E 10 seara si iata-ma, stand afara pe balconul apartamentului meu, urmarind luminile orasului in timp ce sunetul traficului se aude din ce in ce mai tare. Suna a singuratate, dar imi place. Bine ati venit in viata mea din ultimii 3 ani. A fost ca o lupta, dar sunt bine acum.Poate ar trebuii sa ma prezint.
Numele meu este Pixie Howell si am 21 de ani.M-am nascut in Colorado, dar acum traiesc in New York.Lucrez ca asistenta unui manager la o companie de parfumuri. Destul de normal, cred.Am parasit liceul in ultimul an, mai era doar un semestru ramas pana la sfarsit, dar n-am mai putut sta, pur si simplu n-am mai putut.Trebuia sa parasesc Colorado.Imi aduc aminte ca si cand ar fi fost ieri, stateam la masa, in cantina liceului, citind o carte... Cand...
"Hey." M-am intors, lasand cartea pe care o citeam pentru a vedea persona ce tocmai vorbea cu mine.
"Uhh, buna" Am spus inainte sa ma intorc pregatita sa plec. Bineinteles, eram rea, dar nu-mi pasa. Cred ca am fost putin cam insensibila, dar uitandu-ma la persoana cu care vorbeam, aveam fiecare motiv sa fiu.
"Pot sa stau cu tine ? " Mi-am ridicat sprancenele in semn de nedumerire si m-am intors cu spatele din nou.
"Daca asa vrei" Am ridicat din umeri, uitandu-ma din nou in carte. El s-a asezat intr-un scaun in fata mea la masa goala.
"Cum te cheama ?" M-a intrebat, holbandu-se la mine cu acei ochi frumosi.Aceasi ochi de care m-am indragostit. Aceasi ochi care m-au mintit mereu.
"Pixie,"Am raspuns inchizand cartea."Pe tine?" Evident, Stiam deja.Cine nu-l stia pe James Beadels, fundasul scolii? Dar nu era nici o sansa sa ii dau satisfactia de a se gandi ca era faimos.Dupa toate astea, cine se credea ca este ?
"James," A spus el, un zambet perfect aparand pe fata lui la fel de perfecta.El parea sa-si fi dat seama ca stiu care este numele lui. Nu m-am uitat la el, intrebandu-ma de ce vorbea cu mine. " Vrei sa iesim in oras candva?"
"Ce?" Am intrebat ridicand din sprancene."Nici nu ma cunosti." Am zis ridicandu-ma de la masa si am inceput sa merg mirata.
"Poate as putea sa te cunosc." A insistat el, prinzandu-ma din urma si mergand chiar langa mine.
"De ce ? " Am intrebat.
"De ce nu?" A zis zambind din nou, incercand sa arate adorabil.Si normal, a reusit.
"Pai imi pare rau, dar nu ma intalnesc cu baieti pe care abea ii cunosc, plus tu poti avea orice fata vrei. De ce eu?" Nici acum nu stiu de ce am pus intrebarea aia. Poate. pentru prima oara in viata mea,vroiam sa mi se spuna ca eram frumoasa sau superba sau ceva de genul asta.
"Deoarece.." Se balbaii, cautand probabil in mintea lui cuvinte. "E doar.. E ceva special la tine."
"Asta e un raspuns patetic." Am raspuns, inainte sa incerc sa plec din nou.
"Haideee , te rog?" M-a apucat de mana, si sa uitat in ochii mei. Nu puteam rezista acelor ochi.
"Daca ies la o intalnire cu tine o data, ma vei lasa in pace?" Am spus. El a zambit, ochii lui caprui se luminara, facandu-ma sa ma topesc pe dinauntru.
"Te voi lasa in pace doar daca nu ma placi dupa intalnire," A ranjit el.
"Nu m-as baza pe asta daca eram tu" Am spus.
"Serios?" El si-a ridicat sprancenele, zambind din nou."Joci greu de obtinut, huh ?"
"Nu stiu despre tine. Dar eu nu ma joc." Am spus,luptandu-ma greu ca sa-mi retin zambetul.
"Cum spui tu, Howell,"A spus el jucaus."Voi veni sa te iau la 8." El sa intors la masa unde statea de obicei, cu echipa de fotbal, toti purtand jachetele scolii ca sa stie toata lumea sa nu se puna cu ei.L-am vazut batand palma cu toata lumea si m-am simtit flatata deoarece m-am gandit ca a facut asta doar pentru ca avea o intalnire cu mine.
Daca stiam cat de mult m-am inselat, ca am fost doar o parte din planul lui stupid.Ar fi trebuit sa-mi dau seama cand a spus "Howell", desi i-am zis numai prenumele meu, deci cum a stiut? Dar am fost prea orbita de iubire ca sa-mi pese atunci.Una dintre cele mai mari greseli.
Dintr-o data lucrul pe care il uram a devenit lucrul care mi l-am dorit cel mai mult. A fi iubita.Am fost crescuta de un parinte vitreg.De unde era sa stiu ce inseamna iubirea? Poate este adevarat ca iubirea e complet oarba. Eram indragostita orbeste, asta e singurul mod in care as putea descrie ce sa intamplat atunci.Tot ceea ce spunea, tot ceea ce facea.. Ma pot gandi la asta ore intregi fara oprire, rasul si zambetul lui erau in mintea mea de cand ma culcam pana in momentul in care ma trezeam.
Inca imi aduc aminte ziua de dupa prima noastra intalnire, cand am intrat in scoala mi-am deschis dulapul si tot ce am vazut au fost mii si mii de petale de trandafiri cazand pe podea.Mi-am inchis dulapul si l-am vazut pe James, stand acolo, sprijinit de perete.
