Say you love me,kitty!

> 1 <

Pov.Azuki.

-Si daca facem o scara din carti?spun uitandu-ma la Mikito.

-Cum adica?

-Adică punem o carte,dupa ea spre iesire punem doua si tot asa urcam pana facem un fel de scara sa putem urca.

Mikito isi da ochi peste cap si ofteaza.

-Azuki,nu va merge.Nu avem semnal si nici un plan de a iesi de aici.Mai bine ia-ti o carte si începe sa citesti.

-Ce?Mikito,nu cred ca sti cu cine vorbesti.Eu sa citesc o carte?Never.spun răspicat.

-Aha...

-Cărțile sunt plictisitoare.Nu te ajuta cu nimic.Sunt proaste.

-Aha...

-Ma asculti macar?

-Aha...

-Mikito!

-Asa ma cheamă.

Ma enervez si ii smulg cartea din mana.

-Acorda-mi mie atentie!spun serios.

-Oare meriti dupa ce ai rupt scara?Si dupa ce ai jignit cartile?spune rece.

Oh nu....iar ne certam si doamne,cât pot ura cand ne certam.

Simplul fapt ca Mikito este supărat pe mine imi pune un nod in gat si ma face sa simt un bolovan in stomac.

-Nu,nu merit...

Acesta isi ia inapoi cartea si continua sa citească,eu storcandu-mi creierii la o cale de iesire si la o cale de al împacă pe Mikito.

-Mikito.

-...

-Mikitooo!

-...

-MIKITO!spun mai tare

-OI,CE NAIBI VREI?!spune nervos.

-Ma plictisesc.

Acesta se uita nervos la mine si se ridica de jos.

-Te urăsc.spune mergând in alta parte a peretelui,departe de mine.

Stai....M-Mikito ma urăște?

Imediat o tristețe a pus mana pe mine.Gândul ca Mikito ma urăște era mai îngrozitor ca o nota mica sau ca sfarsitul lumii.

-Mikito....imi pare rau...spun dar sunt ignorat complet.

Oftez si ma chinui si mai mult sa asesc o cale de scăpare,insa Mikito imi zbura prin tot capul.

Fix in momentul in care ma pregateam sa ma dau batut,trapa se deschide iar o scara noua este lasata in jos pe ea.

-Mikito?Azuki?spune tata cand coboara impreuna cu tatăl lui Mikito.

Am înghițit in sec,nu din cauza ca tata ar fi supărat,ci din cauza ca Mikito era furios pe mine.

Imediat ce a observat trapa deschisă,Mikito a si pus piciorul pe scara.

-Mikito,imi pare rau!spun repede.

Ochi sai rosii ma strapung cu privirea,dupa care urca fara sa zică ceva.

Oftez si ma lovesc singur in cap.

-Ce ai mai facut?spune tata oftand.

-Ce stiu sa fac cel mai bine.Sa il supar pe mine.

-Haide Azuki,ii va trece.spune Akito ca sa ma încurajeze.

Zâmbesc slab si urc sus,Mikito vorbind cu Mizuki,mama lui.

Fix cand am vrut sa ii spun ceva,acesta sa întors spre mine si ma privit fix in ochi.

Nici nu mai stiam ce sa zic,rămăsesem blocat sub rosul intens pe care il aveau ochii lui.

-M-Mikito...murmur încet.

Acesta isi da ochi peste cap si ma ocolește,mergând ținta spre iesire.

-Offf,copilul asta.ofteaza Mizuki si ma bate usor pe umăr....Lasa-l putin sa se liniștească.E doar nervos.Sti cum face cand cineva se ia de carti.

-Da....

-Merg dupa el.Akito,ai grija sa nu te pierzi.spune Mizuki si fuge dupa Mikito.

Raman singur cu părinți mei si Akito,oftand zgomotos.

-Sunt un prost?

-Normal ca n-...vrea sa spună mama dar tata o opreste.

-Da.Unul mare.

-Alex!Nu il ajuți!spune mama nervoasa.

-Eh...mai bine decat sa ma minta.spun si ma întorc spre ei.Mai vreti sa vizitati vreo parte din liceu?

-Nu.

-Atunci hai acasa.Trebuie sa scriu o scrisoare lunga cu scuze.spun oftand.

Of Azuki....cat de fraier sa fi sa il superi asa rau?Sti doar ca daca jignesti cărțile e ca si cum l-ai jigni pe el....