Robia iubirii

Ultima picatura

-Ajutorrrrr!se auzi o voce rabufnita de plans...

-Va rog..n-avem nimic de-a face cu.....si vorba-i fu acoperita de voci groase de barbati:

-Mai repedee!Miscati-va!Barbatii aruncau orice lucru atins, facand parca insuportabil zgomotul tablourilor aruncate pe podea.

                           Ce s-a intamplat?Ce necaz s-a abatut peste noapte asupra sarmanelor fete?

Incepusera din nou luptele Napolioniene.Cât sange!Câta durere...!

Casa celor trei fu strabatuta de un cutremur cand 3 militari imbracati in unoforma sparsera usa de la intrare.Atunci, orice cuvant ar fi fost in zadar.Asaltate si aruncate la pamant incercau sa-si salveze vietile.Biata batrana a fost trantita pe jos de unul dintre ei; in timp ce fetele se luptau cu toata puterea impotriva lor.

-Bunicoo!se auzi vocea ragusita a lui Alison.

-Va rog, nu le faceti rau...implora printre lacrimi batrana.

In camera se simtea o teama , o tensiune care amortea orice sentiment de viata.

-Haideti!Veniti cu noi...!spuse unul smulgand-o pe Emma din bratele lui Margot.

-Ţine!si indreptându-si mainile spre Alison, batrana îi lăsă in palme un medalion.Apoi...se stinse.

Hohote de plans inundara camera iar vocile barbatilor urlau cu disperare.Unde sa mai fugi?Unde sa te mai ascunzi?Casa era un dezastru.TOTUL era un joc prelung de durere!Si partea cea mai neagra, era ca nu puteu sa scape de aici...

-N-o putem lasa aici...pur si simplu!rosti Emma mai speriata decat ar fi fost vreodată...

-Mergeţi!Şi trase de mainile reci şi puternice ale barbaţilor, fetele se indreptau acum afara in lumina neagra a zilei.

Închise de gratiile unei trasuri intunecate, cele două priveau cum viaţa intreagă li se distruge în faţa ochilor.Casa era goală, singura persoana iubita vreodată era moarta, iar ele inchise ca intr-o "cuşcă" de raufacatori.

-Opriţi!...Şi Alison incercă să lovească cu putere gratiile.

-Opriti...!Cu lacrimi în ochi se departau de viata lor, întrând parcă într-un adevarat iad.

Îmbratişate una în braţele celeilalte, se incalzeau de lacrimile ce curgeau pe obrajii îngheţaţi de frig.În compartimentul din faţa lor, in trasura se auzeau vocile groase ale barbatilor.Una însa, era necunoscuta...În liniştea crâncenă, fetele au putut sa auda discutia dintre barbaţi:

-Hmmm...

-Acesta este planul.Urmeaza-l sau vei regreta...!se auzi glasul necunoscutului.

-Dar..pe piaţa?intreba increzator un altul.

-Pe piata sclaviilor vom face multi bani...!se auzi din nou glasul necunoscut.

Fetele ascultau nedumerite încercand sa descifreze conversatia.

-Ai auzit-rosti Emma-ne vor vine...ca sclave!

-Şşşştt!incercă să o linisteasca Alison.Totul va fi...bine!Si in mintea ei stia ca este doar o iluzie ce apasa mai greu decat orice durere.

                 Şi în tropaitul cailor, cele doua sperau ca visul lor sa nu devina coşmar...Cand caleasca oprise; fetele buimacite de foame au incercat sa evadeze din trasură.Imposibil...!

-Coborîti!rostise unul dintre oameni, si le zvârli afara.

-Vă rog...-continua Alison- va rog trebuie sa fie o greseala...o neîntelegg.....Nu si-a terminat cuvantul fiindca una dintre palmele groase ale barbatilor, lovi fata palida a lui Alison.

-Ti-am spus sa taci!! Si se aseza o liniste de mormant...

 În ploaia rece de toamna, cele doua stateau legate de maini privind greoi inspre un loc sinistru unde aveau sa fie duse.Din departare se auzi vocea necunoscuta, dar tanara:

-Aveti grija!!...

Si unul dintre barbati facu un gest cu mana in semn ca " A înteles!"

Au ajuns intr-o inchisoare sinistra unde doar stropii de apa se mai auzeau cazand prin gaurile celulelor.Fiind lovite peste faţa, au urmat cateva secunde pline de ţipete si durere .

                            Emma, smulsa de la bartul surorii, a fost inchisa intr-o celula singura...

-Stati!rosti Alison...

Si printr-o aplecare î-şi saruta sora, poate...pentru ultima data.

-Nu puteti face asta!!tipa Alison prinzand curaj...

-Nu ne poti spune ce sa fecem!rosti una dintre vocile groase.

-Era singura care mi-a ramas..Nu puteti sa mi-o luati!Nuu!NUUUUU!

Din departari se putea auzi doar vocea stinsa a lui Alison care inca rostea numel surorii ei: Emma...!Emma...!Emm....Em...E...!!pana cand nu se mai auzi deloc.

                                                Aruncata si ea intr-o celula, Alison işi aduna toate puterile pentru a nu urla in hohote de furie colosala.Celula era stranie construita din caramizi care acopereau orice speranta de scapare.

-Nu ma lasati aicii...va rog!Nuu!si ramase singura....

                                                    Prin cap îi treceau toate întâmplările, ca un sir de boabe de nisip in mijlocul oceanului; si impinsa parca de o mana rece ce-i atinse coloana Alison se aşeză jos pe o patura veche.Singură......Plangand incepu sa urle de durere, sa tipe de frica.

Apoi isi aminti de medalion.Medalionul!!Î-l luase de la gat tinandu-l strans cu ambele maini langa piept.

                                                 Se simtea mai puternica...Mai curajoasa.Si pentru prima oara işi incalcise increderea in toata teama ei.Putea spera...Purtea sa creada ca totul va trece; ca totul e doar un cosmar ce se va sfarsi cu un tipat de victorie.

Tinand strans colierul, adormi cu capul pe mana, langa visele ce n-aveau sa devina nicicand realitate.