Cartea Numelor Interzise

Capitolul I: Falsul adevăr

Îngândurat am plecat de la Misa şi m-am întors acasă unde, ar fi trebuit să mă aştept la asta, l-am găsit pe tata, dormind cu capul pe masa din bucătărie şi cu două sticle de whisky lângă el.

“Iar ai băut…” – Am spus eu în şoaptă în timp ce mă îndreptăm cu paşi mici şi silenţioşi spre camera mea, nedorind a-l trezi. Am încuiat uşa şi m-am aşezat în pat, unde am început să mă gândesc la spusele celor doi demoni. Am fost numit un “gardian”, un “gardian al porţii” dacă-mi aduc bine aminte.

,,Ce sunt gardienii porţii şi ce pot face pentru a afla mai multe despre aceştia?” – Mă întrebăm, dar nu găseam niciun răspuns, nicio cale pe care să merg pentru a găsi nişte indicii. Mă simţeam pierdut într-o mare a confuziei şi într-un final am decis că ar trebui să dorm pentru a-mi limpezii mintea. - ,,Poate în dimineaţa următoare voi gândi mult mai clar şi voi avea o idee.”

Era trecut de două noaptea, iar eu nu puteam să adorm. Somnul nu vroia să pună stăpânire pe mine. De fiecare dată când închideam ochii şase entităţi, care emanau o energie uriaşă, strigau în capul meu: ,,Vino cu noi, acum!” Ciudat era că parcă mai simţisem o parte din acea energie mai demult, dar am ales sa o ignor. Nu aveam chef să mai ajung în altă parte fără să ştiu cum am făcut-o. Fiindcă nu reuşeam să adorm am decis să ies afară, în parc. Cred că eram singurul nebun care ieşea din casă la ora aia pentru a merge la o mică plimbare. Liniştea pusese stăpânire pe mine şi doar adierea vântului se mai auzea printre crengile stejarilor înalţi care acum mi se păreau diferiţi ca şi cum nu-i mai văzusem niciodată. Totul părea atât de diferit, iar gândul că nu aş aparţine acelui loc mi se întipărise în minte. Simţind că eram urmărit, am vrut să plec, dar când să ies din parc am ajuns din nou în mijlocul lui. “Ce se întâmplă aici?” – Era singura întrebare din mintea mea. Când am întors privirea am văzut şase siluete care stăteau nemişcate la câţiva metrii depărtare. Doar ochii lor, de un roşu aprins şi strălucitor, se puteau zării prin întunericul nopţii în care eram înconjurat.

- Cine sunteţi şi ce vreţi? - Am întrebat, vrând să mă asigur că nu erau ce îmi spunea imaginaţia mea.

- Cred că răspunsul îl cunoşti deja, băiete, dar nu asta contează. Trebuie să vi cu noi. Stăpânul nostru, regele Iadului, Lucifer, doreşte să te întâlnească personal şi a poruncit să te aducem în faţa lui cât mai repede posibil. – A spus cel mai înalt dintre ei cu o foarte mare seriozitate în glas. - În plus, de aici nu ai scăpare. De oricate ori vei încerca să pleci te vei întoarce în acest loc, iar noi vom aştepta. Suntem foarte răbdători.

- Nu puteţi face asta. Manipulaţi spaţiul? "Dar nu e posibil..."

- Văd că nu degeaba vrea Lucifer să te cunoască.

- Ei bine, eu nu vreau să-I văd faţa. De ce vrea să vorbească cu mine? Nu e ocupat cu conducerea Iadului? – Am întrebat puţin sarcastic, dar şi surprins totodată. ,,Ce dorea stăpânul Iadului de la un muritor ca mine?”

- Vino cu noi şi vei afla răspunsurile la întrebările care te-au tot urmărit până în momentul ăsta. – Spuse cel mai mic dintre ei foarte încrezător.

În ciuda pericolului care mă putea paşte în Iad, am acceptat. Oricum, nu ar fi încetat să mă urmărească dacă nu eram de acord. În următoarea clipă, cel mic a pocnit din degete şi m-am trezit în locul unde Belial şi Baal au încercat să-mi facă felul.

- Hmm, locul asta îmi trezeşte amintiri. De exemplu, atunci când am atacat acel om care nu ştia ce este un gardian al porţii, dar care totuşi, a putut ajunge în Iad. – O voce cunoscută s-a auzit dintre cei şase. Întorc privirea şi văd că printre ei se aflau şi “vechii mei prieteni” Baal şi Belial.