HOPE

III

     In sfârșit era gata. Thomas se uita in oglinda pentru ultimele retușuri. Alesese un costum negru, pantalonii puțin strâmți, o cămașă albă, de un alb imaculat, un alb pur și o crevata. Își făcuse ba chiar și parul. Eram mult mai elegant decat de obicei, nici macar la ședințele de afaceri nu era așa elegant.  Pantofii lui negrii și lucioși completau perfect tinuta. Acum i-a mai rămas decât să aștepte. Sa își aștepte tatal.

- E și uite că a venit și ziua asta, ziua mult așteptată. Pe naiba! Sincer eu nu cred că sunt pregătit să fac asta, eu inca vreau să rămân cel mai în vogă burlc al momentului cel mai căutat de fete, sa savileze toate după mine, dar acum eu o să salivez după ele. Oare mama a fost anunțată? Oare ea știe că fiul ei urmează să se logodească? Și asta ce face de nu mai vine odată?

   Începuse să se plimbe prin încăpere nerăbdător și se uita la ceas, nu apuca sa mai gândească nimic că soneria se auzi. Era tatăl lui, își luă telefonul portofelul și se îndrepta spre ușă. Când a ajuns in fața ușii a respirat adânc și a deschis.  Tatăl lui pe partea cealaltă era cu un buchet de flori imens care sigur avea 100 de trandafiri. Avea un zâmbet cald și plin de dragoste. El era cel mai fericit din toată treaba asta.

  -De ce razi? Ți se pare amuzant, ha? Sau razi de mine? Nu arat bine? Nu îmi stă parul ? Si cu asta ce naiba faci?

-Thomas, nu mai fii copil. Nu te poți duce cu mana goala la fata, trebuie să faci o impresie buna. Și de ce te agiți atât? Îți pasă cum arăți? Spuse el râzând.
-Nu, nu îmi pasă. Mergem?
-Haide.

***********
Laura știa ca se apropie timpul și ca trebuie sa ajungă atât Thomas cât și tatăl lui, știa ca timpul ei este limitat in acea camera, știam ca pe tatăl sau probabil nu o sa îl mai poată vedea niciodata. Stand pe marginea patului și uitându-se in camera ei poate pentru ultima data își făcuse curaj și se radicase. Sus pe dulapul ei era o cuite veche și cu mult praf care era acolo de când era Laura micuța. In cutie era rochia primită cadoul la vârsta de 5 ani de către mama sa, femeia muncise aproape trei luni pentru a-și permite acea rochie. Laurei bineînțeles ca i a plăcut chiar dacă era mare de ea așa ca Sara i a făcut-o cadoul și i-a zis sa o poarte când se va logodi.
Zis și facut. Fata era in fata oglinzii zgâriate in care abi dacă se mai vede purtând rochia mamei sale, încă ii simțea mirosul, o simțea aproape de ea. Laura nu obișnuia sa se machieze chiar dacă făcuse cursuri pentru ca avea un ten curat, fără impurități și nici nu își permitea produce cosmetice.
Pe partea cealaltă Albert era îmbrăcat si el in costumul de la nunta lui, doar pe ăla îl avea și pantofii cei buni pe care ii purta de 3-4 ori pe an pentru al tine cât mai mult și nu doar de asta, dar nu avea nici evenimente importante. Se duse in fata ușii Laurei și ciocăni de câteva ori ușor.
-Da? Se auzi de pe partea cealaltă glasul fetei.
-Hai sa așteptăm musafirii împreuna.
-Vin imediat, Papa..
Bărbatul se așezase pe canapea frecandu-și mâinile între ele. Nu trecuse mult timp ca Laura ieșise din camera. Bărbatul își radica privirea din pământ și când o văzu pe fata a avut impresia ca este Sara. Asemănarea dintre cele doua era minunata, același par, același ochi, aceleași gesturi. De Rușine Albert lasă capul in jos. Fata se așezase lângă el și tot ce aveau de făcut era sa aștepte . Se puteau la fel ca doi copii de grădinița, fiecare dintre ei aștepta sa spună ceva celălalt.
Laura încetase sa mai plângă, sa mai spere ca ceva se poate schimba și ca tatăl ei nu o sa permită ca dragostea dintre ea și Philippe sa dispară doar pentru o viața mai buna. Era convină de tot, de lume, de viața ei de tot.

