Capitolul 14

4.9K 369 17
                                    

Când mă trezesc nu mai eram în poziția în care m-am culcat , nu mai e James cel care mă strânge în brațe , ci eu îl strâng pe el , picioarele noastre sunt încolăcite ,mâna lui e pe talia mea , iar o mana de-a mea e sub el ,iar cealaltă e pe abdomenul lui . Doarme așa liniștit cu buzele ușor între deschise ci parul doarme ciufulit , acum că sunt asa aproape de el pot vedea genele lui negre foarte lungi și alunița de lângă sprânceană.  Pielea lui e foarte fină , atât de fină încât pare ireal , pieptul lui conțină să se miște în sus și în jos , atât de liniștitor . James începe să își miște mâna pe  talia mea urcând în sus , iar eu îmi țin respirația , apoi coboară din nou în jos prea jos , abdomenul lui se încordează, iar respirația lui începe să fie mai desă , apoi dintr-o singură mișcare James  , mă ridică și mă pune călare pe el , astfel fetele noastre sunt la același nivel , nasurile noastre se ating , iar ochii lui se uită fix în ai mei ,apoi mă sărută pe frunte . Sunt putin dezamăgită că nu ma sărutat ca atunci în poiană . Dar nu durează mult deoarece , mâinile lui coboară pe fesele mele și începe să le maseze . 

-James ....țip eu și sar din pat .

-Ar trebui să te obișnuiești cu astfel de treziri !

-James ,nu poți să mai faci chestia aia cu mâinile !

-De ce ți-a plăcut ?

-Nu nu mi-a plăcut , nu sunt obișnuită ca cineva să mă atingă !

-O să te fac să te obișnuiești !

- Parcă nu aveai timp de mine !

-Ooooo pentru asta am !

-Mda sigur cred și eu !

O bubuitură se aude în castel  și ne face să tresărim , eu mă uit la James și el la mine , apoi el se îmbracă repede .

-Rămâi aici o să îl trimit pe Wells sau pe Aaron la tine să nu pleci nicăieri !

-Bine să ai grijă de Calvert și James să ai grijă !

-O să am , stai aici!

-Bine .

După ce James plecă și rămân singură castelul începe să se zguduie și se aud tot felul de sunete ciudate .Mă îmbrac cât pot de repede să ies și să mă ascund dar încep să se aude bubuituri în ușă , de sub ea se strânge o mocirlă neagra de unde iese o creatură cu ochii galbeni fosforescenți și cu o limbă despicată în trei care vine spre mine iar eu fug pe balcon . Calvert și Aaron apar acoperiți de sânge și de mâzgă neagră și încep să ataci creatura aia hidoasă , pe ușă vin vin din ce în ce mai multe creaturi ale întunericului iar printre ele se afla Marie prințesa vrăjitoare al cărui par rosu sângeriu flutura ca și cum ar avea viață .

-Aaron scoate-o pe Amaris de aici acum ! .....țipă Calvert la Aaron , dar el e ocupat să o țină în loc pe Marie . Rae vine și construiește un zid de gheață intre mine și ei apoi îl împinge pe  pe Aaron pe partea cu mine . Aaron era acoperit cu sânge  și foarte rănit dar rezista foarte bine . Ce să fac cum să plecăm de aici Aaron nu poate zbura ! Zbor ! Da zbor , Black Sky el ne poate scoate de aici ! 

-Black Sky  țip eu cât pot de tare în văzduh . Black Sky vino !....Aaron stătea sprijinit de mine continuând să spună ceva într-o limbă străină din care nu înțelegeam nimic . Black Sky zbura spre mine și Aaron privea uimit spre magnificul dragon . 

-Haide Aaron , Black Sky ne va scoate de aici !

-Eu , eu nu pot asta e dragonul Regelui Întunecat !

-E al meu acum haide ! ........Eu și Aaron ne urcăm pe dragon iar Black Sky ne scoate de acolo , pământul începe sa se crape iesind tot felul de creaturi din el , iar Castelul Întunecat începe să se prăbușească , apoi este cuprins de niște flăcări verzi . Aaron devenea tot mai greoi și se lasă din ce în ce mai tare , iar Black Sky continua să zboare fără oprire .

-Aaron mă auzi stai , treaz trebuie să stai treaz !

-În cerc  .......spune el cu o voce abia auzită .

Castelul sa prăbușit James , Calcert ,Wells și Rae sunt încă acolo dar știu că vor fii cu toți bine . James sper să mă găsești asa cum m-ai găsit și data trecută ! Black Sky zbora foarte repede am trecut deja peste o mare și un munte , apoi aterizează într-o pădure .  Eu cobor după Black Sky apoi îl iau și pe Aaron cu mine care a leșinat din cauza rănilor . 

Black Sky formează un cerc protector în jurul nostru și îl las pe Aaron acolo , apoi mă duc la râul din apropiere să iau apă , rup din scoarța unui copac vechi niște lemn apoi iau niște pământ galben și încep  să lipesc pământul cu scoarța formând un vas mare  , apoi torn cu mana apa în el și mă duc la Aaron .

Aaron stătea întins pe burtă cu fața spre cer , respirând greu din abdomenul lui se scurgea sânge la fel și din picior . Niciodată nu am știu ce fel de creatură e Aaron și nici el nu a știut , tot ce știa era faptul că după ce a fost torturat și spus unor experimente ale vrăjitoarelor și a devenit asa . Acum că îl văd asa rănit pare mai uman ca niciodată ! Îi dau tricoul jos apoi încep să îi spăl rana după abdomen , îi spăl și fata apoi abdomenul și după piciorul , Black Sky formează un cerc în jurul nostru iar o aripă o pune deasupra pentru a nu intra ploaia . 

Black Sky respira spre noi pentru a ne trimite căldură , iar eu mă duc și îl mângâi pe bot și îl sărut pentru ai mulțumi apoi mă duc înapoi la Aaron și îl iau în brațe pentru a ne ține de cald unul altuia . Sunt asa obosită și confuză totul sa întâmplat asa repede , într-un minut dormeam cu James iar în celalalt castelul sa prăbușit . Tot ce știu este că trebuie să supraviețuiesc ! Măcar acum nu sunt singură îi am pe Black Sky și Aaron .

Prințesa regelui întunecatUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum