Nemuritoarele

Frunza calatoare

A trecut o saptamana, sau poate trei, notiunea timpului a fist demult uitata pe aceste ,meleaguri. Acum tot ce stiu e pestera, ca-mi e casa, Dumnezeu , ca-mi e alaturi

Desi a trecut o vesnicie de la naufragiu, inca nu am intalnit nici un supravietuitor. Doar eu si natura afectata de nemiloasa toamna. Plang stejarii , singurii mei prieteni, cu lacrimi aramii, cum plang si eu dupa familia mea uitata-n timp. Lungi covoare uscate acopera pamantul din fata pesterii mele, decorand micuta insula in culori imbatranite. Miscarea a incetat, nici un sunet , nici un pas de animal, singurele ce se incrunta sa danseze fiind frunzele uscate rascolite prin aer intr-un vals gratios de catre vantul ce parca se infurie din ce in ce mai tare pe natura, biciuindo cu sufluri reci si usturatoare. Dar chiar si asa, sunt uimit. Natura, in felul ei brutal, imi demonstreaza inca o data ca frumosul poate fi gasit in orice urat. Peisajul armonios, invelit in soapte reci, imi alina tristetea, chemandu-ma afara, in falsa compasiune a imbratisarilor mamei natura. Dar ma opun acestui dans mortal, caci toamna, precum un trandafir tepos, incearca a ma fermeca si rani in acelasi timp aducandu-ma la un somn fara sfarsit.

Dintr-o data frunzele dispar, pret de cateva secunde este liniste, pana cand fostele soapte se transforma in urlete. Soarele dispare fiind ucis de gigantii gri ai cerului.Un tunet patrunzator, urmat de un fulger orbitor spulbera ultima farama de liniste. Un croncanit de corbi se aude in departare, si recile picaturi de toaamna incep sa sageteze pamantul, murdarind frumosul peisaj cu noroi. Simfonia ploii acompanita de tunetele zguduitoare imi alina sufletul, inca o data, indrumandu-mi mintea intr-un vis nemarginit, un vis fara sfarsit.

Alex impatura hartia scrisa de el, introducando cu mainile tremurande in singura sticla pe care o avea, Sigilat bine cu un dop, recipientul fu asezat pe podeaua stancoasa. O ultima lacrima se scurse pe obrazul barbatului, prelingandu-se in barba sa neingrijita. Alex adormi in bratele naturii cu doua fete. Frigul intra in pestera si il indruma pe baiat spre cosmarul lui etern.

Precum frunza apusa din copac, calatoare prin vazduh purtata-n larg de vanturi, asa si Alex, vesnic visitor, zburand usor in amintiri, reinviat de ale sale idei si ganduri.