Nu ii venea sa creada. Oare era soarta? Urata soarta pentru el. Daca aflau baietii ca e vecin cu ea, ei nu o mai lasau in pace.
-Buna, Anca! zise Alex.
-Nu poate vorbi, zise bunica Ancai.
-Am inteles...
Nu putea sa intrebe nimic . Ii era tema sa nu spuna ceva gresit. Oare ce era cu el?
Cateva zile nu o mai vazuse pe Anca, poate ca era mai bine asa. Se hotarase sa renunte la pariul ala doar sa nu pateasca ea nimic.
-Renunt!
-Hai ma frate, de ce?
-Pentru ca nu am mai vazut.o pe aici. Cred ca s.a mutat.
-Wow, chiar la fix, zise Ionut. Uite.o ca vine!
-Acum s.a schimbat planul. In loc sa o faci sa se indragosteasca de tine mai bine du.te si poarta.te urat cu ea.
Nu stia ce sa faca. Daca nu se lua de ea, baietii radeau de el si daca se lua, mama lui nu credea il va ierta vreodata.
Dar trebuia sa o faca. Isi cerea iertare mai tarziu.
-Hei, ciudat.o. Nu crezi ca ar trebui sa te duci tu frumusel acasa? Locul asta nu este pentru copilasi. Deci dispari!
Anca intoarse capul spre el. Avea ochii plini de lacrimi. "Oare ce s.a intamplat cu el?" se gandi ea. Incepu sa planga si pleca.
Cand vazu asta, lui Alex i se facu mila de ea.
-Oooo te.ai descurcat bine, zise Marius. Ai facut bebelusul sa planga.
