Vânătoarea de suflete ft.Ticci Toby (Seria Love&Red Venom)

Sentimente ciudate

  După plecarea lui în casă se lăsa o liniște apăsătoare, eram doar eu prinsă printre toate gândurile mele.

  Nu pot avea încredere în el, cum aș putea avea încredere în persoana care a dorit să mă omoare în trecut ar putea să încerce și acum.

"Dar.... "

Mereu există un dar. Dar ce?

"Ai putea să ai încredere în el , măcar puțin și cine știe ce o să descoperi sub aceea mască? "

Ști ce o să descopăr sub masca aceea sfâșitul meu dacă lui i se naște  o dorință să mă vadă moartă deci nu.

-Din perspectiva lu' Toby-

Mă trezesc de dimineata mai obosit decât atunci când am adormit.

  Privirea mea este ațintită pe fereastra camerei, mă uitam la pădure , oare ea încă este acolo?

  Și în aceea clipă îl văd ieșind din pădure foarte atent ca nimeni să nu îl poată vedea.

  "Parcă nu aveați voie să ieșiți din casă? "

Întradevăr, nu aveam voie să părăsim zidurile casei. Se întâmplă ceva foarte ciudat cu Masky iar eu o să descopăr ce.

Intră în casă pe vârfuri , închizând ușor ușa în urma lui crezând că nimeni nu l-ar putea observa.

Eu: Bine ai revenit! Cum a fost noaptea ta?

Masky: Lasă-mă, nu am chef de tine.

Eu: Nu aveam voie să părăsim zidurile casei, tu unde ai fost?

Masky: Nu este treaba ta ce fac eu cu viața mea.

Eu: Sunt doar curios.

Masky: Țineți gura. Nu pot să cred că roata sa întors la un moment. Am schimbat rolurile.

Eu: Ce vrei să spui?

Masky: Chiar dacă ai vrea nu ai înțelege. Acum marș din fața mea.

Mă împinge din calea lui și pleacă cu capul în jos spre cameră, trântind ușa în urma lui.

De ce sunt singurul care nu are habar ce se întâmplă aici? Ce roată? Ce roluri? Cine este vânătorul? De ce toată lumea spune că sa întors?

-Din perspectiva lu' Masky-

Copil încăpățânat numai tu nu îmi stăteai în cale. Ea nu trebuie să afle de existența ta. O să strici totul așa cum ai făcut mereu.

Am rămas puțin uimit, acum ceva timp eu eram cel care te lua la întrebări când veneai iar tu te întâlneai cu ea.

-Din perspectiva lu' Aylin-

Cercetam fiecare colțișor al casei până în momentul când intru în vechea mea cameră.

Intru încet cu inima care imi exploda de parcă mi-ar fi fost frică.

Îmi amintesc fiecare moment, seara aceea, ultima seară petrecută cu Toby, ziua următoare eram trimisă la casa de copii în calitate de orfan.

Puteam să jur că pe birou erau niște poze vechi cu mine și Toby. Cine le-ar fi putut lua?

Aud de jos scârțâitul balamalelor uși de la intrare pe semn că nu eram singură în casă.

Cobor jos dar nu era nimeni. Doar halucinații mi-se întâmplă în fiecare zi ca aceea iluzie pe care am văzut-o în pădure, aceea iluzie la salvat pe Jeff de la moartea dar asta nu înseamnă că nu voi încerca să îl distrug din nou.

Se auzea zgomot de la etaj. Se întâmplă ceva foarte ciudat aici.

Urc scările cu toporul în mână, tremurând din toate încheieturile.

Mergeam dealungul holului, știu că este cineva aici știu sigur.

-Din perspectiva lu' Toby-

Mă întorc din nou în aceea casă părăsită în care am găsit acele poze cu mine și cu fată.

Intru pe ușa scârțiâind puternic și văd că cineva este în casă. Nu am văzut-o doar i-am auzit pași la etaj.

Merg înapoi și intru pe fereastra dormitorului.

Dacă aș mai fi putut găsi vreo dovadă dar nimic.

Din nou se auzeau pași de data aceasta pe hol. Scot toporul și dorind să ies din cameră. Ușa era puțin crăpată putând să o văd.

Acei ochii, acel chip palid, vânătorul de suflete. Rămân puțin blocat pentru câteva clipe iar apoi mă retrag încet.

"Ce?! Nu prostul du-te și distruge-o este singura ta șansă. "

Nu știu de ce dar nu pot. Vrea să deschidă ușa, eu rămân nemișcat. Pune mâna pe mânerul uși iar apoi și-o retrage imediat. Prăbușindu-se la ușă și începând a varsă lacrimi amare.

Sunetul dureri ei mă făcea să simt ceva ciudat în suflet.

Mă pun și eu lângă ușă stând rezemat de lemnul rece și ascultandu-i suferința neputând să fac nimic.

Printre lacrimile care i se prelingeau pe obraji palizi și suspine spuse-se:

Ea: Aș vrea să fii lângă mine. Te rog întoarce-te. Te iubesc, criminalul meu.

Eu: Și eu te iubesc micuțo!

De unde naiba a ieșit asta? Am vorbit fără să gândesc.

Se ridică speriată intrând ca o disperată în cameră iar eu sărind pe geam înainte ca ea să mă vadă.

Am luat o căzătură destul de urâtă. Fug înapoi în pădure uitându-mă din când în când la casă și gândindu-mă la tot ce am văzut sau la ce am spus.