Vânătoarea de suflete ft.Ticci Toby (Seria Love&Red Venom)

Tăcerea nu este un răspuns

Băiatul ajunsese la nivelul solului chiar înainte să strobească copacul cu propriul trup. Frica mai presus de toate este un sentiment atât de haotic și instabil care se instalase în corpul lui, putea să o simtă prin toate celule îi trecea prin fiecare parte din corp dar în același timp spera că se va întâmpla un miracol apărut de nicăieri căci presimtea că nu va mai exista mâine.
Tentaculele lui Slenderman îi conjurasera trupul, îl ridică prin aer și îl aruncă ca pe un gunoi.

-De ce nu o faci? De ce nu mă omori? spuse Toby ridicându-se din iarba uscată și fără viață în care a aterizat stergandu-si sângele ce îi apăru la buza inferioară.

Slenderman nu răspunsese, părea mai tăcut ca niciodată, fără fraze plasate strategic, fără ironie,dorea doar să îl facă pe Toby să înțeleagă, calea pe care a ales-o nu este ceea corectă.

-Tăcerea nu este un răspuns, creatură!

-Creatură? Ce s-a întâmplat? Nu mai sunt stăpânul tău?

-Nu ai fost niciodată. Haide atacă-mă! spuse băiatul inconștient pe un ton nebunesc.

-Asta primesc dacă am transformat un copil naiv intr-un criminal de temut.

-Naiv?spuse Toby plasându-si mâinile în părul castaniu datorită durerii, datorită tuturor vocilor ce strigau disperate contrazicându-l pe Slenderman. OPREȘTE-LE! NU O SĂ MAI REZIST MULT! spuse băiatul panicat, în ochii lui Slenderman nu era absolut nimic, cu psihicul nu este de glumit mai ales cu cel a lui Toby, este ușor influențabil și poate fii cutremurat cu câteva cuvinte.

-Toby, ajunge cu toate astea. Vreau să te fac să intelegi că nu este bine ce ai ales........

-Ales? Eu nu am dreptul să aleg. spuse Toby uitându-se printre șuvițele de păr castaniu ce i se lipiră de față la el.

-Întotdeauna ai de ales.

-Aleg să mor în lupta cu tine decât să trăiesc știind că ea a murit din vina mea.

-Muritor patetic.....

-Haide! Dă-i drumul....... nu plec până nu mor. spuse Toby încheind discuția și atacându-si propriul stăpân. Știa că mâine nu va mai exista, știa că porțile iadului se vor deschide în fața lui, stia că va muri cu amintirea sărutului și ceva mai mult.

În timp ce câmpul larg deschis,umbrit de orice viață se transforma in decorul ideal pentru lupta finală în subteran lucrurile mergeau diferit căci Aylin se trezi din somnul liniștitor în lumea crudă și confuză, îngrijorând-o dispariția subită a lui Toby. Se gândi doar că o luase înainte căci în momentul când va păși prin tunel îl va găsi sub soarele strălucitor așteptând-o cu acel zâmbet ce o făcea să se roseasca doar gândindu-se la el.
Un zgomot puternic se auzi din interiorul tunelului ca apoi un val de praf dens să o întâlnească. Pentru câteva clipe liniștea domina dar lui Aylin această liniște i se părea sumbră și misterioasă deoarece era liniștea dinaintea dezastrului întregul tunel plănuia să se prăbușească peste ea, stâlpii de susținere cădeau unul câte unul iar tavanul se apropia tot mai mult. Fuga a fost singura reacție dar nu era conștientă dacă era și ceea corectă dar totuși ce este corectitudinea în comparație cu disperarea, absolut nimic, își dorea un  erou dar câteodată să îți dorești nu este suficient. Ajunseseră la răscrucea dintre cele două tunele dar nu era suficient întreg subteranul cădea iar ea privea doar lumina ce se strecura prin gaura din tavan ceea care ducea la libertate, ceea prin care a ajuns în locul acela, ceea care era prea abruptă să se salveze.

-Se pare că acesta este sfârșitul.Credeam că va fii mai tragic, dramatic cu mai mult efect. spuse ea lăsând privirea în pământ și așteptând sfârșitul ce nu mai avea răbdare. Toby sper să trăiești mai departe și să scrii povestea în continuare.

După ce își auzi cuvintele spuse printre sunetele distrugerii iminente a sistemului de tunele o funie căzu de sus chiar în fața ochilor săi, aceasta ridicând-o pe fată prin aer, salvând-o și ieșind din nou sub razele soarelui.

Privea cu atâta încântarea și fericire căci se aștepta să îl găsească pe el dar nu era absolut nimeni pe o rază de un kilometru dar totuși cineva a aruncat funia, i-a susținut greutatea fetei și o scoase de acolo. Dar cine? Printre arborii denși se auzeau frunzele spulberate sub greutatea unui trup.

-Ieși afară, lașule! spuse ea găsind locul exact unde se afla ființa. Tăcerea nu este un răspuns.

Începu să alerge fără sens după cineva nevăzut căci cu ușurință putea să fie doar o iluzie idioata. Alergă până când iluzia o adusese într-un sat cu oamenii panicați de întâmplările  văzute. Fata luă satul la pas, auzind zvonuri care mai de care mai bizare.

La baza unui copac o bătrână stătea crosetand în ciuda zgomotului din jurul său.

-Mă scuzati doamna dar de ce sunt toți acești oamenii panicati? spuse fata uitându-se la bătrânică ce își aruncă privirea asupra ei și ridicând din sprâncene mirată la vederea armei.

-Forțele întunericului au pornit lupta, copila mea. spuse bătrâna liniștită iar fata fiind confuză de spusele femei.

-Forțele întunericului?!

-Creatura cu tentacule nu îl va cruța pe sărmanul băiat cu păr castaniu. Păcatul este mai mare de cât putem vedea noi muritori.

-Toby.......

-Îl cunoști.......

-Unde este? spuse fata disperată apropiindu-se de femeie.

-Pe câmpul din afara satului dar nimeni întreg la minte nu s-ar duce.

-Nimeni întreg la minte? Atunci îmi lipsește o doagă. spuse fata fugind spre locul indicat de bătrână.

Sarmana femeie o privi cum fugi disperată căci credea că totul va fii pierdut.

-Of Aylin,  muritor inconștient, viața nu este o joacă nici nu va fii vreodată. spuse bătrâna îndreptându-si privirea spre băiatul ce fuma din țigară lent aflat la câțiva metri distanță de ea.

-Nu o să pierd din nou. spuse băiatul cu păr șaten ce își calcă tigara în picioare pentru a o stinge.