Cronicile Carminului- Fluturele. [ În editare]

Capitolul 3- fluturele

Grădina plină de flori îi amintea dureros de mult de familia care îi fusese smulsă de lîngă ea .Doar o singură persoană îi rămase alături de ea .

Un fluture coadă de rândunică se aşeză elegant pe un bobc întredeschis de trandafir roşu .Ar fi vrut ca în momentul acela să se transforme şi ea în fluture şi să uite de tot .

Să zoare departe de această ţară care în loc de recunoştinţă faţă de tatăl şi fratele său i-a condamnat la moarte şi umilinţă.

Cerul albastru semăna cu cerul din ziua morţii surorii ei , aşa zisa sinucidere .Îi era milă de prinţ ,Dinos era prins între lupta pentru putere  aşa cum ea şi sora ei fuseseră prinse .

Fluturele îşi luă zorul cu privirea geloasă a fetei pe urmele lui .El mai avea câteva zile de trăit şi avea să profite de asta , va găsi toate florile frumoase din regat şi le va ajuta de după moarte să înflorească , poate…poate că fata tristă pe care tocmai o văzuse avea nevoie de el .Se întoarse din drumul către cer şi o mai privi o dată „ Este frumoasă şi cu ajutorul meu poate îi va reveni zămbetul pe buzele-i trandafirii.

Se întoarse din drum şi se aşeză lin pe umărul acesteia .

-         Bună , fumosule ! Spuse fata cu un surâs pe buze . Mă bucur să te cunosc.

-         „ Şi eu mă bucur chia dacă nu pot să ţi-o spun .”

-         Domniţă ! Se auzi Irene strigându-şi stăpâna .

-         Sunt aici . Ce este cu atâta agitaţie ? Spuse fata luând fluturele pe degetul arătător , cercetându-i curioasă aripile ce tremurau în adierea uşoară a respiraţiei ei .

-         Doamna vrea să vă vadă , răspunse fata cu o plecăciune făcută mai mult din obişnuinţa decât din protocol .Ştia foarte bine că , domniţa nu avea de gând să-l înveţe dărămite să-l respecte .

-         Bine , hai să mergem . Mama ei petrecea cea mai mare parte a timpului în templul construit pentru familia sa la casa pe care cu caţiva ani în urmă o numea u „ Casă de vară” însă după evenimente doamna Kourin nu mai putuse să vadă camerele în care locuiau o dată familia ei.

Templul era în apropiere de camerele mamei sale , ştia că acolo o va găsi. De o jumătate de an şi mai bine nu se mai mişca de acolo , pentru ea altarul acela afurisit era totul .

Ajunse în faţa micului templu …cum se aştepta mama ei era acolo în genunchi în faţa statuii fără sentimente .

-         Mamă m-ai chemat ? „ ce întrebare stupidă …însă dacă doar atât pot să fac pentru ea … voi respecta afurisitul acela de protocol .”

-         Da te-am chemat . Vroiam să-ţi spun că unchiul tău Luso crede că ţi-a găsit un soţ bun . Spuse femeia îmbătrânită prematur de suferinţe. Lini subţiri îi subliniau ochii de culoarea smaraldului.

-         Crede? Mamă nu te voi părăsi pentru nu ştiu eu ce bărbat .Tu încă eşti aici şi am să fiu alături de tine .Spuse fata cu o hotărâre de neclintit , semăna foarte mult cu tatăl ei , deşi era frumoasă nu prea le avea cu brodatul , mersul elegant şi cu manierele .

Doamna îşi scutură capul în semn de protest faţă de decizia fetei.

-         Ai sa te măriţi acum cât eşti tânără şi încă mai avem ceva zestre .

-         Mamă ,te rog , ştii că nu sunt făcută pentru măritiş , ştiu că mă vrei iarăşi zâmbitoare şi am să fiu dar hai să uităm ceea ce ne face să suferim . Zeul ăsta de piatră la care te rogi nu ne ajută cu nimic iar dacă mă mărit cu cineva pe care nu-l cunosc poate săracul se sinucide din cuza mea .