Iubirea ca o armă

Cum ?

                Din perspectiva Joanei

Ce e asta ? Cum e posibil să dau din rău în mai rău ? Și ce se întâmplă cu mine ? Am facut față unor situații limită și acum mă speri de un maimuțoi beat ?
Nu știu ce e asta... Începe ca teama să mă cuprindă până în maduva oaselor .

Clipesc și observ ca mama nu mai era acolo . Parcă rațiunea îmi scăpase de sub picioare , nu îmi amintesc nimic după ce Brad a spus acele lucruri îngrozitoare. Nu apuc bine să-mi descâlcesc gândurile și să revin pe linia rațiunii , că Brad începe să mă împingă afară , pe ușă.
Eu : Lasă-mă , animalule !!!

Imediat încep a fugii cu disperare . Unde ? Nici eu nu știam; Cât mai departe posibil .
La un moment dat , mă opresc din alergat,mă așez pe o bancă și încep să  cântăresc situația. Încep să mă calmez și să gândesc unde pot dormi ăsta seară .
Afară fiind aproape noapte, era singura întrebare la care trebuia neapărat să știu răspunsul.
După câteva momente de gândire , îmi aduc aminte de locul meu de suflet, căsuța de langa cimitir. De multe ori mi-a fost salvare , sper să-mi fie și acum .

Ajung acolo . În cimitir se auzea o ușoară încăierare de zgomote . Probabil cineva tocmai urma să fie înmormântat.
Am ignorat situația și am intrat în casă .
Acest loc este , de fapt , un fel de cămară , amenajată și cu două paturi micuțe , un mic covoraș modest și o măsuță , pe care este pus o mică plasmă. Aici e camera pasnicului,de altfel. Dacă mă gândesc puțin , cred că am și eu un singur amic , omul aceasta.
De multe ori veneam aici și stăteam de vorbă cu el . Deși e de necrezut , a studiat pictura și poezia romantică,dar nu a avut nici el o soartă prea grozavă. I-am văzut câteva dintre lucrări și chiar îmi transmit niște sentimente aparte. Uneori, când era frumos afară , ne plimbam prin cimitir, pe aleea principală , apoi scriam pe baza sentimentelor trăite acolo. Un fel de competiția poeților :)).

Sper ca astazi să-l găsesc aici.

Da , din fericire , chiar e .
Văzându-mă speriată , ingrijorat mi se adresează:
Maurice : Bună seara ,scumpa mea! Ce ti s-a întâmplat ? Pari foarte speriată.
Eu :Buna seara , Maurice! Imediat ce beau puțină apă , îți povestesc tot.

Beau apă , apoi reușesc să-i povestesc totul . Mă simțeam puțin mai eliberată acum . Maurice mă sfătuiește și sprijină ca întotdeauna , este ca tatăl pe care l-am avut cândva..

Maurice : Joe, nu mai plânge . Acum că ți-ai revenit din șoc și poți gândi limpede , cred că ar fi bine să-ți pui ordine și în gânduri . Ce vei face de acum ? Acolo este clar că nu te mai poți întoarce .
Eu : Știu asta ... Dar nu știu însă cum să fac această taină.
Maurice: Eu zic să te plimbi puțin pe aici și sigur îți vei găsi liniștea .
Eu : Buna idee , o să merg îndată.  Văd că și înmormântarea s-a terminat . Este perfect . Îți mulțumesc mult de tot pentru sprijin ! Ești mereu aici pentru mine , te-aș putea numi "tata" .
Reușesc să-i văd un zâmbet și plec.
Maurice : Cu bine , fata mea!
Îi fac un semn cu mâna și imediat , plină de bucurie, plec să mă plimb pe aleea principală.
Aceasta alee nu era decloc înspăimântătoare . Era foarte lată, cu pavele și boltă înaltă , plină cu flori ce-ți îmbăta simțurile , pe alocuri mai erau și băncuțe frumos meșterite , poate și câte un pom . Era o bucățică de rai pe timp de noapte .
In aceasta seara lumina lunii bătea într-un mod special , cădea într-un fel ce-ți lasă impresia că ești într-un film de dragoste ,vechi . Foarte frumos totul !
În timp ce eu mă plimbam , admirând peisajul , văd un om stând abătut pe banca din față.Nu se zărește foarte bine ,dar se poate distinge ușor că este vorba despre un bărbat. Încerc să nu par curioasă și nu fac contact vizual, mergând mai departe. Însă el nu părea să nu mă fi observat . Încă de când l-am zărit , părea să mă analizeze atent . Încerc să întorc puțin capul și observ că acum se uită și mai insistent . Apoi o voce, pe care am asimilat-o imediat, se aude :

El: Heii ,tuu ?!! Oprește-te !! Te rog! Vreau să vorbim !

Mă opresc înlemnită și de teama de a nu veni după mine , mă întorc cu fața spre el . Când reușesc să-i văd trăsăturile feței amuțesc de uimire .
"Uau ! Cum e posibil așa ceva? Să fie doar o coincidență? Nu credeam să-l mai văd vreodată ..."