-am schimbat, m-am încălţat şi într-un final am plecat, împreună cu Kyle, spre liceu.
