~Îți vine să urli la lună, să te faci că totul e trecut, dar arăți doar cât ești de slab.~
De ai știi tu cât însemni pentru mine, te caut cu gândul în lună, în stele, îmi dau seama că nu ești decât un fir de praf care ești afară din orbită.
Stau pe o bancă și mă gândesc ce este greșit la mine dar îmi dau seama că tu erai defectul meu. Tu erai pata neagră care s-a pus pe mine. Tot ce îmi mai rămâne de făcut este să desenez.
Să începem cu un cerc. Un simplu cerc.
Asta m-a ghidat inima să desenez, este indescifrabil ce îmi ordonă inima dar este și mai melancolic ce îmi dictează sufletul.
