O lume periculoasă

Prolog

  -Katrina, draga mea, cred că ar fii mai bine dacă ai dormi la Andreea în seara aceasta! îmi sugerează tata agitat.

  În ultima vreme tata este mai mereu agitat și speriat de ceea ce se întâmplă cu mine. Mă sună în oricare moment al zilei, și nu zic că asta ar fi ceva rău, doar asta fac părinții oricărui copil, dar dacă se întâmplă să nu pot răspunde, apare stresul de partea Andreei. Cât despre mama, ei bine, de când cu casa de modă și succesul apărut de unde nimeni nu știe, nu mai are timp să se streseze și în privința mea.

   Încă de la întoarcerea din Spania, părinții mei sunt foarte ocupați. Tata este unul din cei mai buni avocați ai Las Vegas-ului, iar acum încercă să scoată la iveală vina unui proces foarte serios, dar spre deosebire de mama, el își face mai mereu timp și pentru mine.

Ea nu este așa. Este atât de obsedată de firma aceea de modă și de succesul pe care îl are, în cât mi se face silă doar când o văd. Nu pot spune că nu țin la ea sau că nu am sentimente, dar nu mai este la fel nimic. Ea este schimbată, firma îi ia toată viața de familie și este mai mult decât bine așa.

-Tată, dorm la Andreea de mai bine de trei zile. Vreau să petrec timp aici cu tine, nu pot sta la Andreea la nesfârșit!

-Katrina, doar în seara acesta, după putem petrece tot timpul din lume împreună.

Vocea sa este gravă și temătoare. Ceva se întâmplă aici, nu degeaba tata vrea să mă țină departe de casă. Mașina mamei se aude în fața casei, iar portiera trântită mă face să tresar. Ușa de la intrare este deschisă brusc, iar mama intră ca un uragan în casă. Rămân nemișcată la baza scărilor și privesc în jur neînțelegând nimic.

-James, du-o la Richard, acum! Mama țipa la tata alarmată și panicată, nu am văzut-o niciodată așa de...de speriată.

-Victoria, calmează-te. Ce s-a întâmplat? Tata o întreabă îndreptându-se spre ea și luând-o în brațele sale mari.

În ciuda faptului că mama este schimbată, tata nu a renunțat niciodată să-i arate afecțiunea, deși ea este mai mereu plecată la firmă și foarte distantă. Asta am apreciat mereu la el, faptul că oferă afecțiune știind că poate fi refuzat. Mi-aș dori ca pe viitor, persoana predestinată mie, să fie la fel ca tata.

-Am fost urmărită de când am plecat de la firmă. Am scăpat la un moment dat schimbând străzile, dar la intrarea în cartier mai era o mașină care vine spre noi. James, cheamă ajutoare!

-De cine ai fost urmărită, Victoria? Tata era confuz, la fel ca și mine, nu înțelegea nimic din ce îi spunea mama.

-Vladimir.

Privirea tatei se schimbă instant, devenind la fel de panicat ca și mama. Nu mai înțeleg nimic. Cine este acest Vladimir și de o urmărea pe mama? De ce voiau să mă trimită la Andreea în seara acesta? Tata își mută privirea în direcția mea, privindu-mă insistent și rugător.

-Katrina, du-te te rog în camera ta!

-Tată, ce se întâmplă? Cine este acest Vladimir?

-Katrina, urcă în camera ta și nu...

Și din nou ușa este trântită, iar tata rămâne cu vorbele în aer. Doi bărbați, cu o formă structurală bine menținută, stau în tocul ușii cu privirea ațintită spre părinții mei. Din instinct mama se ascunde în spatele tatei, iar eu rămân de adreptul blocată în loc. Unul dintre ei, cel care pare de aceeași vârstă cu tata, face un pas înainte, înaintând spre ei, iar celălalt, cel tânăr, rămâne în loc țintindu-mă cu privirea.

Avea ochii de gheață, mă privea de parcă eu aș fii intrusul în casa aceasta și îmi trimitea fiori de teamă pe șina spinării. Înălțimea sa mă intimida, fiecare mișcare de a sa mă făcea să vreau să mă înghită pământul. Eram speriată doar de ceea ce îmi transmitea acea privire.

