Sentimentalisme

Pierzând iubirea în ură

Iubirea noastră a fost totul pentru mine,
Dar acum cu lacrimi de stele,
Îți zic nu mă amăgi...
Un zâmbet...
Trebuie sa merg mai departe,
Sa trec peste dorul ce ne desparte,
Acum, clipele din viata-mi se scurg,
Se transforma în pulbere de timp;
În care aștept, să te dau uitării.

Scrie-n lună și în soare,
Cu sufletele de culoare,
Din cer cad stele călătoare,
Împletind perfect iubire,
Cu raze de fericire...
Ce se-asaza pe al tău creștet,
Chipul tău, acum e veşted,
Al tău suflet îți e putred,
În veșminte albe, mute.

E scris cu sânge și durere,
O dulce poveste de iubire,
Prescris cu lacrimi nostalgii,
Ca atunci când nu vei fi...
Eu îți spun, nu mă iubi!
Și dacă totuși mă iubești,
Îți dăruiesc iubire-n inimi,
Te rog sa mă uiți,
Te stingi,
În marea viselor pierdute?

După ani și ani te simt,
Ca o atingere a constatării,
Te iubesc, tu sa nu poți,
Sa mă dai nici cum uitării?
O lacrimă...
Urăște-mă!
Ce îmi faci ?
Iubește - mă!
Ce-mi doresc?
Ucide - mă!
Ia-mi suferinta de pe chip,
Da-mi culoare cu ale tale buze,
Doreste - mă!
Sau stai aici în veșnicie...
În pustiu și în tacere...
Rănile nu se coagulează în timp,
Mai bine, nu m-ai fi iubit!

Fac un pas spre viitor,
Deși, iar mă pierd în nostalgii,
În sentimentalisme fumurii,
Mor în delir, trandafirii,
Nu mai știu calea iubirii,
Cu glas tăcut, şoptesc iarăși,
Aruncă petale-n aripi de vânturi,
Zburand vor veni la mine,
Curând te voi striga pe tine,
Luceafăr sfânt,
Nu mă iubi !
Mă scufund în vise,
Alteori în șoapte,
Tristețea va disparea în noapte,
Fericirea va păși spre tine,
Eu voi părăsi această lume,
dar îți doresc veșnic bine...