Viață pentru viață

2

          Stătea în colțul camerei, trist și îngândurat. Mii de dorințe de sinucidere îi treceau prin gând, dar nu se putea lăsa pradă depresiei. Bărbații adevărați nu se plâng, nu se exteriorizează. Nu, nu! Bărbații adevărați suportă și merg înainte.

Chiar dacă a trecut prin umiliri din partea celor mai nevolnice slugi, a fost nevoit să doarmă în cele mai mizerabile locuri, a uitat ce înseamnă iubirea și tandrețea, nu a putut să lase amintirile originilor sale să-i scape. Din copilul alintat a ajuns un mic slujitor, să facă parte dintr-o lume robotizată, unde toți i se supun celui cu avere.

              — Gregory, am o întâlnire importantă în câteva minute. Du-te și condu-l pe domnul când ajunge, își subție vocea domnișoara Yaroslavna.

Ridicându-se obosit de pe podeaua rece unde stătea, ca un câine, copilul se îndreptă spre ieșire. Simțea atâta dezgust pentru ușurința cu care trata orice, încât nici nu se mai uită la ea. Ușa se trânti puternic de perete, cu un sunet ce o sperie pe domnișoara Yaroslavna, iar frigul intră pe nesimțite. Curentul făcut de o altă fereastră deschisă îi îngreuna lui Gregory munca pentru a închide ușa în urma lui, dar nimeni nu-l ajută.

             O oră nu însemna numai câteva minute. Cu toate astea, tânăra trebuia să îi arate viața de supus, care ar face orice pentru conducător. Puțin îi păsa că afară ploua cu găleata sau că vântul era cât pe ce să-l ia pe sus pe copil sau că el visa la ajungă mai departe decât un simplu slujitor. Ea era prea prețioasă ca să se gândească la așa zisa educație pe care i-o dădea. Să-și murdărească rochia cea nouă, să-și ude părul ondulat perfect sau să-și chinuie umbreluța fragilă, nepotrivită pentru o vreme ca asta?! În niciun caz, nu putea să facă asemenea sacrificiu pentru unul pe care-l ține sub acoperișul ei aproape gratuit!

             Era atât de bine lângă șemineu, la căldura și cântecul lemnelor cuprinse de foc. Nici nu se compara cu furtuna de afară, unde, cu noroi până la glezne, stătea Gregory așteptând pe cineva pe care nu-l cunoștea. Nu îi trebuia atâta avere ca să se simtă bine, dar niciun bărbat nu ar fi acceptat o femeie ca ea. Totuși, trebuie să recunoaștem că tânăra Yaroslavna era una dintre cele mai frumoase reprezentante ale sexului feminin. Delicatețea în mișcări, tenul lipsit de acnee și orice alte urme, buclele brunete ce cădeau nărăvașe pe spate, perechile generoase de gene, buzele subțiri și roze înnebuneau orice bărbat, dar caracterul ei îi alunga imediat. În niciun caz nu era vina inteligenței de care dispunea, ci a durității pe care n-o putea ascunde.

O adiere rece de vânt îi dădu nenumărați fiori, dar nu atât de mulți ca atunci când își văzu invitatul. O namilă de om stătea în fața ei, sorbind-o din priviri. Zâmbetul sincer de pe chipul masculului era singurul care mai diminua atmosfera. Profund rușinată că nu și-a primit cum trebuie musafirul, domnișoara Yaroslavna sări ca arsă din comfortabilul fotoliu și prinse din zbor o slujnică, șoptindu-i ceva la ureche. Schiță un zâmbet strâmb și-l pofti să se așeze pe locul din fața ei, să-i admire mai bine trăsăturile.

            — Domnule Ivanov...îmi cer scuze pentru primirea nedemnă de o persoană de statutul dumneavoastră. L-am rugat pe nepotul meu să vă conducă, nu l-ați găsit acolo?

            — Băiatul? Ah, da, el. E de mare ajutor, să știți. Mi-a făcut din câteva pietre un loc pentru trăsură, să nu-și afunde roțile în noroi. Va fi mare figură la viața lui. Domnul îi făcu discret cu ochiul micuței ființe, ce se usca la ușă.

 
            Îmbujorată, tânăra îi aruncă o scurtă privire întrebătoare copilului, iar apoi răspunse:

             — Desigur, e cel mai bun dintre toți. Va avea un viitor strălucit, zâmbi fals femeia.

             — Băiete, cum te numești? Atenția domnului Ivanov se îndreptă spre mâna de om udă fleașcă, ce stătea cu capul în jos, fiind învățat că nu e respectuos ca o slugă să privească un superior în ochi.

              — Mă scuzați, cu mine vorbiți? Întrebă el, încă uitându-se în jos.

              — E mai greu de cap, comentă mătușa.

              — Gregory, vă rog să îmi iertați încetineala, zise, văzând că necunoscutul îi aruncă o încruntătură urâtă domnișoarei Yaroslavna.

               — Gregory, ia spune-mi...știi ce este acela un revolver? Domnul scoase din buzunarul hainei o armă, dar copilul nu se sperie, ceea ce îi dădu un plus de încredere că a găsit omul potrivit.