Ghost [ Niall Horan fanfic. ]

1. First day

Stau nemişcată lângă geamul fostei mele camere , ascultând vântul care îşi face loc printre crengi şi privesc frunzele îngălbenite de toamnă cum se chinuie să se ridice de pe suprafaţa udă de ploaie a drumului .

Mă întreb dacă s-ar putea să treacă cineva cunoscut . Mama poate să apară de după colţ , de la capătul terasei , în rochia ei roşie , botinele negre şi cu părul lung şi drept lăsat pe spate , exact aşa cum era îmbrăcată în noaptea aceea , acum câteva luni .

Mutându-mi privirea spre pereţii de o nuanţă gălbuie, mă uit in jur şi nu văd nimic, decât o cameră goală şi zeci de amintiri ce îmi aleargă prin minte, îmi e dor de tot. De vechea mea viaţă, de certurile mamei şi de protecţia tatălui.

Încă îmi mai aduc aminte de mama , cum înainte de a pleca undeva , proba toate rochiile din garderobă întrebându-mă care i se potriveşte cel mai bine . De fiecare dată apărea câte una nouă şi era momentul oportun pentru a mi-o arăta , aşa că nu ezita nicio clipă . Nu conta că eu aveam doar 4 sau 5 ani , ea defila cu fiecare rochie în parte pe holul cel lung de la etaj sau pe scări , exact ca şi o adolescentă ...

Deasemena îmi aduc aminte de tata , în acele seri când venea târziu de la lucru şi tot ce îşi dorea era să facă un duş şi să se arunce în pat , dar îl imploram mai mereu cu faţa aceea de căţeluş plouat să stea să se uite cu mine la desene sau să ne jucăm "de-a căluţul" .

Acum sunt singură în această casă, uitată şi aruncată într-o lume paralelă , menită să bântui pe aici probabil la nesfârşit ...

Dar , un gând îmi străbate fulgerător mintea , mi-am adus aminte de jurnalul ascuns sub podeaua camerei mele .

Cu paşi mari şi cu privirea încrezătoare mă îndrept spre crăpătura din colţul camerei . Trag aer adânc în piept şi ridic bucata de parchet . Jurnalul este încă aici , îl scot şi îl despachetez din cârpa plină de praf şi răsuflu uşurată .

Mă aşez din nou pe scaunul vechi şi şubred de lângă geam , singurul obiect rămas aici după mutarea părinţilor mei . Îmi deschid încet jurnalul şi încep să citesc:

23 noiembrie 2008

Dragă jurnalule ,

mama şi tata mi-au cumpărat acum o săptămână noile patine pe care mi le doream atât de mult . Datorită lor am câştigat locul I la concursul de patinaj . Sunt atât de fericită ! Mă bucur că prietenii şi familia au fost acolo să mă sprijine când am avut nevoie , aşa cum fac de obicei . Este prima dată când câştig primul loc şi chiar nu îmi vine să cred că am reuşit ...

Un zâmbet mi se arată timid în colţul gurii dar îmi piere imediat de pe faţă îm momentul în care aud uşa de la intrare . Îmi ascund repede jurnalul în cârpa lui uzată şi îl arunc sub podea . Cu paşi mici şi şilenţioşi mă îndrept spre scară şi trag cu ochiul la parter să văd cine a venit . Mă aştep să fie din nou copiii care trec de obicei pe aici fără vreun motiv anume , spunând doar că le place să intre în case părăsite . Dar m-am înşelat .

În faţa uşii stau doi băieţi . Unul dintre ei înaintează uşor zâmbind , un băiat blond cu ochi albaştri precum cerul .

- Ce spui Harry , îţi place ?

- Îmi place , Niall .

- Le poţi spune băieţilor să aducă lucrurile înăuntru .

Poftim ? Ce lucruri să aducă ? Sper ca nu se mută aici . Nu , nu se poate muta aici ...

Niall's story :

În sfârşit . Am aşteptat atâta timp această zi , să mă mut de unul singur . Într-adevăr , va fi puţin ciudat până mă voi obişnui . Să ştiu că vin acasă şi trebuie să îmi pregătesc singur de mâncare , să îmi pun singur rufele la spălat , să fac curăţenie de unul singur , să îmi fac singur cumpărăturile ... pur şi simplu să ştiu că nu mai depind de mama mea şi mă pot descurca fără ajutorul ei .

Harry stă pe terasa din faţa casei privind doi câini cum se joacă şi aleargă veseli pe stradă . Dar gândurile îi sunt întrerupte în secunda următoare , când a o vede pe Sophia .

- Păpucel !

- Pişcot !

În momentul în care o strânge în braţe ochii lui strălucesc precum soarele reflectat in mare , iar pe faţa lui apare un zâmbet mare şi larg dezvăluindu-i dinţii albi precum perlele . Un zâmbet care apare pe faţa lui doar când Sophia , "pişcoţelul" lui , este în preajmă .

Cu fiecare secundă care o petrece cu ea zâmbetul i se lărgeşte tot mai tare , ca unui copilaş micuţ ce tocmai a primit o bomboană sau o jucărie nouă .

Mă uit la ei deja de o jumătate de oră , cum stau îmbrăţişaţi pe legănul de pe terasă şi privesc copacii desfrunziţi , cum Harry mai plasează din când în când săruturi scurte pe fruntea pişcoţelului său .

Încă îmi e dor de fosta mea prietenă , de momentele în care stăteam şi noi îmbrăţişaţi ore întregi pe leagănul din curte fără să spunem nimic . Îmi doream doar să o ştiu în siguranţă lângă mine , şă ştiu că nimeni şi nimic nu mi-o poate lua . Dar acum toate au trecut .

Hey !!! Ştiu că mi-a luat cam mult să postez, dar săptămâna trecută am avut un proiect la şcoală care implica găzduirea unor elevi belgieni timp de 6 zile şi nu am avut timp să scriu din cauza activităţilor pe care le-am avut în decursul acestor zile. 

Acum am postat prima parte şi sper că m-am descurcat cât de cât . Este prima mea poveste şi nu am "experienţă" , deci vă rog din suflet ... nu mă faceţi în toate felurile doar pentru că nu vă place , citiţi altceva :) P.S. criticile constructive sunt binevenite .