***********
Thomas a preferat sa stea pe scaunul pasagerului lăsându-l pe tatăl lui sa conducă din doua motive. Nu știa nici unde sta aceasta " dama de companie" așa cum ii zice el și nu avea nici starea necesară. Erau doi bărbați eleganți, parfumați, cu parul bine aranjat, mai pe scurt ei erau BURLACII MARTINEZ, sau cel puțin unul dintre ei încă era, era o chestiune de câteva minute.
- Si? Unde sta aceasta sarantoaca? Spuse el uitându-se pe geam.
- Te rog frumos sa nu ii mai spui așa! Spuse David pe un ton iritat. Nu este nici sarantoaca nici "dama de companie", poate are o situație financiară mai proasta, asta nu înseamnă ca tu dacă ai avut norocul sa te naști in puf trebuie sa ii criticam pe ceilalți. Te rog sa nu te mai comporți ca un copil răsfățat. Este logodnica ta cel puțin pana terminam cu domnul Nicolas.
-Tata, pe bune acum! Pe mine ? Pe mine? Se repeta el gesticuland cu mâinele . Cine ma întreabă dacă vreau aceasta fata? Te ai hotărât tu peste noapte sa ma însori pe mine?! Bai, dar ce deștept ești. Felicitările mele, dar o întrebare am și eu. Dar nu te supăra. De unde atâta imaginație? Din căpușorul tău ăla mic?
-Căpușorul asta mic al meu îți rezolva ție problemele, băiete!
-Puteam și singur! Nu aveam nevoie de un scriitor care sa îmi scrie mie viitorul.
-Cum puteai? Logodindu-te cu o târfă?
-Știu sa îmi aleg femeile. Eu da, nu am avut nicio relație pana acum, nu știu cum sa ma comport. Cum o regulez eu pe aia? Zi!
-Aia are un nume! Laura o cheamă, sper sa ii retii numele și sa nu ma faci de ras.
-Mm, pe Laura asta, cum o regulez?
-Pai tatăl tău a avut grija de tot, in contract scrie ca ai voie.
-Băi tata, eu cred ca tu nu vrei sa ma înțelegi.
-Eu te înțeleg, mereu am făcut-o și îți vreau binele.
-Văd! Ma combini pe mine cu toate naspetele și săracele și ma înțelegi. Da, ce pot sa mai spun?
-Ai încredere.
-Fie ca tine.
Niciunul dintre ei nu a mai scos niciun cuvântul, David era sigur pe el și pe alegerile lui. Presimție ca totul o sa fie bine și ca o sa aibă mulți bani de câștigat din treaba asta. De aceea ii apăruse un zâmbet pe buze. Thomas imediat observase și începuse sa rada ironic.
-Ești incredibil, omule! Spuse el in timp ce își puse cotul pe portiera și întorcându- și privirea spre geam.
După aproximativ 10 minute ajunsese in fata casei. Coborâse amândoi din mașina, David luase buchetul bogat de trandafiri din spate și cadourile și dădu buchetul lui Thomas. El avea o explresie deranjata fata de gestul făcut de tatăl sau.
-Pe bune?
-Pe bune.
-Uite ce casa bai tata. Cum sa intru eu in asta? Unde este prestanța mea de un domn elegant? Nu am văzut o cocioaba ca asta in viața mea.
David nu a zis nimic, a tăcut lăsându-l sa Își facă talentul de copil. Intr-un final Thomas a luat buchetul și au ajuns in fata usii.

In imagine este David Martinez.