Jurământ de vampir (In Curs De Editare)

Prolog

Îmi place să mă denumesc drept o persoană normală. Sunt mutată în Fast Loow de șase ani și este o alegere destul de bună. Adevăratul motiv al plecării, însă, este știut doar de mine și cei care au locuit acolo. Față de ceilalți copii eu cred în ceva ce ei ar considera o aberație. Și eu, la rândul meu, aș fi de aceeași părere cu ei. Dar având în vedere circumstanțele, nu am cum să le dau dreptate.
Poate că este ceva neobișnuit pentru mulți oameni, dar pentru mine este un lucru interesant. De trei ani fac cercetări despre vampiri. Am aflat lucruri de care sunt uluită. E fascinant cum aceste creaturi cu față de om au puteri avansate față de ale noastre. În multe părți din lume s-au zărit, dar puțini au putut să aibă încredere în aceste "mituri". Vampirii sunt adevărați, știu asta și am credința că nu sunt doar niște monștri ai nopții cu o putere mai mare. Poate au sentimente, poate au avut și ei o parte buna cândva, dar oamenii văd doar partea distructivă a acestora. Am văzut și eu un vampir nervos, dar la fel ca asta, l-am văzut și rănit.
Stau în fața calculatorului și caut informații despre vampirii zăriți prin alte orașe.
Vântul îmi bate în față, făcându-mi părul să zboare și să se miște în continuu. Cu un mic gest, l-am dat după ureche, pentru a putea căuta mai departe.
Cum butonam, aproape neîncetat tastatura, pe ușă intră Shon. Fratele meu are de gând să mă deranjeze din nou cu prostiile sale.
-Hei Nik, ai niște bani? mă întreabă el, băgându-și mâinile în buzunar.
-Poftim? Dar ce sunt eu? Shon, cere-i mamei, sunt ocupată.
Mi-am văzut de ale mele, nepăsându-mi de nevoia lui.
-Mama nu e acasă. Hai, este doar un împrumut! se milogea de mine într-un mod absolut jalnic, chiar și pentru el.
-Am mai auzit asta , frate. Poți, te rog, să mă lași? Sunt falită. îi spun, ridicându-mă în picioare.
-Ești cea mai bună soră dacă mă ajuți de data asta, te rog! E între viață și moarte.
Am avut o senzație ciudată. Nu era un bun actor, deci chiar avea nevoie de niște bani. Părea... disperat.
-Bine, bine. De cat ai nevoie? îl întreb, luând portofelul și căutând niște bancnote.
-Două. se exprimă simplu.
-Doua ce?
-Milioane, își băgă mâna în păr grăbit, începând să devină din ce în ce mai agitat.
-Două milioane? Dar nu cred că am atât.
Era neașteptat, până acum îmi mai ceruse bani, dar sub suma de un milion, cel mult un milion.
-Te rog! E foarte important și promit că ți dau înapoi.
M-am căutat în continuare în portofel și în buzunare, până la urmă ajungând la suma indicată.
-Poftim! Dar luna asta chiar m-ai lăsat fără bani.
-Mulțumesc, surioară! Spune și o ia la fugă.
-Oh. am oftat, așezându-mă din nou la calculator.
Pentru o clipă am privit pe fereastra deschisă de lângă mine. Shon ieși din casă, dându-i banii unui tip cu glugă pe cap. Nu i-am putut observa fața, dar pentru mine era clar că nu se afla un om de încredere sub acel hanorac.
Având în vedere că acesta e mai mare ca mine, chiar și cu un an, făcea tot felul de prostii și de fiecare dată îmi cerea mie bani, chiar dacă el se presupune că ar trebui să fie mai matur și ar putea să aibă un loc de muncă, din care să-și scoată singur venitul.
Lângă tipul cu glugă era și o mașină neagră, destul de scumpă, aș putea spune. Shon i-a dat suma, după care el a plecat.
Dacă fratele meu iar s-a apucat să facă contrabandă sau ce nebunii făcea el, de data asta sigur va ajunge la închisoare.
Shon s-a întors în casă. Furioasă, am pornit spre camera lui. Am intrat, închizând ușa zgomotos.
-Shon, ce ai făcut? îl întreb serioasă, încrucișându-mi mâinile.
-Despre ce vorbești? mă întreabă, nevinovat.
Era de necrezut, eu venisem să vorbesc cu el, iar acesta nici măcar nu se deranja să lase revista pe care o avea în mană pentru mai târziu.
-"Despre ce vorbesc?" Iți bați joc de mine!? Ce ai făcut? mă înfuri, de data asta luându-i și revista din fața ochilor.
-Nik, care e problema?
-"Care e problema?" Ușor să zici asta, după ce te-am văzut cu un tip afară, dându-i bani. Cine era?
-Nimeni important.
-Aha, dar peste o saptamană iar ne vom trezi cu poliția la ușă. Ție chiar nu-ți pasă de nimic?
-Stai fără griji. Rezolv eu.
-Ha, pronunț eu, sarcastică, la fel ca de fiecare dată când ai spus "Mă descurc eu", și s-a terminat cu poliția la noi la ușă! Vrei să-i revezi? Spune!
-Nu te mai stresa, ești mai cicălitoare ca fosta mea iubită. Îmi dă replica, nepăsător, ca de obicei.
-Bine! Știi ce? Nu îmi mai pasă, chiar poți să faci ce vrei tu! Dar, nu mai cauza neplăceri!
Ieșită din cameră, am văzut cum spre dreapta mea, intră pe ușă mama.
Mă duc repede la ea, imbrățișând-o și ajutând-o cu bagajele. Probabil fusese la cumpărături, ceea ce omisese fratele meu să-mi spună.
Am ajutat-o pe mama să pună cumpărăturile la locul lor, așezând fiecare aliment pe raftul din dulap.
Mama părea obosită, așa că n-aveam de gând să-i spun ceva de fratele meu.
Am intrat din nou în camera mea, punându-mă la PC. Dintr-o dată, o briză de vânt mă cutremură, lăsându-mi un fior. Am închis repede geamul, crezând că venea de la frigul de afară.
M-am întors în sfârșit la căutarea mea, văzând cum primesc un mesaj pe Messenger. Era de la Shara, fata cu care mă împrietenisem prin intermediul calculatorului. Este o fată destul de interesantă și comunicativă, care trece și ea, la fel ca mine, printr-o căutare de vampirii și prin aberațiile crezute de ceilalți despre noi.
Am dat la mesaj.

Cam atat din această poveste, sper să vă placă Prologul.

Vă aștept comentariile.

*-*