Alba-ca-Zapada:Si merele pacatului.

Unu

Un sunet ascuțit urmat de o căzătură.  Atât iminpot aminti. 

Lumina e atât de puternică,  iar eu am fost înconjurată de întunericu atât de mult timp. Totul îmi pare atât de străin. Cât de mult am lipsit?

Sute de ani.

Șoapta aceea care se numește 'Rațiune' îmi invadează mintea.  Mi-a fost dor să fiu vie. Teoretic.

In sfârșit, îmi fac curaj și deschid ochii. Un câmp imens, acoperit de zăpadă și înconjurat de un lanț imens de munți și păduri.  Îmi pare cunoscut.  Dar de unde?

Aici ai murit,  șoptește Rațiunea.

-Ah...Mai taci, îi zic, de parcă ar fi o persoană reala.

Mă ridic încetișor, fiind săgetată de frigul ce mă înconjoară.  Era să uit ce sunt și unde ma aflu.  Cel puțin era mai distractiv decât în Purgatoriu.

Fac câțiva pași prin zăpadă, iar privirea mi se oprește  pe haine.  Nu, oe chestiile ce trebuiau sa fie numite haine.

-Serios acum, nu te puteai deranja sa îmi dai și mie măcar o pereche de pantofi? Și o rochie? Ai destui bani la seif. Ce conta daca îmi luai și mie niște haine noi? țip către cer. Desigur că nu mă așteptam la un răspuns.

Ar trebuie să ne îndreptăm către cetate.

Abia atunci am realizat că undeva, nu foarte departe de locul unde mă aflam se zareau turnurile unei cetăți.  Dar soarele ce se ascundea printre nori se oglindea în acele ziduri.  Un pod imens de culoare roșie  trecea peste o apă despre care nu am auzit în viața mea. Mă rog... În viața mea de dinainte de moarte. 

Vedeți voi, atunci când ești în Purgatoriu nu ai idee ce se întâmplă în lipsa ta. E ca și cum te trezești în mijlocul unei noi lumi, neavând habar ce și cum funcționează.  În situația asta eram eu.

Nu prea arată a cetate.

-Cred că se numește 'oraș'...

Am început să alerg, picioarele mele lăsând urme in zăpadă.  Era atât de frig. Atât de sălbatic.  Am început să respir greu, iar deplasarea a devenit o problemă. Trupul meu nu putea face față unor astfel de condiții.  În final,  eram om, nu?

Adu-ţi aminte de ce ești aici.

Eram vie iar. Pentru a mă răzbuna.  Curculase un zvon cum că Alesul meu era încă în viață,  după atâta  timp. Și se căsătorise cu Mama cea Vitregă.  Puseseră la cale totul.  Mă omorâseră, știind că dragostea mea pentru Prinț era un obstacol în calea victoriei. 

Dar Albă-ca-Zăpada revenise.

Și avea de gând să facă lucrurile mai interesante.

În curând,  reușisem să ma apropii.  Oh...nu aveam să mă dau bătută așa ușor.  Și ce, să pierd șansa?

Numai că viața nu va fi ușoară aici...

Imediat ce am pășit pe străzile noi, pietruite și pline de oameni îmbrăcați în haine ciudate,  am realizat că exista posibilitatea să fie puțin mai diferit decât crezusem.

-Nu-i nimic,  o să mă descurc eu, șoptesc printre dinți iar privirea imi zboară peste sutele de figuri ce mă înconjoară.

O femeie cu ochi blânzi se oprește și îmi zâmbește,  punând o mână peste a mea. Pleacă, iar eu realizez că mi-a lăsat o hârtie cu o faţă desenată pe ea. Bani.

-Ai impresia că sunt o cerșetoare? Mai bine ai veni să îți ceri scuze, pentru că eu sunt Albă-ca-Zăpada! strig dar știu că e prea târziu să mă mai auda.

Două brațe puternice mi se strâng în jurul mijlocul.

________________________________

Bună tuturor.  Pentru început,  aș vrea să vă mulțumesc pentru că vă luați puțin din timpul vostru prețios și citiți această carte.  Înseamnă enorm de mult pentru mine.

Știu,  poate părea atât de plictisitor acum. Dar orice lucru are un început.  Și știți cum sunt începuturile.

Mulțumesc mult.

Ralu♥