- Tati, te rog nu mă lăsa aici! Promit, voi face tot ce vrei, îmi voi lua până şi o slujbă. - spun plângând - Monica, iartă-mă.
Astea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura tatălui meu. A făcut-o, m-a părăsit. Am suferit ani din cauza asta, şi mereu l-am aşteptat să vină după mine. Dar era în zadar, el nu a făcut-o şi nici n-o va face vreodată, a preferat să rămâna cu soţia lui şi să scape de mine. Nu era suficient că m-a marcat moartea mamei, el m-a aruncat ca pe un obiect în locul acesta.
~Prezent~
Prezentare : Eu sunt Marta Monica, am 16 ani şi am fost dată la orfelinat la vârsta de 13 ani. Am părul şaten, ochii verzi şi arăt cam aşa 👇
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sunt o fată simplă, open minded, ambiţioasă şi nu-mi plac oamenii falși și materialiști, sunt zodia capricorn. 🙈
Şi povestea mea începe cam așa..
M-am trezit de dimineață deoarece aveam şcoală, învăț la o şcoală privată deoarece directoarea orfelinatului este o persoană bogată, dar generoasă. Nu locuiesc singură în camera căminului, ci cu încă trei fete care au devenit ca şi surorile mele în toţi aceşti 3 ani, ne-am ajutat reciproc mereu. ❤ Este vorba de Amanda, Paula şi Ingrid. Amanda are 15 ani, părul blond şi ochii căprui, Paula are 17 ani, părul brunet şi ochii verzi ca şi mine iar Ingrid are 16 ani, părul şaten şi ochii albaştri. Camera noastră de cămin este o camera spațioasă, cu 2 calorifere, 4 dulapuri, 4 noptiere,4 paturi, 2 birouri pentru învățat şi 2 ferestre. E cel mai bun orfelinat din toată țara. Tot nu este ca acasă, dar fie, nu vreau să-mi amintesc iar.
După ce ne-am trezit am stat de vorbă cu fetele şi apoi am mers la baie să ne facem rutina zilnică deoarece directoarea(Irina) țipa pe coridor că vom întârzia la şcoală dacă nu ne grăbim. M-am îmbrăcat repede cu jeansii mei negri, mi-am luat o cămaşă albă, mi-am pus lănțişorul care mi l-a dat mama înainte să moară şi care este singura mea amintire de la ea apoi m-am încălţat cu nişte teneşi, mi-am luat geanta şi am alergat pe scări după fete care au fost mai rapide decât mine.
Amanda: - Marta, de ce fugi aşa? Oricum noi te aşteptam! - spuse amuzată. Ingrid: - Marta, trebuie să vorbim cu directoarea, teneşii tăi sunt rupţi, nu mai poţi merge cu ei. Paula:- De parcă i-ar păsa ei, nu vezi că ne scoate tot timpul ochii că învăţăm la o şcoală privată?! - Bine, gata fetelor! - Le întrerup eu Să ne mulţumim cu asta.
Plecăm la şcoală şi acolo tot liceul se uită la noi ciudat deoarece suntem de la orfelinat. Da, nu toată lumea are noroc în părinţi cumsecade! Oricum, dacă mama mai trăia, eu acum nu eram aici. Intrăm la ore şi ne scoatem caietele pentru ora respectivă. Orele trec repede, şi evident nici azi nu am scăpat de tachinările colegilor, dar e ok. Mergem să ne mai plimbăm prin oraş şi apoi ajungem la cămin. Ne punem la teme iar apoi mergem în sala de studiu să stăm puţin pe calculator şi să mai facem traduceri. * da, ne ocupăm cu asta în timpul liber să mai scoatem nişte bani * facem engleză la şcoală şi am reuşit să o ştim chiar foarte bine şi eu şi fetele, iar Paula ştie italiană deoarece mama ei este italiancă, sau mă rog a fost, deoarece a murit.
Se face seară şi după ce facem un duş ne punem să dormim .
Da, cam aşa decurge o zi normală pentru mine, în zilele libere citesc, fac traduceri şi mă plimb pe afară. Abia aştept să termin liceul şi să îmi fac propria viaţă, să-mi formez o familie fericită şi o carieră de succes, e tot ce mi-am dorit vreodată.
guys, acesta a fost primul capitol, cam scurt ce-i drept, dar sper să vă placă! dacă l-aţi citit şi v-a plăcut măcar 1% daţi un vot acolo sau un comentariu, contează enorm pentru mine şi mă motivează să continui! ❤❤
