Alta dimineata in care ma trezesc cu gandul la tine, in care incerc sa imi revin din gandurie mele, in gandurile mele sinucigase in care eu imi scurg toata iubirea de fata cu tine. Dar este imposibil am ajuns sa am nevoie de tine, cum are nevoie desertul de apa, cum iubirea are nevoie de lacrimi si trairi.
Am pornit din nou spre banca din parc, in gandurile si trairile mele mi-am dat seama ca am ajuns un simplu suflet care isi duce existenta gandindu-se doar la tine, la parul tau negru ca si carbunele, la ochii tai verzi ca si smaraldul, la gropitele tale care imi fac ziua mai buna, la zambetul tau care nu poate fi descris prin cuvinte.
Imi este dor, imi este dor sa ma imbati in saruturi si sa ma incalzesti cu epitete, imi este dor de buzele tale fine ca petalele de trandafir, imi este dor de iubirea pe care mi-ai purat-o.
Ma asez pe banca, imi scot caietul si mai desenez doua mici cercuri verzi.
