Cartea Numelor Interzise

Capitolul III: Sfârşitul unui titan

Lucifer a rămas puţin pe gânduri după ce am acceptat propunerea făcută mai demult. Poate că nu se aştepta să iau o asemenea decizie în doar câteva zile, dar datorită ,,călătoriei’’ mele în Rai, am putut să scap de îndoielile pe pe care le aveam cu privire la spusele lui şi am făcut alegerea corectă din punctul meu de vedere. Fără să-mi spună nimic din ce avea de gând, a scos sabia şi a început să deseneze un cerc care se întindea în toată peştera.

- Ce plănuieşti să faci? – Am întrebat puţin enervat pentru că nu spunea nimic. - N-ai scos nicio vorbă de când ţi-am spus că voi deveni discipolul tău.

- Nu avem timp de pierdut pe nişte simple explicaţii în momentul asta. Doar ai răbdare să termin şi îţi voi explica totul pe drum. – Mi-a spus, încercând să nu-şi piardă concentrarea.

- Pe drum?

- Nu ţi-am spus să ai răbdare? – S-a răstit la mine. – O să mergem într-un loc unde îţi putem elibera puterile fără că nimeni să întrerupă procesul, iar tu să cazi, mort, la pământ. În plus, dacă te-aş fi antrenat aici, Samael ar fi simţit energia emanată de corpul tău şi, mai mult că sigur, ne-ar fi distrus pe toţi. Şi nu în ultimul rând, ne trebuie mai mult timp, iar unde mergem o să avem timp din plin. Acum lasă-mă să termin ce am de făcut şi ai răbdare. Nu va mai dura mult.

Câteva minute au mai fost necesare pentru a termina cercul. Era împărţit în cinci cadrane egale, iar ele la rândul lor conţineau câte un alt cerc pe care erau scrise nişte cuvinte ciudate într-o ordine aleatorie presupuneam eu: ,,Gohus’’, ,,Angelard”, ,,Pandemonium’’, ,,Nazarth’’ şi ultimul ,,Luciftias’’. Interesant era că în centrul cercului, Lucifer scrisese un alt cuvânt: ,,Elohim’’, care din câte ştiam eu însemna Dumnezeu într-o altă limbă. Poate cercul avea ca scop camuflarea noastră în aria de viziune a Tatălui.

Deodată nu-mi mai puteam concentra privirea pe ceva anume. Totul se învârtea în jurul meu. Am scăpat cartea din mâna. Eram ameţit şi nu mi-am putut păstra echilibrul. Căzând pe jos, ultimul lucru văzut a fost imaginea Lucifer care venea speriat spre mine...

***

Am deschis ochii, neştiind ce se întâmplase. Eram întins pe jos în mijlocul cercului. Mă uit în jur şi îl observ pe Lucifer care ţinea un cuţit în mână.

- Te-ai trezit în sfârşit! Ce ţi-a cauzat rana de la picior? – Întreba Lucifer suspicios.

- Un Arhanghel. De ce întrebi?

- Ai înebunit? Te-ai luptat cu un Arhanghel? Când a fost asta? Mai importat e cum de mai eşti în viaţă? Armele lor sunt făurite pentru a omorî chiar şi un demon de calibrul meu. Sunt uimit că ai scăpat doar cu o asemenea rana minoră. Spun minoră pentru că, în comparaţie cu ce ţi-ar fi putut cauza sabia, este.

- M-am luptat cu el în spaţiul dintre cele două planuri, Pământ şi Iad. Acolo, Gabriel, mi-a spus ceva apăsător, ceva ce mă frământă chiar şi acum: ,, … o să ai o moarte mai dureroasă decât a avut bunica ta.” Cine sunt eu defapt? Şi, mai ales, cine a fost bunica mea? Întrebările astea nu-mi dau pace.

- Când a fost ultima dată când ai văzut-o? – Întreba Lucifer gânditor.

- N-am văzut-o niciodată! Murise înainte să mă nasc eu.

- Înainte să te naşti, zici? – A ridicat din sprânceana drepta, părând surprins.

- Spune-mi odată ce şti!

- Numele tău de familie e cumva Sitri? Este, nu? – Îşi amintise oare ceva?

- Da, Sam Sitri.