Planuri

XXVII

De mai bine de o ora tot astept incetarea operatiei asa cum mi se spusese dar nu se intamplase inca asta, operatia inca nu se terminase, nimeni nu stia cat va mai dura, cineva imi spusese ca trebuia sa se fi terminat de o jumatate de ora, dar nu aveam cu cine sa vorbesc ci doar sa astept si asteptarea asta ma omora, simteam ca explodez, butonam telefonul din cinci in cinci minute, si cand speranta mea aproape moare uite si doctorul, se indreapta catre mine.

- Domnule doctor, ce face sotia mea?

- Nu o sa te mint cu nimic domnule MacArthur, sotia dumneavoastra a intrat in coma, in viata o tin doar aparatele, numai o minune o mai poate salva acum.

- Dar cum, de ce?

- Se pare ca incepea sa dezvolte o infectie acolo unde se lovise, cand sa lovit nu ia fost curatata rana, a fost lasata asa, nu i-a fost pusa nici macar o compresie ceva, din cauza umflaturii noi nu am putut vedea exact ce este.

- Si acum? 

- Acum ea este operata, curatata de acea tumora sau cheag, dar corpul ei firav si slabit nu a putut suporta prelungirea operatiei asa ca a intrat in coma, nu avem decat sa ne rugam cu totii sa iasa din acea coma, nimeni nu mai are ce sa ii faca.

- Cat ar putea dura asta?

- De la cateva zile la ani sau se poate intampla sa nu se mai trezeasca niciodata.

- Nu pot face nimic sa o mut in New York?

- Imi pare rau, dar nu, e prea devreme, ii punem viata in mare pericol, dar daca vreti puteti aduce aici si doctori specialisti pentru a-si da cu parerea, poate mai doriti si o alta parere iar pe mine nu ma deranjeaza cu nimic.

- Bine domnule doctor, o pot vedea?

- Da, cred ca ii va face daca este cineva acolo cu ea, si ar fi bine sa ii vorbiti ori de cate ori stati langa ea, poate cine stie, vom avea parte de surprize spune doctorul apoi pleaca.

Sufletul imi este trist, speram ca totul sa decurga bine iar ea acum sa fie treaza, sa o aud, sa se recupereze repede sa o pot lua acasa in New York, dar nu e bine, ba chiar e rau. Offfff, abia maine le pot da de veste parintilor, abia maine ajung aici, ma simt asa de singur, nu asa vedeam eu viata langa ea din prima clipa, acum mi-ar fi placut sa fim plecati in luna de miere, pe undeva intr-un tinut frumos, sa o pot vedea razand, sa o pot saruta si imbratisa. Nu credeam ca vom ajunge aici dupa nunta, dar orice ar fi ii voi fi alaturi, o iubesc enorm si nu vreau sa o pierd, vreau sa se trezeasca. Intru usor in salonul ei, era ea, singura, pe un pat alb, iar pe langa ea multe aparate.

- Buna iubito, sa sti ca nu te-am parasit nicio clipa si nu te voi parasi, iti voi fi mereu aproape orice ar fi, te iubesc enorm de tare si imi doresc din tot sufletul sa te trezesti, sa imi zambesti si sa te pot saruta, sa te pot imbratisa, te rog nu ma parasi, nu ma lasa singur, nu pleca de langa mine. Nu fi rea, eu m-am tinut de promisiune, am fost langa tine si voi fi, acum e randul tau iubito, tine-ti tu promisiunea fata de mine si nu pleca alaturi de parintii mei adevarati, hai fi tare pentru mine, pentru noi...ii spun eu cu lacrimi in ochi, ma doare enorm sa o vad asa.

- Da Sean!

- Hei, nu ai mai sunat deloc, ce face Erika?

- Frate situatia ei a fost mai rea decat se preconiza si a intrat in coma, operatia sa incheiat, iar eu acum ma aflu langa patul ei, momentan ea este tinuta in viata de catre aparate.

- Tu glumesti?

- Nu, as vrea eu sa fie totul o gluma sau un simplu cosmar din care sa ma trezesc iar ea sa fie plina de viata langa mine asa cum a fost inainte de nunta.

- Si doctorii ce spun?

- Ca doar o minune o mai poate aduce la viata, atat!

- Nu exista nicio sansa sa o aducem aici in New York pentru a ne fi mai usor sa o ingrijim?