-James, mă bucur nespus de mult că te-ai întors acasă, așa o să ne putem încheia afacerile. Primul bărbat i se adresează tatei, iar într-o fracțiune de secundă, celălalt înaintează spre ei. Mă mișc în așa fel în cât să nu fiu văzută și mă îndrept spre partea din spatele scărilor.

-Vladimir, ți-am mai spus, actele nu sunt la mine, iar tot ce s-a întâmplat la proces a fost total neprevăzut. Tata încearcă să-i explice bărbatului, dar acesta se pare că nu crede nimic din cele spuse de tata.

-Minciuni. Hai spune unde le ții, la firma scumpei tale soții? În camera fiicei tale? Eric, caută în toată casa și găsește nenorocitele alea de foi.

-Nu le țin nicăieri, nu sunt la mine, ce nu vrei să pricepi? Tata țipă nervos la el, iar mama face un pas în dreapta și își îndreptă privirea spre mine.

Nu apuc să reacționez, căci Vladimir o prinde de braț pe mama și o trage departe de tata, îndreptând pistolul spre ea. Respirația mea a rămas blocată la vederea armei, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu mai puteam schița nicio mișcare, corpul mi-a rămas încremenit, frica citindu-mi-se pe chip.

-Ori spui unde sunt actele acelea, ori îi zbor creierii. Oricum stăteai cu o târfă, mare pierdere nu cred că ar fii. Așa că mai bine ai vorbi!

-Nu sunt la mine, nu le-am luat eu. Au rămas la Victor. Dă-i drumul!

Tata țipa, mama plângea, oamenii din jurul meu răsturnau întreaga casă pe dos, Vladimir râdea și țipa în același timp, iar eu nu mai înțelegeam nimic. În jurul meu era un haos total, o zarvă de zile mari și vorbe tăioase zburau în jur. Dar parcă totul s-a oprit în loc atunci când o împușcătură s-a auzit, iar mama se prăbușiri pe podeaua rece a sufrageriei, iar eu am alergat mai repede decât m-aș fi aștept spre ea.

-Mamă! O strigam și plângeam în hohote lângă balta de sânge din jurul meu. Eram pătată de sânge pe mâini, pe bluză și pe pantaloni. Nu mă mai pot opri din plâns. Îmi este frică mult prea frică.

-Victoria! Tata țipă și se uită în direcția noastră, fața îi era plină de lacrimi la fel ca și a mea, iar în privire i se citea ura și disprețul. Ce ai facut nenorocitule? Ea nu avea nicio vină!

-Era o târfă, nu te mai plâge atât!

-Să te ia naiba și Iadul să te mănânce, nenorocitule! Nu am niciun act la mine și niciun ban, ești atât de bătut în creieri în cât să nu înțelegi asta?

Tata țipa la Vladimir, iar acesta a prins o tentă puternică de roșu în obraji din cauza furiei. Băiatul celălat cobora treptele, îndreptându-se spre noi. O liniște se lasă până acesta ajunge, comunicându-i ceva lui Vladimir.

-Dacă nu sunt aici, undeva tot sunt, așa că hai să ne grăbim. Vladimir, nu mai avem timp de pierdut!

-Încă nu am terminat aici. Ne vedem pe lumea cealaltă, James!

Au fost ultimele cuvinte ce le-am mai auzit, iar împușcătura îmi umplea auzul tot mai mult. L-am văzut fără viață pe podea, iar inima mea bătea tot mai tare. Nu știam din ce motiv, ori din cauza fricii, ori din cauza urei și disprețului, ori din cauza dureri din inimă.

-Tata! îi țipam numele și plângeam în hohote. Liniștea se lăsa peste casă, iar mirosul puternic de sânge îl simțeam până în măduva oaselor. Casa arata jalnic, totul era întors pe dos, totul era ca în filmele acelea de groază.

Haide Katrina, adună-te! Trebuie să fi o luptătoare!

-Îți promit tată, Vladimir va plăti pentru tot și va ajunge acolo unde îi este locul. Iadul îl așteaptă!

Și am început din nou să plâng. Printre suspinele mele, pe fundal se auzeau sirenele de poliție, iar toată casa se umplu de lumini roșii și albastre. Nu mai auzeam nimic, doar puținele voci, iar după nimic. Era totul negru și fără pic de sunet.