O relație cu Vlad Munteanu!

Mutarea P.2

După un drum lung cu mașina lui Luci, ajungem în București. Vlad își luase doar o valiză în care avea încărcătoare, laptopul, camera, câteva haine și stativul. Cristi avea aproape aceleași lucruri.
R- De ce ați luat doar atâtea lucruri?
V- Cum adică de ce? Am venit aici să îmi refac viața...
R- Aa... Ok... Dar nu era nevoie
C- Pardon?
R- Ce?
C- După ce că am venit aici spui că nu era nevoie?țipă el la mine
R- Hooo că nu am omorât pe cineva! Ce naiba ai de țipi?
V- Gata, gata, nu a vrut să țipe. Așa e el mai prost. Nu îl lua în seamă
C- Și... Aveți fete frumoase pe aici?
R- Ce mă?
C- Ce ai auzit, îmi răspunzi?
*moment de gândire cum să îl combin cu o prietenă*
R- Da... Dacă vrei ieșim mâine cu niște prietene bune.
C- Ok, ok, abea aștept.
Prima dată mergem la mine acasă ca să îmi duc bagajele.
Pleacă de la mine și se duc unde trebuiau să stea pentru ceva vreme, la bunica lor.
O salut, ne cunoaștem, ea nu știa cine sunt. Când se uita la noi, Vlad mă sărută...momentul acela...în care nu ști ce să faci deoarece ești în public...
Terminăm, plecăm, și mergem în parc cu prietenele mele... Dar chestia interesantă era că ele nu știau că vin și ei... Era ultimul lucru la care se puteau gândi... Într-un fel absurd.
În fine, le am zis să se îmbrace fff frumos pentru că voi veni cu niște băieți.
Am mers la blocurile lor, iar când i-au văzut...

Ce nesimțită sunt... Îmi vine să îmi dau câteva palme😂
Scuze, scuze, dar asta am putut scrie rapid. Ca să nu par și mai nesi decât sunt, va apărea în această carte o poveste personală, ca un tester pentru a mă apuca de o carte despre mine. Da... Mă apuc de alte cărți, nu le continui, și nici nu mai scriu aici... 😥