Cronicile Carminului- Fluturele. [ În editare]

Capitolul 8

                

Daaaaa, a trecut foarte mult timp... cam de când am început facultatea am renunțat treptat să mai scriu, nu știu cât va dura această perioadă în care o să postez capitole, dar sper să reușesc să editez și să termin cartea. 

Cumva drumul durase mai mult decât și-ar fi putut închipui. Plictisită încerca să se convingă că era mai bine să se deplaseze într-o șaretă regală și nu călare așa cum dorise. Servitorii făcuseră un scandal monstru când au văzut-o că urcă pe cal, doar amenințarea mamei ei o făcu să realizeze că trebuia să se poate cât mai snob posibil.

Lăsă perdeaua roz, aproape transparentă de mătase să cadă la loc, oftă încercând să-și facă curaj ca să se apuce de cusut. Ura să stea degeaba și să încerce să creeze modele fără formă pe o pânză fină. Ispășită realiză că nu era bună la brodat, se putea spune că era un caz pierdut în arta cea mai apreciată a femeilor.

Aruncă lucrul de mână în celălalt capăt al trăsurii și își scoase capul pe fereastră ca să vorbească cu euncul tăcut al Împăratului.

— Cât mai avem? Întrebă cu o speranță copilărească în glas.

— Înălțimea Ta, ai mai întrebat asta acum două minute, nu s-a schimbat nimic, spuse acesta oftând disperat.

Kara se încruntă către el, ar fi făcut oricând schimb numai ca să poată galopa până la palatul acela afurisit.

— Știi, mă gândeam la ceva...

— La ce anume Înălțime?

Urma să regrete că o întrebase, Kara avea un temperament nesuferit ori de câte ori se plictisea și nu avea să renunțe până nu-și îndeplinea scopul, iar scopul ei era să călărească.

— Că acum am un rang și... îți pot ordona să-mi pregătești un cal! Spuse ea victorioasă.

— Și totuși din cauza acestui aspect trebuie să rămâneți în trăsură. Nu vă este permis să vă arătați fără voal și călare numai în interiorul palatului.

Fata oftă din toți rărunchii cât de sonor putu, eunucul bănuia că o făcuse numai ca să-și arate frustrarea. Cartea despre conduita regală nu părea să-i fi captat deloc interesul, ceva îi spunea că avea să aibă mari probleme cu ea.

Restul călătoriei fusese mult prea liniștită. Toți servitorii care începuseră să o cunoască bănuiau că ceva nu era în regulă.

Palatul se înălța mândru, strălucind în soarele amiezii. Acoperișurile aurii și argintii reflectau lumina încât părea că intrau într-un loc sfânt, dar din păcate era tocmai opusul. Intrigile din interiorul acestuia erau mult mai întunecate decât orice mahala din țară. Mizeria din sufletul locuitorilor săi se simțea vag după câteva zile în interiorul acestuia.

Kara încercă să se calmeze, următorii pași aveau să-i aducă răzbunarea mult dorită sau... puteau să o ucidă.

Trăsura se opri lin, iar ea își aranjă ținuta deranjată, voia să arate cât de bine putea ea. Chiar dacă nu reușea să treacă niciodată de mediocritate... poate pentru că ura să pară ceva ce nu era.

Ieși din trăsură.

Nu era nimeni din familia regală, erau doar servitorii și câteva concubine obligate de împrejurare și conduită să o întâmpine.

Nu salută pe nimeni, de fapt îi făcu semn eunucului ce o însoțise să se apropie.

— Am călătorit atât și...

Eunucul se panică vizibil, urma să-l întrebe de ce nu era nimeni din familia regală ca să o întâmpine, iar el habar nu avea ce să-i spună.

— ...nu te-am întrebat cum te numești așa că o fac acum. Cum te numești?

— Ah... eu... mă numesc Orion, Înălțimea Ta.

— Orion, ai numele unei constelații, ce frumos. Acum putem să ne îndreptăm spre viitoarea mea casă? Chiar trebuie să mă schimb și să fac ceva mișcare altfel ruginesc.

— Desigur, Doamna mea.

Îi făcu semn spre dreapta unde se înălța un palat imens cu acoperiș argintiu și pereți ce reflectau lumina și peisajul din jur. Karei îi veni să izbucnească în râs, ar fi trebuit să se abțină, dar nu o făcu. Râse din toată inima și își șterse lacrimile provocate de râs cu ajutorul unei batiste pe care era brodat un fluture imens.

Îi explică lui Orion de ce râdea și acesta zâmbi.

— Nici nu ai ajuns bine și deja ai încălcat destule reguli cât pentru o viață! Spuse o voce acră ușor isterică.

Kara se întoarse spre cea care vorbise. Era Împărăteasa Mamă.

Făcu o plecăciune simplă, fața împărătesei se acri într-un zâmbet asemănător cu rânjetul unui tigru.

— Majestatea Voastră, nu știu câte v-a spus Înălțimea Sa Prințul Moștenitor despre mine, dar cu siguranță ar fi trebuit să vă avertizeze în priviința mea. Nu sunt deloc ce se vrea a fi o soție regală sau chiar o nobilă.

— Observ. Totuși nu e ceva ce nu poți învăța dacă mai vrei să stai lângă prinț. Amenințarea directă nu o afectă pe fată, căsnicia era un fals, nu înțelegea de ce trebuia să se simtă ofensată sau rușinată pentru imperfecțiunile ei.

— Majestate... Nu am de gând să vă fac probleme... și nici mie nu vreau să-mi fac, dar... încercați să fiți cu ochii pe prinț, poate pare inofensiv, dar atât căsătoria cu mine cât și alte evenimente au fost planificate cu mare atenție.

Șocul cuvintelor ei era ușor de citit pe fața reginei, nu știa să-și ascundă emoțiile deși locuia de o viață în acel palat nenorocit.

Cumva se calmase, dar nu-i spuse nimic altceva, plecase în grăbită, Kara îi făcu semn lui Orion să o urmeze în noua ei casă, după mina serioasă pe care o afișa părea că nu fusese afectat de scurta discuție.

Însă în adâncul lui era impresionat de zvăpăiata de la țară. Se întreba dacă viitorul împărat avea să o prețuiască la justa-i valoare.

1

Spoiler alert: 

Lucrurile se vor complica și mai mult, iar prințul nostru face niște alegeri... mhmm... nu tocmai inspirate...

See yeah!