Mi Amor

9

Pablo se afla in holul sediului de mai bine de o ora. Pe măsuța de cafea de langa el erau mai multe reviste, alegând dintre ele una intitulată "Cea mai sexy femeie a anului". Câștigătoarea acestui titlu era Maricica de la Pașcani, o tânără focoasă si bogată, căsătorită cu renumitul Romeo.
        Era adâncit in lectura revistei cand a ieșit Florența, secretara lui Rotkäppchen, anunțându-l ca poate intra in birou.
        Niciodată nu fusese fanul acestei clădiri. Totul era mult prea aranjat pentru gustul lui, iar fiecare persoana peste care dădea era a naibii de politicoasa. Totuși, biroul roșcatului le întrecea pe toate: cărțile erau aranjate la milimetru, podeaua strălucea, iar langa geam se afla schema țării făcută din mici bucăți de ipsos pictate minuțios.
        -Cu ce ocazie ai venit aici, Pablo?, il întrebă Rotkäppchen calm.
-Marcela Mură si adepții ei au demisionat. Ma jur ca de data asta nu i-am bătut cu nuiaua la fund.
     -Din nou? Nu poți sa fii si tu drăguț cu ei sau ceva? Stii doar cat de mult țin ca toti sa fiți la un loc si sa aveți grija unii de alții.
     -Eu încerc, dar intr-o relație ambele părți trebuie sa coopereze. Ei pur si simplu stau si se uita la stele, in timp ce ceilalți muncesc.
Dintr-o data, Rotkäppchen pocni din degete, langa el apărând Marcela. In ciuda modului in care arata de obicei, de parca nimeni si nimic nu ar putea sa o afecteze vreodată, de data asta parea trista.
-Marcela? Ai ceva sa ne spui?, întrebă roșcatul privind-o in ochi.
  -Imi pare rau, zise ea cu o voce vlăguită.
   Trei cuvinte pe care Pablo nu credea ca le va auzi vreodată din gura ei. Pe fața i se citea ciuda. Cu siguranța nu isi dorea sa spună ca ii pare rau. Probabil ar fi preferat sa isi rupă o unghie decat sa vada satisfacția de pe chipul lui Pablo la auzul acelor cuvinte.
  -Promit—, înghiți in sec, uitându-se pe peretele din spatele lui Pablo. Promit sa muncesc de acum încolo, spuse ea intr-un final, nevenindu-i parca sa creadă ce a zis.
  -Oh, Marcela, ma bucur sa aud asta! Pari foarte entuziasmata sa te întorci la lucru. Ce zici de tură dublă? propuse Pablo zâmbindu-i galeș.
   -Nu cred ca e nevoie, sincer, ii răspunse aceasta râzând nervos.
Amândoi se întoarseră spre Rotkäppchen pentru a primi un verdict.
  -Nu ma amestecați in idila voastră, le spuse acesta ridicându-și mâinile in aer. Va rezolvați singuri problemele, iar pe mine ma lăsați naibii in pace. Am lucruri mai bune de facut decat sa am grija de niște copii imaturi.
    Cei doi s-au trezit aruncați pe ușa de la intrarea sediului, in frigul de afară.
-Te aștept maine la cinci dimineața pe teren, Marcela. Daca întârzii chiar si un minut o sa iti fac viața un iad. Te pup.
     Aceasta doar ii arunca o incruntatura, scuturându-se de praf si plecând cu mașina ei roz decapotabilă.
     Pablo se urca la rândul său in rabla lui si goni spre apartament. Porni radioul si puse Sandu Ciorbă. Era singura chestie care il putea calma in acel moment si care il pregătea pentru furtuna ce avea sa urmeze.

•

     Felipe stătea pe balcon privind orașul cand a auzit soneria de la ușă. Se îndreptase intr-un suflet intr-acolo ca sa deschidă, stiind ca acum era momentul confruntării de care se temuse toată ziua.
        In prag era un Pablo nervos cu parul ciufulit si dinții încleștați.
        -Ce ai făcut?, zise acesta dându-l la o parte pe Felipe.
          Imediat cum văzu curățenia din apartament, băiatul căscă gura si fugi spre camera lui.
          -Nu,nu,nu. Unde imi e sculptura din muci? Unde imi este castelul din cutii de pizza? CE AI FACUT IDIOTULE?, il întrebă Pablo apucându-l de guler pe Felipe.
         -Ti-am facut un favor. Stiu ca tu nu prea le ai cu manierele, dar o sa te ajut eu: acum imi esti dator. Imi poți multumi mai târziu.
         -Sa iti mulțumesc? Pentru ce, mai exact? Pentru faptul ca mi-ai distrus complet apartamentul? Sau poate pentru faptul ca acum miroase a cacat aici?
        -Se numește lămâiță. Spune cu mine: lă-mâ-i-ță.
        -Tu ma iei de prost? Felipe, nu te juca cu mine. Deja ai întrecut măsura. Cred ca tu ar trebui sa imi mulțumești mie daca scapi cu viață.
        -Hei, armăsarule, ia-o mai usor. Nu te mai crede Omul-Păiangăn pe aici cand tu de fapt esti un jegos. Daca nu chemam aici doamnele de la Curatmania, ai fi trăit in mizerie pana la adânci bătrâneți.
       -Consuela si Eugenia? Bă frate si mie de ce nu mi-ai spus?
       -Știam ca o sa te superi si am preferat sa imi prelungesc viața cu câteva ore.
       -Du-te dracu'.
       Pablo se puse pe patul lui si isi lua capul in mâini.
       -De ce ai facut asta?, ii arunca el cuvintele lui Felipe.
       -Pentru ca țin la tine si la sănătatea ta mintală. Plus, nu voiam sa trăiesc intr-o cocina pentru următorii patru ani.
       -Hăh, patru ani? Cine te-a mințit intr-un asemenea hal?
       -Nimeni, eu doar mi-am asumat ca atat va dura toată... chestia asta.
       -Chestie? Asta e viața ta acum, dobitocule. Nu e cale de întoarcere. Poți la fel de bine sa stai aici si sa muncești pana la 80 de ani.
       -Stai,ce?
       -Bine ai venit in paradis! Aici exista numai bilet de dus, nu și de întors.
       -Vrei sa spui ca nu o sa ma mai pot întoarce acasa?, întrebă Felipe, toată culoarea scurgandu-i-se din obraji.
       -Doar daca iti permite Rotkäppchen, ceea ce nu prea se întâmplă.
       Felipe simțea cum i se înmoaie picioarele. Trebui sa se țină de perete ca sa nu cadă. Acum Pablo se uita la el, parând îngrijorat.
       -Hei, esti Ok?, ii spuse acesta ridicându-se din pat si întinzându-si o mâna spre Felipe, care se feri imediat de atingerea lui.
     -Da, am nevoie doar de o gura de aer.
     Se duse si isi lua geaca de piele, o pereche de adidași si o umbrela, in caz ca avea sa vina ploaia.
      Iesi afara si trânti ușa dupa el, trimițându-i un mesaj lui Vincenzo:

     Hei, scuze că te deranjez la ora asta. Voiam să te întreb daca crezi că poți să te plimbi puțin cu mine?În caz ca te decizi să vii mă găsești în fața bancomatului de lângă piață.