Alba-ca-Zapada:Si merele pacatului.

Doi

Doua brate puternice mi se strang in jurul mijlocului iar eu icnesc, acea infumurare pe care o avusesem in mine fiind inlocuita de teama. Cine era? Si de unde ma cunostea? Doar nu vii asa, aparand de nicaieri, si aproape ma sufoci. Lucrurile nu pot merge asa, nu?

Sunt trasa in spate, pe o strada laturalnica intre doua cladit=ri imense. Sirena unei masini de politie se aude in departare.

O soapta: "Alba-ca-Zapada"   tulbura linistea profunda.

Iar eu sunt eliberata. Ma intorc, iar faptul ca sunt surprinsa si confuza este evident. Disparuse. Im urma ramasese doar o pana neagra, pana unui corb salbatic, asemenea celei folosite de arcasii nostrii. Langa, un biletel. O pagina veche, ingalbenita de timp, rupta dintr-o carte.

 "Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos."

...Andor. Andor era arcasul favorit al tatei. Cel ce il sagetase pe vanator chiar inainte sa ma omoare. Sau mai bine zis, sa incerce sa ma omoare. Dar ce cauta aici? Cum de era inca in viata?

Singurul tau prieten..

-Andor?strig, iar raspunsul este doar suierul vantului.

Mi-am continuat drumul printre oameni, adanc tulburata de cele intamplate. Daca era adevarat, asa cum auzisem, insemna ca Mana Vitrega se afla in orasul ce adaposteste podul de fier, asemeea unor lacrimi de sange.

San Francisco...

-De unde stii? mi-am intrebat Ratiunea.

Nici un raspuns. Cateodata era asa dificila.

Un om ce a luat-o la fuga m-a daramat pe jos.

-Cata impolitete! strig. Nimeni nu ma baga in seama, insa.

Ah..am uitat. Aratam de parca eu chiar eram o cersetoare. Cu o rochie sfasiata, cu parul incurcat in spini si urme de pamant ce imi pateaza  pielea alba. Cum de mi-ar acorda ciineva atentie?

Intrebarea era...Cum aveam sa fac rost de bani? O locuinta? Si haine?

O atingere usoara pe umar ma face sa ma ridic.

-Domnisoara Alba? intreaba o femeie cu ochi negrii. Avea un zambet bland pe buze, cu parul impletit in trei, purtand o haina de blana alba peste oochie neagra.

-Da?

-Ah..Bine ca v-am gasit. Haideti cu mine. Va asteptam de mult timp.

Ochii ii sclipesc intr-un mod magic. Dar, de ce ma stiu? Adica...cum? Si la ce se referea cand zicea ca eram asteptata de mult timp?

Prefer sa raman silentioasa, urmand-o cu pasi marunti. S-a oprit in fata unei cladiri cu geamuri si vitralii mari si ziduri de piatra rece. Dupa ce usa de mahon, masiva, s-a deschis, a intret, facandu-mi semn sa o urmez.. Inauntru era cald si bine. Trosnetul focului din semineu mi-a adus zambetul pe buze. Imi reamintea de acasa.

-O sa va conduc in camera dumneavoastra. Aveti hainele pregatiti. Cina este in doua ore. Si...ar fi bine sa ramaneti in interior.

Incuviintez, urcand pe scari. Intru intr-un dormitor ca si al meu. Cu un vitraliu ce reprezinta o stea de-asupra ferestrei, biblioteca sapata in stanca, un pat cu asternuturi de matase ce imprastie o lumina de aur imprejur. Si aici focul ardea in semineu, iar un tablou cu tata si mama trona de-asupra patului.

Usa se inchide in urma mea. Dupa ce fac o baie, incercand sa realizez cum functioneaza lucrurile moderne, ma imbrac in ceea ce pare a fi o simpla rochie alba, din panza, iar la mijloc, cu o panglica rosie ca si cingatoare.

Ma asez obosita in fata ferestrei, privind la imbulzeala de afara. Ce se putea intampla?