Lasă-mă să cred

III

Doua saptamani mai tarziu

- Anne! Misca-te mai repede!, striga mama

-Trăiești?, am intrebat-o mirată in timp ce coboram scările.

- Uite ca da. A venit aici un tip, nu-l cunosc, a zis ca ți-ai uitat o eșarfa. N-a vrut sa mi-o dea mie. E pe veranda, te așteaptă.

N-am așteptat sa-mi mai zică ceva. Tot ce voiam era sa nu mai stau in aceeasi camera cu ea. Ma trezisem in urma cu 10 minute si abia apucasem sa ma spăl pe dinți. Nu voiam sa-mi imaginez ce fel arătam. Cum am deschis usa, l-am vazut. Jared, aici. Cum? Mi-am acordat cateva secunde pentru a-l analiza. Era asa de dragut: isi prinsese parul, avea o geaca militareasca, blugii decolorati si vechea pereche de bocanci.

- Hei!, începu el.

- Hei si ție, străine, ce cauți aici?, l-am întrebat

- Uhm, ți-ai uitat eșarfa la cafenea. N-am apucat sa vin sa ți-o aduc mai repede. A durat ceva timp pana cand am început curățenia după petrecere.

- Mulțumesc mult, i-am spus in timp ce mi-o înfășuram in jurul gatului.

- Inca ceva. A trebuit s-o spal deoarece era plina de praf si de bere.

Stiam ca era ceva schimbat la ea. Mirosul ei semăna mult cu cel al lui Jared, ceea ce ii dadea un plus.

 Ai vrea sa intri?, l-am întrebat.

- Dupa ce am cunoscut-o pe maica-ta, simt ca pot sa mor linistit. Iti multumesc oricum.

- Imagineaza-ti cum e sa traiesti cu ea.

Expresia lui s-a schimbat radical.

- Nu pot sa inteleg cum exista oameni ce nu pretuiesc timpul pe care il petrec in compania copiilor lor.

- Esti bine?, l-am întrebat

El doar a dat din cap.

- Nu pot sa cred ca tocmai tie iti zic asta : tata e plecat 359 de zile din 365 iar pe mama ai prins-o in rarele ei momente in care nu este cu prietenele ei anorexice prin Bahamas.

- Îmi pare rău, imi spuse Jared in timp ce ma analiza cu atentie.

- Sa nu-ti fie, deja m-am obisnuit. Tot ce vreau ar fi sa-mi gasesc un scop in viata. Sa ma hotarasc asupra facultatii pe care vreau s-o urmez, sa devin independentă, sa-mi găsesc un loc de munca. Sa nu mai trebuiască sa stau in casa lor.

- Hei, uita-te la mine, imi spuse in timp ce-mi ridica barbia pentru a ma privi in ochi, o sa îți găsești scopul, iar eu am sa te ajut. Ce zici?

Cu ochii înlăcrimati i-am răspuns:

- Mulțumesc.

- Hai la o plimbare.

- Unde mergem?

- Spuneai ceva de o slujba? Cred ca știu ce ai putea sa faci. Din întâmplare, am nevoie de inca un angajat.

- Si mi-ai oferi-o mie?

- Da, de ce nu? Ai sa înveți imediat cum merge treaba. Sunt sigur c-ai sa te descurci. Trebuie doar sa duci la bun sfarsit comenzile pentru ca locuitorii acestui oras irlandez sa fie multumiti.

Nu-mi venea sa cred. Il cunoșteam pe Jared de doua săptămâni. Cu toate acestea, nu înceta sa ma surprindă.

- Ce zici? Ești gata sa începi o noua etapa?

- Bineînțeles!, i-am zis, cu toate acestea, tot va trebui sa intri pentru ca nu pot veni la cafenea in pijamale.

La început a protestat. Stiind ce panarama ar face mama, ne-am miscat repede si am ajuns la mine in camera fara ca ea sa auda ceva.