Mi Amor

8

         Pablo nici ca isi putea alege o zi mai proasta sa se certe cu muncitorii de pe teren. Avea o durere de cap groaznica, iar gândindu-se la Felipe aranjand si curățând lucrurile din apartamentul sau, ceea mai mult ca sigur făcea,  doar ii îngreuna munca.
Se pregătea emoțional pentru curățenia pe care o va găsi la întoarcere cand un țaran a venit la el si a început sa se plângă de grupa condusă de Marcela Mură. Probabil cea mai slaba, formată numai din slăbănogi care nu sunt in stare sa facă nimic. Vladimirovici, Geanina si Mircica erau doar câțiva ce făceau parte din acea grupa. Pablo o ura cel mai mult si si-ar fi dorit sa ii concedieze, însă Rotkäppchen insista sa ii lase sa muncească in continuare. O persoana mult prea buna pentru lumea asta infecta.
Se ridica din scaun si se îndreptă spre teren. Marcela stătea întinsa pe spate,privind cerul si stand de vorba cu Geanina, loiala ei prietena.
-Ce credeți că faceți?, le întrebă Pablo printre dinti abținându-se sa nu înjure sau sa isi piardă cumpătul.
Amândouă isi întoarseră privirea spre el in același timp si il priviră cu dezinteres.
-Ne odihnim, dăh. Am muncit pana acum si nu vreau sa imi cada unghiile. Abia le-am pus azi si arata beton.
-Ghici ce? Ma doare in cot de unghiile tale. Ai face bine sa te duci la munca in momentul asta si sa o iei cu tine si pe prietena ta înainte sa va concediez.
-Crezi ca imi pasa daca ramân aici sau nu? As prefera sa muncesc intr-o cocina decat langa toti țăranii ăștia. Noi plecam.
Si cu asta Mircica si echipa sa au plecat de acolo ca niște îngâmfați ce sunt.
Pablo rămase acolo privindu-i. Isi desprinse codița si se duse sa ii anunțe pe muncitori ca pot pleca acasa.
Acum că Mircica a plecat trebuia sa il anunțe si pe Rotkäppchen de cele întâmplate. Fix ce nu isi dorea intr-o seara ca asta, cand colegul sau de camera organiza o olimpiada de facut curățenie in apartamentul lui.
Se duse la rabla lui si merse in viteza pana la sediul C.U.L.T.

•

Se aflau in parc de câteva ore deja, iar Felipe isi dorea ca acea zi sa nu se termine niciodată. In ciuda așteptărilor sale, totul a fost genial. El si Vincenzo au vorbit o grămada despre viețile lor, au mâncat popcorn si au bârfit lumea care se plimba prin parc.
Cand începuse sa se însereze, Vincenzo a insistat sa il conducă pe Felipe pana la blocul său. Pe drum au intrat intr-un chioșc si au cumpărat niște bomboane pocnitoare cu care s-au distrat tot drumul.
-Vincenzo, vreau sa iti mulțumesc pentru ziua asta. A fost...de neuitat.
-Felipe, eu vreau sa iti mulțumesc ție. Esti singura persoana care m-a putut face sa uit de problemele mele, chiar daca doar pentru câteva ore. Ce zici sa iesim si maine?
-Mi-ar plăcea la nebunie, zise Felipe zâmbind. La aceeași ora?
-Dap. Pe maine, atunci.
-Pe maine!
Felipe a mai rămas câteva minute afara privind silueta lui Vincenzo dispărând in noapte. Dupa ce intra in bloc isi amintise de Eugenia si Consuela, tipele de la Curatmania. Fugi pe scări pana ajunse in fața ușii.
    Imediat cum intra simți un miros de lămâiță, foarte plăcut. In timp ce înainta prin apartament, lucru pe care in mod clar nu il putea face înainte, rămânea din ce in ce mai uimit. Totul arata atat de curat si de perfect, de parca abia cumpărase locul.
     Cele doua femei se aflau in bucătărie, sorbind din niște cești cu ceai.
     -Oh, te-ai întors, spuse Consuela ridicându-se de pe scaun. Ei bine, ce crezi?
     -Wow. Doar...wow. Cum ați reușit sa faceți asta? Sunteți vrăjitoare?
     -Haha ce drăguț esti! Se numește puterea curățeniei. Am vrea noi sa avem puteri magice, nu-i asa,Eugenia?
     Cealaltă femeie doar aproba din cap, ridicându-se la rândul ei de pe scaun.
     -A fost o plăcere sa lucram pentru tine, Felipe, dar acum trebuie sa plecam.
     -Really? Chiar a fost o plăcere sa curățați jegul de aici?
     -Eh nu chiar. Încercam doar sa fiu politicoasa.
     -Stați puțin! Cat costa toată chestia asta?
     -Nu te costa nimic, dulceață. Noi nu funcționăm asa. Vei plăti cand va fi timpul.
     Fără alte cuvinte, au ieșit pe ușă si l-au lăsat acolo pe Felipe.
In ce Dumnezeu m-am băgat,  se gândi el privind pe geam cum cele doua se îndepărtau in mașina lor bengoasă.

                                      •

  
     Ce mai zi. Atat de productivă, încât Vincenzo încă se simțea ca intr-un vis. Era atat de fericit de felul in care au decurs lucrurile, de relația de prietenie cu Felipe pe care o aveau acum.
    Isi lua un pahar din dulap si turnă niște țuică in el. Cam toată lumea de prin Tenerife bea țuică, fapt datorat lui Pablo care a arătat lumii aceasta băutură divină din România.
   Se îndreptă spre peretele din sufragerie si apăsă pe un buton de lângă întrerupătorul de la lumină. Imediat, peretele s-a dat la o parte, dând la iveală un pasaj secret.
   Vincenzo coborî pe scări până in altarul sau. Oriunde te uitai, erau numai poze cu Felipe. Felipe mâncând. Felipe dormind. Felipe râzând. Felipe înotând.
    Se uită admirativ la acestea. Munca sa din ultimele luni dădea roade. Mai devreme sau mai târziu, Felipe va fi al lui. Pentru totdeauna.