Pentru o zi adormise . S-a trezit peste mult prea multe ore de somn intens.
Nu a avut vise, probabil din cauza anastezicelor, dar s-a trezit ușoară, firavă.
Acum se mai poate gândi doar la zilele ce vor veni , se mai poate gândi doar la viitor.
Se simțea de parcă o mare parte din ea a fost îndepărtată.Își deschide ochii căprui caramelizati privi în jurul ei
în cameră micuță care emana un miros de spirt și multe medicamente.
Faptul ăsta îi gâdila mirosul.
Și-a întors privirea la 90 de grade și nu zării absolut nimic.
A continuat privirea camerei .
Un creștet brunet o privea de undeva din spate . Tremurând își făcu curaj să îl salute.
"Hei."a murmurat cu gură sa mică. buzele rozalii și ochii săi căprui sclipitori parcă asemănător unui lac de primăvară.
Atunci i-a întâlnit ochii albaștrii precum valurile mării într-o zi ploioasă. Tristețea, sclipirea, timiditatea din ochii lui erau unice.
Numai văzuse așa ochii o așa privire niciodată până atunci .
Erau pătrunzători, de parcă doareau să îți vorbească, dar totuși închiși. Ascundeau multe gânduri, povești,
speranțe induiosetoare și triste, doar că nu erau dispuși să le spună oricui.
"Hei. Eu sunt David. "
"Hei. Eu sunt Rihianna. Îmi poți spune Ri." a șoptit ea cu glasul său asemănător unei păpuși.
Atunci el se apropie cu pași liniștitori spre patul ei.
Atingerea mâinilor le-a dat și lor un fior parcă năucitor.
Sângele a început să circule cu viteză dublă, iar picuri de sudoare au început să apară pe gâtul gol al fetei.
A fost un senrtiment atât de intens și atât de plăcut încât limba fetei se plimbă ușor în gură nemai scoțând niciun cuvânt. Murmurând doar ceva care nici
băiatul nu putea înțelege.
Deși aveau amândoi 18 ani, erau destul de timizi încât să se retragă fiecare pe patul lui și să înceapă o discuție ce avea să urmeze suficient de mult
încât, că la sfârșitul ei, amândoi să își simtă inima umplută de un sentiment nemaintalnit.
Le-au trebuit câteva ore. Ri a aflat că și părinții lui David au murit în urmă cu câțiva ani uciși de un hoț într-un magazin alimentar.
Tot ceea ce îi transmitea sentiment era că și ei și părinții lor au fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Au stat de vorbă până noaptea târziu, nesesizând cum orele treceau precum secundele pe lângă ei. Erau captivați de ușurința cu care decurgea convorbirea,
de simplitatea cu care sezisau lucrurile pe care le aveau în comun.
