Aimee ❥ n.h

Capitolul 1

-Ester, îţi sună telefonul. Răspunde mai repede, o să se trezească părinţii tăi! mă răstesc către cea mai bună prietenă a mea.

Atunci Ester se ridică de la birou şi răspunde. Dă pe difuzor şi aşază telefonul pe birou, număr privat. Ce logică are să dai pe difuzor la miezul nopții, când părinții tăi dorm și nu prea cred că vor să fie treziți de cineva care își bate joc cu număr privat?

-Bună, Ester! se aude vocea unui băiat.

-Cine eşti? răspunde tăios fata.

-Nu contează, să ştii doar că mâine Aimee o să aibă o surpriză. După ce spune asta pe un ton amuzat închide telefonul.

Eu sunt uimită, nu ştiu la ce să mă aştept, iar Ester are aceeaşi reacţie. Vocea îmi este destul de cunoscută, dar nu pot să îmi dau seama cine este. Rămân la idea că a fost doar o farsă sau cineva din liceu care vrea să mă enerveze și să nu mă mai concentrez la ce am de făcut.

-Hai să continuăm proiectul, mai avem mult de muncă. Ester dă aprobator din cap, începând să discutăm despre tot felul de războaie. 

Aşa ne petrecem toată noaptea până când ne ducem la culcare. Sunt mândră că măcar nu s-a ales praful de lucrarea asta și că am reușit să o terminăm la timp. 

Ester adoarme în cel mult zece minute, dar eu rămân trează gândindu-mă la acel apel de la miezul nopţii. Până la dimineaţa stau uitându-mă la tavan şi încercând să îmi dau seama cine a sunat. Nu știu de ce gândul mi se duce la asta mereu, dar clar e că nu pot adormi cât timp capul îmi este plin de prostii ca asta. Nu știu cât se face ceasul, dar văd cum soarele începe să răsară, deci probabil în jur de 6:00, atunci când reușesc să adorm.

"De ce m-ai părăsit?"  Mesajul se trimite către Niall.

"Te rog spune-mi!" Alt mesaj.

"Niall, răspunde-mi!" Încă unul.

În sfărşit un răspuns. 

"Nu vreau să te mai văd niciodată, nu te-am suportat toţi aceşti ani, nu mă mai căuta, te rog lasă-mă naiba să respir!" Îmi scrie înapoi. Am gura deschisă într-un O perfect, oare chiar nu m-a suportat?

Când încep să transpir, ca în fiecare dimineaţă, îmi deschis ochii uimită, au trecut 3 ani de când a plecat şi de atunci am acest vis - de fapt se poate numi coşmar - în fiecare noapte. Nu ştiu de ce a plecat blondul, dar nu cred că tot ce gândesc eu e real. Ştiu că el ţine la mine sau măcar a ţinut... O palmă îmi atinge umărul şi realizez că era Ester. Probabil e deja târziu.

-'Neața! Zâmbesc la auzul glasului său.

-Bună dimineața! Mormăi încet, încât nici nu știu dacă mă aude.

-Aimee, trezește-te! Am pus masa și ar trebui să ne grabim, este deja 7:45 și la 9:00 trebuie să fim la liceu.

Mă ridic din pat fără să mai zic nimic, apoi mă duc la baie ca să îmi fac rutina de dimineață. Îmi curăț dinții și îmi dau cu apă rece pe față. Acum mă simt puțin mai bine, dar nu îmi mai mențin ideea după ce mă privesc în oglindă, nu mă recunosc. Părul șaten este încâlcit și arată ca un cuib de păsări, sub ochi am niște cearcăne proeminente și destul de închise la culoare, iar pe obraji este întins rimel. Super, am adormit machiată.

Ies din baie înspăimântată de propria imagine și cobor la bucătărie, știind că Ester trebuie să fie deja acolo.

-De ce nu mi-ai spus că arăt așa de rău? M-am speriat când m-am uitat în oglindă. Îi spun arțăgoasă, iar ea începe să râdă în timp ce toarnă cafea în două cești.