Salutări, dragi Wattpadieni, bine v-am regăsit intr-un nou capitol, de data aceasta nu așa vesel și random ca de obicei.
Azi simt nevoia să vorbesc de o problemă care chiar mă macină, și anume: De ce?
De ce începem să ne rezumăm numai la aspect? De ce contează atât de mult ambalajul unei persoane, dar nu și esența? De ce unele fete simt nevoia să poarte acea mască a machiajului excesiv pentru a-și ascunde ceea ce sunt? Încă încerc să gasesc un răspuns pentru asta. Pentru că nu înțeleg de ce contează numai aspectul, care este trecător odată cu anii, și nu ne concentrăm și la esența acelei persoane caracterul ei cu care va trăi toată viața. Poate sunt eu prea "după vremea bunicii", dar ce vreau să spun e că acum în secolul 21 aparența contează, nu și esența.
De ce trebuie mereu să batjocorim? De ce trebuie să gasim mereu pe cineva să îl rănim atât de tare încât să îl facem să se simtă ca pe un gunoi bun de nimic pe lumea asta? Foarte simplu: invidia și lupta pentru popularitate. Ce au aceste două lucruri în comun? Să arate cine este mai presus decât toți. Și că veni vorba de popularitate, de ce contează așa de mult în rândul tinerilor? Adică ce, vine cutărică din anturajul din care faci parte și vine și îți spune: "Băi coae', dacă te duci și te ei de fraieru'/ fraiera aia, ești cem mai tare din parcare, ce zici? Demonstrează-ne că ești popular!".
Bun, și acum ai două posibilități, ori faci ca prostu' ce ți-a spus acel cutărică, sau te opui și incerci să îl invingi. Evident că vei alege prima opțiune, pentru că mai toată lumea face asta! Pentru nouă ne place să rănim pentru a fi popular, nu să ne apărăm intre noi. Tânjim după popularitate, tânjim la ideea de a fi popular și facem niște lucruri prostești și dure unei persoane că sa îl obținem. Urmatoarea mea intrebare ar fi: cu ce preț? De ce popularitatea are ca scop ranirea unei persoane? De ce nu are ca scop ceva constructiv, niste realizări demne de lăudat? Pentru că aceasta este gandirea noastră, gandirea umană. Sau caum o mai zic eu: Efectul de turmă.
Și nu în ultimul rând, de ce tindem să evităm să ajutăm persoanele care sunt rănite de niște șmecheri ( sau mielușei care se dau pe lângă șmecherii anturajului) care nu au ce face decât să arate cine este șeful/șefa? Mă gândesc la două posibilități: fie de frică: că nu ar vrea să se pună cu acea persoană, care are un rang înalt al popularității, altfel se va lua de acea persoană care încerca să o apere pe victima hărțuirii lor, fie, și iar aduc vorba despre asta, de efectul de turmă, unde este o chestie extraordinar de simplă: Victima își vede de treaba ei, vine un șmecher și se ia de el rău, iar noi tindem să râdem, poate să scoatem telefoanele și să filmăm și să îl înjurăm și să îl batem. Că na, ce se poate intampla?
Se pot chiar intampla foarte multe, și chiar tindem să ducem victima la o moarte simplă, fără să vrem, fără să știm. Presiunea cu care este acaparată, injuriile, sau chiar bătăile pot tinde la o sinucidere. Sau pur și simplu să îl omorâm în bătaie. Mă gandesc, la o situație de sinucidere, ce ar simții agresorul...regret, fericire, mandrie față de ce a făcut, nu îmi pot da seama.
Concluzia mea la acest capitol este unul important: Avem o mentalitate bolnavă. O gandire foarte defectuoasă, pe care nu o putem repara decât cu educație, conștiința și ambiție. Sunt puține persoane, care se întâmplă să mă număr și eu printre ele, care sunt conștiente de ce naiba se întâmplă în jurul lor, își iau fortele în mâinile lor( chiar dacă câteodată simt că nu mai suportă și cad și se ridică de fiecare dată și luptă până la capăt) și încearcă să schimbe ceva. Chiar dacă pare imposibil acest lucru, ele tot nu se vor opri până nu vor obține ceea ce e bine.
Acum, de incheiere, de ce am vrut să scriu asta? Pentru că sunt o persoană cu experiență. Am trait să văd că frumusețea este un element chiar foarte important al vieții, fiind câteodată criticată de felul in care arăt, am avut ghinionul să fiu o victimă a bullying-ului, a celor care voiau și ei un pic de popularitate, și am văzut că nu toți cei din jurul meu îmi voiau binele, ci reacționau exact ca cei care mă răneau constant. Puține persone mi-au intins câte o mână de ajutor. Ceea ce am pățit in trecut nu m-a schimbat deloc. Pentru că oricât de afectată eram, nu m-a transformat intr-un bully, ca să spun așa. Chiar m-a ambiționat și mi-a deschis mult mintea. Și am constatat că trăim intr-o societate infectă, unde bunatatea, inteligența, prietenia și respectul sunt date naibii.
Cu asta am încheiat capitolul, abia aștept părerile voastre în sectiunea de comentarii.
Bye!
