De neoprit

Capitolul al VII-lea

Geneva, Elveția

Katy's p.o.v

Mă uitam la ceasul de mână pentru a-mi da seama cât este ora. Era destul de devreme, dar nici urmă de domnul Balan și ale sale gorile. Îmi scot pachetul turcoaz cu slim-uri și-l iau pe cel mai din colț. Îl țin strâns cu buzele mele pline cât timp îmi folosesc cea mai bună prietenă, bricheta. Trag un fum scurt, dar suficient cât să am accesul pentru doar câteva secunde la o euforie nevinovată, ce-mi hrănește rezervorul de iubire mai mult ca sigur aproape gol. Îmi verific fusta precum norii veseli, ce reușește să mă acopere doar până la jumătatea coapselor. Era curată și fără vreo cută, făcându-mă să mă întreb dacă această persoană în al cărei corp înfășurat într-un costum atât de oficial mă aflu sunt chiar eu. Din nefericire, mi-am terminat doza de liniște, însă am norocul să dețin un pachet nou-nouț, amintindu-mi de vremurile în care cel care m-a adoptat nu-mi oferea niciun șfanț pentru aceste mici plăceri și furam de la gorilele sale câte rupii puteam și-mi procuram țigări de cea mai proastă calitate. Aducerea aminte a fiecărui picior primit îmi face corpul să tremure. Bătăile erau la ordinea zilei, dar ce să-i faci... Nu toți suntem binecuvântați cu familii.

Dorind să-mi mai iau o țigaretă, îmi arunc privirea involuntar înainte și observ venind două siluete destul de masive, una mai înaltă ca cealaltă. Bănuiesc că sunt doi dintre bodyguarzii lui Rajendra Balan, dar, apropiindu-se mai mult, recunosc trăsăturile bărbatului mai mic de înălțime. Acel păr ca penajul de abanos al corbului, acele mâini bine lucrate și acele buze cărnoase mi s-au imprimat încă de când l-am văzut în minte. Doar ochii ce deveneau când cenuși, când albaștri erau ascunși în spatele unor ochelari de soare. Mă întorc cu spatele pentru a trece neobservată și mă prefac că privesc în zare. Încerc să-mi aduc aminte de figura însoțitorului Donului. Ah! Mă doare capul de la stresul acumulat. Sper să merite!

                                                  *

Rahul și Anmol pătrundeau în impunătoarea clădire, ce în bătaia soarelui îl putea întrece în strălucire și glorie. Salonul auto de la Geneva era recunoscut pentru expozițiile de mașini aparținând ultimei generații și cuprizând cele mai noi tehnologii. Cele mai cunoscute companii scoteau la bătaie fiare de nestăpânit, extrem de scumpe și prețioase – favoritele Donului. Cei doi vizitatori se plimbau pe culoarul lăsat liber pentru pietoni și se opreau la fiecare model în parte, analizându-i interiorul comod, dar prea extravagant și ascultând avantajele acestuia, prezentate de câte o domnișoară cu o ținută menită să atragă privirile bărbaților. În afară de multe informații utile, rostite așa cum un copil își spune poezia pentru spectacolul de la grădiniță, cei doi căpătaseră și numerele de telefon ale unor focoase elvețience. Din păcate pentru ele, tinerii ce ieșeau în evidență prin fizicul plăcut și impunător veniseră în interes de serviciu.

– Care dintre toate acestea ți s-au părut cele mai bune? îl întreabă Anmol pe însoțitorul său, admirând întreaga expoziție de la etajul superior ce găzduia un balcon îmbrăcat într-o mantie precum neaua de pe crestele Alpilor, orientat spre locul evenimentului.

– Mi se par mai mult fabricate pentru aspectul exterior ce bate la ochi. Vor doar să-i păcălească pe bogătani, îi răspunde Rahul, sprijinindu-se cu coatele de balustrada parcă făurită dintr-un ghețar. Nu sunt decât foarte puține, cum ar fi acel Ferrari roșu. Are un motor cu mai mulți cilindrii, deci mai multă viteză și consumă cu patruzeci la sută mai puțin decât un motor normal. Pe naiba! Poate cu zece sau cincisprezece, dar patruzeci?! Însă într-adevăr consumă mai puțin. Ar mai fi și acel Peugeot, un clasic îmbunătățit și cu o formă avantajoasă, pentru care chiar ar merita să ne ostenim. Ar mai fi și...