Change my life .

Capitolul 2.

ÎNTÎLNIREA .

În minte încă îmi derulau scene şi întâmplări din trecut , dar auzeam clar sunetul zgomotos al alarmei ce dădea de știre că urma să mă întâmpine o nouă zi .

Am deschis încet pleoapele amorțite , am privit spre camera invadată de lumina razelor ce intrau printre draperiile ponosite de vremi şi am simțit puternicul miros al florilor de mai , predominat de liliacul și lalelele ce stăteau mândre pe noptieră.

M.am ridicat lent , dând la o parte plapuma și am fost plăcut surprinsă de zâmbetul enorm al d-mnei Wilson ce mă privea .

Am răspuns la fel cu un zâmbet , dar văzându. mă încă obosită , am păstrat liniștea .

D-mna Wilson a ieşit apoi pe uşa verde , decorată cu embleme inventate de mine  , iar în câteva secunde am auzit zgomotul produs de tocurile înalte ce coborau pe scările de la capătul holului .

Eu , mi.am îmbrăcat o cămașă verde-crud ce îmi tot făcea cu ochiul din dulap împreună cu niște colanți mulați. Mi.am pieptănat părul , lăsându.l pe spate într.un mod elegant , fără machiaj sau alte accesorii , am luat decât pantofii ce mă așteptau la ușă cuminți .

Am coborât tiptil pe scări ca să nu îi trezesc pe celălalţi colegi , apucându.mi plicul mai bine am ieșit odată cu doamna Wilson  pe uşă .

Mergeam pe cărăruşa abia vizibilă din grădina îngrijită atent , pînă am ajuns la poarta ce ducea  spre agitația din oraș .

Am luat autocarul în  care răsuna muzica , ce era mai mult ignorată de oamenii îndestulaţi de probleme , certuri si convorbiri telefonice . Drumul mi s.a părut luuung , astfel încât emoțiile mă tot sâcâiau să pună stăpânire pe mine .

Autocarul  ne-a petrecut pînă într.un parc necunoscut de mine şi nu prea populat , evident din cauza modestiei cu care era aranjat .

D-mna W. m.a condus pînă la o bancă aproape ruginită , ce era străjuită de 2 pomi înalţi şi  batrâni , atârnându.le crengile peste plăcile de fier .

Ajungând aici ea se întoarse și plecă . În acel moment simțeam cum încolţea un fir deznadejde , astfel m.am întors dezorientată spre ea cu o privire ca şi de o întrebare legata de băiatul ce stătea pe banca , simțind parcă că el e fiul doamnei W , iar aprobarea veni imediat cu fluturarea afirmativa de  cap , sosind de la d-mna W.

M.am așezat timid lângă acel tip drăguț , mă simțeam așa secată de cuvinte încât parcă aş fi uitat să vorbesc . El însă știa câte ceva despre mine şi având şi curaj mi.a vorbit :

-Tu trebuie să fii Lucy Roberts , nu.i așa ?

-Da , exact . Presupun că  mama ta ţi.a spus despre mine .

-Evident , atunci de unde ţi.aş fi știut numele ?

-HaHa . Şi mie mi s.a spus că tu ești Louis .

-Mama mea va fi mesagerul nostru . spune zâmbind .

                                                         ******************************

Discuția noastră a mai continuat , am ajuns să cred că e chiar minunat să ai cu cine te înțelege , să ai un prieten .