Nu mă simt singură ||Joshua DUN ff.||

Singura || Eu n-am zis nimic! ||

Singura || Eu n-am zis nimic! ||

-Trezeste-te, domnisoara Riggs, si raspunde-mi la intrebare! tuna profesoara de istorie cu acid in glas.

Colegii din jurul meu susotesc harnic injuraturi si blesteme. Probabil pentru ca sunt constienti ca daca nu pot raspunde la cerinta, o sa dea toata clasa test. Probailitatea ar fi de 100% sa raspund gresit, mai ales ca nu stiu nici macar intrebarea.

Ca si cum doamna Parkingson (asta da nume!) mi-ar fi citit gandurile, imi spune rautacios:

-Nu mai repet nici macar intrebarea! Daca imi raspunzi corect in urmatorul minut, fara sa-ti sopteasca nimeni, evident, esti o eroina si nimeni nu va mai trebui sa dea testul!
-Iar daca nu...? incerc eu sa trag de timp.

-Stii povestea. Si pun pariu ca mai mult de doua treimi din clasa este praf la istorie, ceea ce va rezulta nota vostra proasta.

Stau o secunda, prefacandu-ma ca gandesc, pentru a da o impresie implicata.

Mi-a frica. Nu pentru ca eu o sa iau din nou o nota rea, ci pentru ca toata clasa va avea de suferit din cauza mea. Si nu vreau sa-mi imaginez cum se vor razbuna pe mine in pauze.

Sunt atintita de douazeci si opt de perechi de ochi, in asteptarea raspunsului meu.

Imi simt gatul si mainile amortite, pleoapele de plumb, iar mintea imi vajaie prin craniu, ca si cum as urma sa lesin in urmatoarea secunda.

Ceasul de pe perete ticaie precum o bomba de aceea din jocul preferat al lui Ron, pe care-l joaca atunci cand e plictisit.

-Treizeci de secunde, acopera doamna "Cutremur" sunetele clasei.

-Uhmm... doriti si explicatia stiintifica?

-Nu exista nicio explicatie stiintifica la intrebarea mea.

Ma panichez. Imi mut privirea prin clasa, ca si cum as cauta raspunsul scris pe unul din peretii incaperii. Inima imi bubuie in gat, intr-un galop disperat de batai.

-Douazeci...
Colegii imi fac semne disperate sa ma grabesc. Mda, corect, de parca asta m-ar ajuta pe mine vreodata.
-1873-1968! imi sopteste o voce familiara.

Nu mai trag de timp si spun raspunsul cu voce tare inainte sa apuce profa' sa numere si de la 5 in jos. Nu trebuie sa ma gandesc precis daca raspunsul acesta e sortit esecului sau ne poate salva de un test-fulger imposibil.

Doamna profesoara isi tranteste pixul de catreda si ofteaza zgomotos, dramatic.

-Corect! Oricum nu aveam de gand sa va dau test.

Toata clasa se lumineaza la fata dupa primul cuvant. As vrea sa ma intorc la Tyler si sa-i multumesc din priviri ca mi-a soptit, dar asta ar da de banuit doamnei Parkingson.

-Dar in schimb urma sa va scad la nota data viitoare cand dadeam test sau va ascultam, continua ea.

Deja nimeni nu mai e atent. ne pasa pe moment de ce se intampla, dar mai departe nu privim. Lasam pe ultimul minut ce aveam de facut, iar cand consecintele apar, nici macar decenta de a ne recunoaste sau accepta greseala nu o avem.