Kaleb privi încă o dată prin dormitorul mic și prăfuit. Simbolurile desenate cu făină și colorant erau așezate perfect pe mijlocul podelei. Inscripțiile de pe pereți, desenate în aceeași manieră barbară și cu aceeași substanță erau la locul lor. Lumânările, o multitudine de flăcări ce puteau da foc la casă, erau aprinse și poziționate corespunzător. Totul era la locul lui, așa cum trebuia.
— Abia aștept să scăpăm de sărăcie, spuse Raymond, printre lumânările aprinse.
Kaleb zâmbi, auzindu-i nerăbdarea din glas. Știa că și el o duce foarte greu cu banii, mai ales de când doctorul îl anunțase că soția sa va muri dacă nu va primi medicamentele scumpe ce îi erau necesare. Știa că se chinuie, asemeni lui, să trăiască de pe o zi pe alta, și orice ar fi făcut nu reușe să scape din acel infern. Au încercat de toate, de la două locuri de muncă până la orele de peste program. Nimic nu îi ajutase să scape de sărăcie și să să își ajute familia. Ceea ce la mai rămase de făcut, de încercat, era magia din cartea ce o ținea Kaleb în brațe.
Erau amândoi disperați, ar fi dat orice ca să își salveze familia, motiv pentru care au fost de acord să încerce o vrajă prostească, găsită într-o carte prăfuită și de mult uitată.
Raymond se duse la locul lui din cealaltă parte a simbolului central de pe podea, zâmbind larg. Era incredibilă cantiatea de speranță ce o avea în el, aproape că îi făcea chipul ars de soare să nu pară obosit, deși cearcănele adânci erau mai mult decât vizibile.
Kaleb rămase în același loc, privind lung către cartea din brațele sale. De când fetița lui se îmbolnăvise de îngrijorare că mama sa era în spital nu mai dăduse drumul cărții. O studiase de zeci de ori și recitise fiecare pasaj până când învățase toate cuvintele. Avea toată încrederea în vraja din carte că va reuși să își salveze familia de boli.
Cartea promitea un har persoanei care ducea la bun sfârșit vraja. Acel har varia de la o persoană la alta, dar cele câteva înscrise în carte îl convinseseră că trebuie să încerce. Unele persoane primiseră bani, enorm de mulți bani, ații putere fizică, agilitate, inteligență sau chiar puterea de a ghici viitorul. Orice avea să primească știa că va putea să își scoată familia din spital, să le asigure tratamentul necesar și să le procure un trai decent. Avea nevoie doar de un mic ajutor divin, apoi putea să se descurce singur.
Raymond își scutură brațele, în timp ce pe buze i se citeau dorințele cele mai aprige. Voia acea prosperitate despre care i se citise și acea viață frumoasă ce venea ca și cadou la cei care făceau vraja. Avea nevoie, în principal, de bani ca să își salveze familia din sărăcie, dar putea să se folosească de harul său pentru a câștiga bani.
Kaleb puse cartea în centrul simbolurilor ce păreau a forma un cerc. Imensul volum ce cântărea câteva kilograme era deschis la pagina cu vraja aleasă. Erau o multitudine de cuvinte ciudate și întortocheate, la fel cum erau și o sumedenie de indicații și sfaturi de urmat. Îi fusese dificil la început să citească toate acele linii curbate și cuvinte răsucite, dar după ce reușise să le înțeleagă îi fusese mult mai ușor. Acum le putea descifra cu lejeritate, chiar dacă paginile erau pe dos.
Potrivit greului volum spiritul pe care îl chemau, o creatură ce avea zeci de nume și de înfățișări, precum și denumiri ciudate sau reprezentări, le va da un har aparte dacă duceau vraja la bun sfârșit. În carte nu era scris de nici un preț plătit, nimeni nu dăduse ceva la schimb, lucru care îi încânta. Tot acolo mai scria și că spiritul avea nevoie de acele invocări pentru a-și recăpăta pe deplin puterile, așa că era ușor de presupus că făceau o favoare și erau răsplătiți.
Aveau să își salveze familiile fără să plătească nimic.
Raymond își întinse brațele, imitând la perfecție postura pe care o adoptă și Kaleb. Cuvintele, alcătuite din litere greu de pronunțat împreună și ale căror înțeles nu îl știau, părăseau buzele lor în sincron. Glasurile se contopiră, cântând fiecare silabă, mormăind fiecare pauză și strigând fiecare final de incantație, exact așa cum scria în carte.
ВЫ ЧИТАЕТЕ
Păcatul rațiunii
FantasiÎn ciuda sărăciei care i-a clădit viața, iubirea lui Kaleb pentru familie nu a scăzut niciodată. Accidentul soției, precum și o boală apărută din senin asupra fetiței sale, îl împing către lucruri necurate. Cu ajutorul prietenului său din copilărie...