Petale importante

58 8 0
                                    

mă îndoiam de sentimentele tale

pentru mine,

aveam impresia

că tu poate chiar nu mă placeai

așa c-am rupt o floare

și i-am smuls petalele pe rând

"mă iubește, nu mă iubește"

repetam șoptit la fiecare-n parte.

poate c-a fost o întâmplare

dar am ajuns să termin

având pe buze "mă iubește"

și m-am bucurat enorm

deși era un simplu joc,

eu l-am luat în serios

era spranța mea acea petală

și am pus-o pe birou

să o pot vedea mereu.

așa a și fost,

de fiecare dată când mă uitam la ea

zâmbeam, amintindu-mi de acel verdict

dar astăzi am observat

că acea petală s-a uscat

și a devenit atât de firavă încât

s-a sfărâmat în palma mea.

a trecut atât de mult timp

dar tot m-am întristat 

la gândul că s-a sfărâmat asemenea nouă

și am decis s-o păstrez într-un plic

în amintirea timpului

când credeam că mă iubești.



Cuvintele stângace ale unei îndrăgostiteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum