Tocilară ?

10. Cred că e de treabă

După ce "discuţia mea mirobolantă" cu Will s-a terminat mă duc în camera mea, închid uşa, mă trântesc în pat şi încep să plâng.

***

Clar azi nu mă duc la şcoală pentru că nu ma simt bine şi nici nu am chef să-mi ţipe profesorii in cap.
Cobor ca să văd dacă Will e acasă şi spre surprinderea mea era chiar în bucătărie unde nu mă aşteptam să-l găsesc niciodată dar nu era singur, era cu Eva.

Abby: Bună.
Will: Hei, Abb's.
Abby: Ce faceţi?
Eva: De ce nu mi-ai spus ca fratele tău este Will, căpitanul echipei de fotbal?
Abby: Nu mai întrebat.
Will: Bine. Aţi terminat discuţia voastră despre mine?
Eva: Ok. Gata am terminat.
Will: Slavă cerului, pentru că aştept un prieten din echipa de fotbal şi nu am chef să-i explic ce caut cu două fete care se ceartă.
Abby: Mă rog eu plec să alerg. Nu mă simt prea bine şi poate dacă ies puţin la aer imi mai revin.
Will: Bine surioară ne vedem când te întorci.

Chiar dacă nu ma apăra la liceu în faţa pana... (iubitei) lui, pentru că nu vrea ca tot liceul să ştie că tocilara care se îmbracă bine dar nu-i ţine piept majoretei care face viaţa oricărui elev "superior" ei insuportabilă, Will este fratele meu şi-l iubesc aşa cum este el, un idiot şi jumătate ♥.

*** Din perspectiva lui Abby***

Alerg cu muzica dată la maxim şi cand vreau să ocolesc o bătrânică dau peste un corp solid care mă face să mă dezechilibrez şi fundul meu să "pupe" aleea din parc.

Ridic, capul ca să vad peste cine am dat şi vad ca era chiar colegul meu Dylan Matthews.

Dylan: Abby eşti în regulă?
Eu: Sunt bine, mersi.
Dylan: Ce faci pe aici? Cred ca eşti aproape la 10 kilometri depărtare de casă?
Îmi spune în timp ce mă ajută să ma ridic de pe jos.
Eu: ...
Dylan: Abby!? Vrei să te aşezi nu arăţi prea bine?
Eu: Sunt bine Dylan. Dar tu ce faci aici ?
Dylan: Păi mă îndreptam spre casa ta.
Îmi spune afişând un zâmbet absolut perfect.
Eu: Ăăm...sunt confuză, ce faci la mine acasă?
Dylan începe să rândă probabil din cauza feţei mele care e transpirată şi confuză.
Dylan: Păi trebuie să merg la prietenul meu, dar nu cred că mi-a dat adresa corectă doar dacă nu locuieşti cu el ! ( spune zâmbind)
Îmi arată telefonul cu adresa.
Eu: Cum îl cheamă?
Dylan: Will ... de ce?
Eu: Adresa aceea e cât se poate de corectă.
Dylan: Locuieşti în casă cu căpitanul echipei de fotbal?
Se citeşte pe faţa lui cat de confuz este dar aleg să mă mai joc puţin cu el.
Eu: De 17 ani tot locuieac cu el.
Dylan: Ookkay. Deci vrei să mergem împreună?
Eu: Bine, de ce nu. Apropo, Will este fratele meu.
Cred ca pare oarecum surprins ca Will e frate-miu deoarece a facut ochii cât cepele.

Am tot discutat până am ajuns acasă. Intram in casa si ii spun lui Dylan sa se aseze pana ma duc sa-l chem pe Will. 

Intru la el in camera si in acel moment am vrut sa-l trezesc cat se poate de normal dar m-am razgandit si am mers pana la bucatarie dupa un pahar pe care l-am umplut cu apa. Am mers din nou in camera fratiorului meu drag si fara sa ma mai gandesc ii arunc direct pe fata continutul din pahar. 

Will: Ce dracu ai femeie? 

Abby: Pai te-am trezit pentru ca a venit prietenul tau.

Will: Si nu crezi ca ai fi putut sa ma trezesti mai normal decat sa-mi arunci cu apa pe fata ? 

Abby: Hmm... poate. 

Will: Lasa ca vezi tu surioara !

Heiii !
Vreu să-mi cer scuze pentru întârzierea acestui capitol.
Poate unora nu le pasă de scuzele mele... dar toate părerile de rău sunt sincere şi din suflet. Ştiu ca pe unii din voi v-am dezamăgit şi de asta vreu ca în urmatorul capitol care nu ştiu când v-a aparea să-l dedic primelor să zicem 3 persoane care comentează la acest capitol. Iar dacă nu v-a fi niciun comentariu asta este nu oblig pe nimeni. Apropo nu cred că voi mai da titluri capitolelor doar le voi numerota.

VĂ IUBESC ŞI SPER SĂ VĂ PLACĂ
VĂ TRIMIT MULTE BEZELEEE :* :* :* ♥♥♥