Robia iubirii

Sclavie,sclavie

          Sub primele raze ale soarelui diminetii, in mirosul proaspat al muntiilor se jucau doua randunele uitand de sangele ce inca se varsa fara mila.Nici o schimbare.Nici o veste ca ura ar putea inceta.Nimic...

        Era o zi ploioasa de toamna, dar aerul verii inca nu parasise tinutul Angliei.Atmosfera apasatoare cobora asa greu, ca o sonata lipsita de note.Au trecut aproape 2 saptamani de cand cele doua au fost inchise fara a intelege de ce.Sa fi facut ele ceva?Sau...Margot?Nu......!Si alinandu-si durerea Alison spera ca a fost o greseala.Gandurile-i fura napadite de niste torpaite de soldati care se auzeau venind spre celua fetei.Un om mare, spatos cu foarte putin par si niste ochi verzi, rosti niste cuvinte pe care fata nu le intelese.Apoi un altul rostise cu putere catre coltul unde era asezata ea:

-Treci afara!

-.......!Liniste.Nici o miscare.

      Cand ochii fiorosi ai barbatiilor s-au fixat pe coltul celulei, Alison isi aduna puterile pentru a se ridica.Nu mancase deloc in ziua aceea , iar mancarea pe care o primea printre gratiile inchisorii era foarte putina si fara gust.

          Fata era imbracata intr-o rochie lunga, alba, dar...patat de murdaria celulei si de sangele ranilor ei.Pasi desculta, descoperindu-si mai intai picioarele invelute intr-o patura veche de lana.

-Mai repede!!rosti unul dintre barbati, facand semn celuilalt sa o traga pe Alison.

        O scoase, iar apoi facand un tic cu mana, trase usa celulei in care doar patura mai ramase.

Langa cearcanele vinete ale ochiilor, Alison privea in jos fara a mai avea puterea sa spuna ceva.Dintr-o data, ridica speriata capul smulgandu-si mana din bratele unui barbat.Apoi...o duse la gat.Gol!Nimic...Medalionul disparuse...!

-Medalionul!rosti ea aproape fara aer.Medalionuull....-incepuse sa tipe.Repede a fost trasa de cei doi care o trageau peste scarile sinistre.

        Medalionul ramase in celula infasurat de patura veche.Uitase de el...Dar cum?

-Lasati-ma inapoi!E medalionul meu.E comoara mea....!Si, ademenita de durere bufni in plans.Un plans...sfasietor de puternic.

        Alison fu aruncata in aceeasi trasura a carei roti scartaiau dureros de usor,Barbatul cu ochi verzi se departa de trasura si facu un semn de ramas-bun.Privind printre gratiile de otel ale trasurii; lacrimile se transformau in suvoie de apa.La un moment dat Alison se opri usor din plansul ei, ascultand in tacere vocile pe care le auzea in fata celului ei.Recunoscu repede o voce de barbat.Era vocea care o auzise si prima data cand fu aruncata in trasura.Dar cine era?Nu-i vazuse fata niciodata.Dar ce stia era ca voce era a unui tanar in jurul varstei de 20.

        Ajunsera intr-un loc unde trasura se opri, iar caii parca ar fi dorit sa fuga speriati.Se auzi apoo trasnitura usii trasurii si soldatul coborî din trasura cu un sunet de usurare.

-Pfff!rosti el putin cam nervos.

-Ia-o de aici!Si din trasura se auzi vocea necunoscutului tanar.

        Imediat dupa aceasta Alison fu azvarlita jos din trasura, alunecand pe pamantul rece.Ploua...Asa de tare incat fata nu ridica privirea de jos.

-Ridica-te!si soldatul o trase ca si cum ar fi dorit sa-i arate locul.

In cele din urma ridica privirea spulberata de picurii de ploaie.Pe loc fu cuprinsa de un trasnet de durere ce parca-i trecuse prin maduva pana la talpi.Zeci de oameni asteptau in ploaie o speranta ce putea rasarii pentru ei.Hainele patate de sangele lor aratau parca mai frumos in prelunga ploaie de toamna.Mame si copii alergau desculti in timp ce oamenii din jur priveau toata aceasta parada.Totul se petrecea asa repede incat sa fi putut sa opresti timpul si nu l-ai fi oprit.Desculti, raniti plini de sentimentele amare ale unei vieti distruse de durere.

         Alison fu dusa pana la un sir de oameni ce stateau tinandu-se parca de mana.Trasura se departa, iar di-nauntru o mana trase usor perdeaua pentru a vedea spectacolul.In timp ce oamenii tipau disperati, Alison fu aruncata de sergent in multimea pierduta de priviri.Sub picaturile de ploaie  rece, se scaldau lacrimile calde ce adiau pe fata sarmanei fiinte.

Picioarele desculte ii erau inundate de apa, iar rochia lunga se crapase putin lasand sa se rada ranile de pe picooarele firave ale fetei.Mii de ganduri adiau prin inima, dar o intrebare o facu sa-si ridice privirea: Unde e Evelyn?Unde disparuse?Doar ea fusese adusa in piata de sclavi, sau si Evelyn era supusa durerii insuportabile?

In coltul strazii, o batrana franta de zile si obosita de tipete, astepta ca ultimile secunde din viata sa i se sfarseasca.Unii dintre oamenii ce cinduceau schimbul de sclavi, s-a dus catre femeie si cu o palma peste obraz incerca sa o ridice.Alison, cuprinsa de un fior adanc de teama , se ridicase din pulberea ploii incepand sa urle in hohote de plans:

-Nuuu!Lasati-o!Plecati!! si plina de furie se arunca la gatul unui comandat?

Nu simti moment mai crud ca acesta.Nici mai dureros.Simti pe spate, ca durerea unui foc aprins, o lovitura care-i smulse carnea din pielea sirava.Inca o lovitura.Si inca ... vreo cateva tipete se auzira din vocea ragusita a lui Alison.In spatele ei, unul dintre sergentii salbatici se napusti asupra ei, lovind-o din rasputeri.Alison, doborata de durere, cazu in urletul ploii pe pamantul maroniu al strazilor.

Inca mai respira...Inca.

-Alison, ALison, Alison...si o voce o striga pe ranita.Alison, ridica privirea vaznad-o pe Evelyn la cativa pasi distanta indreptandu-se catre o ulita 

Fara a mai spera la ceva, Alison isi lasa capul trantindu-se de tot in inconstienta.

Umbra serii se lasa usor, coborand o apasare grea in piata in care se afla Alison.Ranile erau singurele´´bucurii´´ pe cale le primeau strainii.Sub pata de sange ce vuia ca o calda infrangere , pletele usor incalcite inmuiate in apa inca ii descopereau chipul suav.

Era atata durere, incat lacrimile se transformasera in suvoaie de suferinta; iar suferinta, dintr-un colt al strazii, privea cum urletele se ridica spre ceruri lasand sufletele lipsite de aer...