glaucoma | yoonseok [BTS]

t r a t a m e n t

Y o o n † g i

-Cat mai ai de gând să arunci la coș?

Întrebarea lui Namjoon a stors tot cheful de viata din mine, am oftat și mi-am luat mingea de baschet de pe jos și am ținut-o cu ambele mâini. M-am uitat la brunet cu privirea mea moarta si m-am apropiat de el fără sa ii spun ceva.

-Nu te uita asa la mine, nu e vina mea ca baschetul ma plictisește.

-Dacă ai avea habar cum sa joci poate nu te-ar plictisi.

Băiatul nu a mai spus nimic, doar a scos un pachet de țigări din buzunar și mi-a dat și mie una. Am așteptat sa își aprindă el țigara, iar între timp eu am lăsat mingea la picioarele noastre, și după aceea mi-am aprins-o și eu.

Namjoon nu e genul care îmi spune ce sa fac de obicei, dar probabil faptul ca nu i-am dat atenție l-a supărat puțin.

-În seara asta ieși cu oftalmologul?

-Da, răspund eu simplu fără să zic mai multe pentru că Namjoon mă place și probabil l-ar răni.

-Asta înseamă ca va trebui să te acopăr?

-Dacă vrei, dau din umeri fără pic de interes.

-Pentru asta va trebui sa ma săruți.

-Bine, ii răspund eu cu același dezinteres.

-Bine? Yoongi, ma rog de tine încă din liceu sa ne sărutam și nu ai vrut, iar acum spui bine.

-Dacă o să orbesc ce mai contează? Întreb eu stingând țigară pe jumătate fumata de perete.

-O sa orbești, nu o sa mori.

-Tot aia e.

Am aruncat țigară pe jos și l-am privit pe Namjoon destul de atent, voiam sa ii țin minte fiecare trăsătură în caz ca mâine nu mai puteam sa îl vad. Pentru mine a fost mereu cel mai bun prieten al meu și sunt sigur ca asa m-a văzut și el pana în ultimul an de liceu când brusc a început sa aibă sentimente pentru mine. Acesta a rămas tăcut și a continuat sa își fumeze țigară, faptul ca l-am lăsat fără cuvinte îmi dădea un plus de satisfacție ca de obicei.

Am stat asa mai bune de zece minute, cum nu eram vorbăreț nu ma oboseam sa găsesc un subiect de discuție cu persoanele care ma cunoșteau.

-Azi ai fost la tratament?

-Da, dar sincer nu înțeleg cum niște pastile și niște picături de ochi o sa îmi oprească orbirea...

-De ce nu îți întrebi oftalmologul?

Greșeala mea a fost sa ii spun persoanei care mă place ca îmi place de altcineva, acum tot îl aduce în discuție. Am oftat și m-am aplecat începând să mă joc cu mingea, cred ca am sa îl evit un timp pe Namjoon.

-L-am întrebat, dar nu am înțeles prea bine vorbește mereu în termini medicali.

Namjoon s-a aplecat și el fiind acum la același nivel cu al meu și mi-a zâmbit, zâmbetul lui specific pana la urechi i-a făcut gropitele vizibile. Toată lumea se ia de gropitele lui, dar eu le găsesc atrăgătoare și nu știu de ce.

-Hyung, o sa fie totul bine!

-Nu ma îndoiesc de asta, îl mint eu si continui sa îl privesc ca să pot să îl memorez asa cum era.

***

Am privit ușa din lemn destul de emoționat, eu ii spusesem lui Namjoon ca ies cu Hoseok, dar lui Hoseok nu ii spusesem nimic astăzi când am fost la tratament. De fapt eu și Hoseok nici măcar nu eram împreună, pur și simplu după ce părăsisem spitalul am simțit ca vreau sa îl vad din nou.