Live for me

Capitolul 1.

-Poți pleca, mă descurc eu cu restul,oricum este destul de târziu, mulțumesc că mi-ai dat o mână de ajutor,nu știu ce mă făceam fără tine.Aud si răsuflu usurată, privind-l pe aiuritul de Jun cum zâmbește.

-Oricând. Spun schițând și eu la rândul meu un micuț zâmbet . 

-Dacă vrei ,poți să rămai până termin ,o să te conduc eu acasă. Este 11 ,iar drumul tău este destul de lung. Continuă.

-Nu,e in regulă , mă descurc. Baftă.

Având în vedere mulțimea prezentă în local ,cu siguranță nu termina până la miezul nopții. Aveam de gând să mă relaxez după tot ce am îndurat azi,așa că plec fără să îl mai privesc pe săracul Jun care aleargă probabil iar din stânga în dreapta.

Coreea era minunată ,gândesc privind cerul,iubeam tot ce era legat de ea . Locuiam aici doar de patru ani,iar totul se schimbase radical.
Pe Jun l-am întalnit în liceu ,iar de atunci,încă de la prima conversație cu el, am simțit că el o să fie o persoană importantă pentru mine.
Merg agale pe străzile Seulului ,gândindu-mă ca de obicei la cât de norocoasă puteam să fiu. Visul meu cel mare se îndeplinise.

Fulgi de nea începeau să apară. Picau rând pe rând,bucurându-mi privirea cu dansul lor mirific.
Zâmbesc și îmi întind palma,capturând câteva din miile de steluțe coborâte din cer pe pamânt pentru prima dată în această iarna. Zâmbetul îmi dispare imediat ,atunci când observ ca dispăruseră ,mai precis ,se topiseră
"Of". Mi-am spus în gând și mi-am continuat drumul.
După câteva minute de mers , o siluetă de bărbat își face aparița în fața mea. Neînțelegand cum ajunsese atât de rapid.Am încercat sa-l ignor , coborându-mi privirea. Probabil era un drogat sau ceva asemanator.Jun avea dreptate ,trebuia să-l aștept. Inima începe a bate nebunește ,atunci când acesta mă salută.Am privit  speriată in fată , continuând a merge.Ce dorea? Nu putea să își vadă și el de drumul său exact ca mine? 

-Îmi pare rău,mă grăbesc. Spun  ,mărind pasul . 

-Nu sunt un drogat. De ce iti este frică? Intreabă,parcă citindu-mi gândurile,iar eu îmi dau ochii peste cap,el neputând să vada ,fiind în spatele meu. 

-Ce vrei? Îl întreb enervată de insistențele sale. M-am întors pe vârfete , zărindu-i chipul . Era un băiat de vârsta mea ,20-21 de ani,brunet . Zâmbetul său larg îi făceau ochii să dispara .Trăsaturile specifice Coreei nelipsind. Era logic,nu prea vedeai europeni pe aici.

-Te pot conduce acasa? Nu este sigur pentru o domnișoară să umble singură pe străzile Seulului noaptea.
Continuă ,iar privirea mea îi analizeaza corpul în tot acest timp.

-Nu ,mulțumesc. Mai am puțin. 

Îl întrerupt atunci când vrea sa mai spună ceva.

-Sunt Yoongi. Se prezintă,de data aceasta ținând pasul cu mine.

Heei. Ce parere aveti? Merita sa o continui? ^^