Say you love me,kitty!

> 2 <

Pov.Azuki.

-Mama,ce zici,este buna?spun intinzandu-i mamei a 15-a tentativa de scrisoare cu scuze pentru Mikito.

-Da,este bunicică.spune Leo zambind.

-E groaznică.spun oftand si o arunc la gunoi.Lui Mikito nu ii ajunge decat ,,bunicica".Lui ii trebuie perfect!spun plecând in camera.

Imi storc creierii,scriind,rupand,tăind si stergând mii de foi in incercarea unei scrisori care sa il faca pe Mikito sa ma ierte.

~Peste 5 ore~

Las jos creionul si cu mainile tremurate,ridic scrisoarea si o citesc,nevenindu-mi sa cred ca reușisem insfarsit sa scriu ceva coerent care sa imi aducă iertarea.

Oh doamne,cât de somn imi este!

Ma trântesc ca un bolovan in pat,închizând ochii pentru cateva secunde deoarece alarma începe sa sune.

Nu imi vine sa cred...o noapte întreagă scriind o scrisoare,fara pic de somn...voi fi ca un zombie la scoala.

Dupa micul dejun si rutina zilnică,fiind sigur pe sine am plecat spre casa lui Mikito,unde l-am vazut cum iese pe usa.

-Mikito!strig bucuros.

Acesta se uita la mine si ii pica fata,actiune clară ca inca era supărat pe mine.

Am mers langa el,acesta evitand contactul vizual cu mine.

-Neata...mormaie stins.

-Neata.spun si ii întind scrisoarea usor tremurat.

Acesta se uita cateva secunde la mine si ia scrisoarea,citind-o cat timp ne indreptam spre scoala.

Da doame sa ma ierte,sa ma ierte,sa ma-

-Esti iertat.spune Mikito zambind.

-DA!strig din toata inima,dar imi acopăr rapid gura realizând ca eram in public.

Mikito chicoteste usor si ajungem la scoala,unde toata ziua m-am chinuit sa nu adorm,rezultand faptul ca maine avem test la istorie din lectia de 5 pagini de azi pe care nu am inteles-o deloc.

-Azuki,sti sa faci exercitiul 10?ma intreaba Mikito,privindu-ma.

-Mhm...rezultatul e fizica cruciadelor.spun cascand.

-E clar,maine copiezi de la mine la test.spune oftand.De ce nu te-ai odihnit?

-Am stat sa scriu scrisoarea cu scuze...si nu mi-am dat seama cat timp a trecut.

Mikito se uita usor furios la mine si ma împinge pe pat.

-Idiotule!Culcate,acum!spune serios.

-Dar mai avem teme la romana,fizica si biologie!spun frecandu-ma la ochi.

-Lasa-le si odihnestete!spune invelindu-ma bine.

Nu am mai putut protesta cu nimic caci imediat am picat intr-un somn adanc.

Pov.Mikito.

Ma uit la Azuki cum doarme ca un mic ingeras cu cornite,respirând usor.

Este asa un idiot uneori.A stat o noaptea întreaga ca sa imi scrie o scrisoare doar pentru a il ierta.

Am zâmbit usor si mi-am strâns cărțile in liniste,coborand jos unde părinți sai stăteau pe canapea.

-Oh,Mikito,deja a-ti terminat temele?spune Leo uimit.

-Nu,dar Azuki era prea obosit asa ca sa culcat si am zis ca cel mai bine le scriem maine.

-Oh,bine.Ai putea,te rog,sa ii aduci aminte mamei tale ca in seara asta trebuie sa veniți la cina aici?spune Leo zambind.

-Dupa apetitul lui Akito,nu cred ca avea cum sa uite.spune Alex amuzat.

-Aici aveti dreptate.spun chicotind.Pai,ne vedem in doua ore atunci.

Imi i-au la revedere de la părinți sai si plec spre casa,inca chicotind usor la gandul ca inafara de mine,mama si mâncarea,nimic nu mai conteaza asa mult pentru tata.

Trec pe langa un magazin de oglinzi si ma opresc putin,studiindu-mi trăsăturile fetei.Ochii diferiți la culoare,pielea alba,parul ajungând usor la umeri,la fel ca si ochii in doua culori.

Ma uit in jur si ma asigur ca nu este nimeni,lasandu-mi urechile si coada sa apara.

Atât de pufoase!

Sentimentul de tristete pune totusi usor mana pe mine cand ma gandesc ca nu i-am spus lui Azuki de faptul ca sunt Neko asa cum nici părinți lui nu stiu ca ai mei sunt Neko.

Ma grăbesc spre casa si cand ajung,fug pe langa ai mei direct in camera unde trântesc usa si imi afund corpul in pătura si perna de pe pat.

Aud doua ciocanituri in usa urmate de vocile părinților mei:

-Mikito,esti bine?spune mama îngrijorată.

-Putem intra?spune tata si el îngrijorat.

Spun un ,,Da" slab,acestia intrând in camera si venind langa mine.

-Ce sa intamplat?Te-ai certat mai tare cu Azuki?spune mana tristă.

-Nu-i asta,m-am împăcat cu el...doar ca ma simt prost ca nu ii pot spune ca sunt si Neko...

Mama si tata ofteaza,toti 3 lasandu-ne urechile si cozile la vedere.

-Înțelegem cat de greu iti este Mikito.Si noi ne simtim prost ca le ascundem asta lui Leo si Alex,insa este ceva foarte important...un secret de familie cum s-ar mai zice...spune tata serios.

Oftez si ma uit trist la ei.

-De ce nu le putem spune?Suntem prieteni buni cu toții,putem avea incredere ca nu vor spune nimănui!

-Mikito...

-Mama!Te rog!Va rog,haideți sa le spunem!

Mama si tata ofteaza lung,iar dupa un schimb de priviri spun in cor:

-Bine.

Sar in sus de bucurie si ii strang in brate.

-Yeeey,mersi,va iubesc!

Cei doi zambesc,dupa care toti trei ne schimbam formele in cele de pisici.Mizuki alb pur,Akito negru întunecat iar eu combinația lor.Tata mai mare ca toți si mai imblanit,mama mai micuț ca el dar nu cu mult,cu o blană catifelata si moale,iar eu cel mai mic,un ghemotoc de blană rebel.

Desii unora li se poate parea ciudat faptul ca am doi tati,eu ma simt bucuros ca am o familie iubitoare.