Dragă jurnalule,
Astăzi eram cu Aris pe hol și am trecut pe lângă profesorul de mate, dar ea parcă nici măcar nu observase. M-am uitat peste umăr ca să fiu sigură că era chiar el, apoi i-am spus și lui Aris.
"A trecut noul prof de mate pe lângă noi." Ea s-a întors spre mine, având o față total dezinteresată.
"Și ce-i cu asta?" A întrebat sec.
"Mi-ai spus că îți place de el."
Am putut zări preț de o secundă foarte scurtă o urmă de panică în privirea ei, înainte să revină la expresia ei plictisită. Mi-am dat seama imediat ce se petrece.
"M-ai mințit!" Am acuzat-o, dar ea nici măcar nu s-a întors spre mine.
"Eram curioasă dacă ție îți place de el, de asta ți-am spus acea minciună."
Nu părea un răspuns sincer. Am stat destul de mult cu ea ca să îmi dau seama de un lucru așa simplu ca ăsta. O urmă de speranță a ieșit de undeva și m-am gândit din nou că poate mă place.
"Și de ce te-ar interesa asta?" Întrebarea mea a făcut-o să se gândească preț de câteva secunde, însă nu se pierdu cu firea.
"Mi se pare stupid să îți placă de un profesor și voiam să aflu dacă ești acel gen de persoană."
"Aris, știu că minți." S-a oprit în mijlocul holului, elevii continuând să treacă pe lângă ea. M-am oprit și eu puțin în fața ei.
"Da..." A spus ea încet, abia auzind-o din cauza vocilor gălăgioase din jur. Nu m-a mirat deloc faptul că a recunoscut, Aris este genul de persoană care recunoaște atunci când este prinsă cu ceva.
"Atunci de ce m-ai chemat atunci în parc?" Aris a privit în jos mușcându-și buza.
"Hai să vorbim în alt loc despre asta!" A spus, pornind în fața mea spre vestiarul fetelor. Aris s-a așezat pe bancă, iar eu lângă ea.
"S-ar putea să ți se pară ciudat, dar eu sunt bi. Și te cam plac." 'Directă ca întotdeauna' m-am gândit, simțind cum mă umplu de bucurie. M-am aplecat spre ea și am sărutat-o.
CITEȘTI
Jurnalul unei lesbiene
Short Story"Dragă jurnalule, Îmi doresc ca ea să mă observe. " -Linda Jones Volumul I- "Jurnalul unui bisexual" Volumul III-"Jurnalul unui asexual" #1 în "jurnal" - 29.04.2019 # 5 în proză scurtă-09.11.2017 # 5 în p...