Ești cel mai mare necaz al meu!

Despărțirea...

Cineva a chemat ambulanța. Mai departe nu țin minte nimic...
M-am trezit deja în spital. Lângă mine erau mama și tata.
-Nikol, fetița tatei, de ce ai fugit?
-Tată....
Mi-am pierdut cunoștință. Medicii s-au apropiet fuga de mine.
-Plecați în coridor!
-Bine, Domnule Doctor.
Părinții au ieșit în coridor. Peste jumătate de oră a apărut și Vlad.
Avea un buchet cu trandafiri ( erau 101, dacă nu mă greșesc ).
-Unde e Nikoleta?
-Băiețaș nenorocit ce ești tu! Tu, mai nu mi-ai omorât fata!
-Doamn-o, nu sunt de vină eu...
Tatăl meu a tras-o pe mama într-o parte și a cuprins-o.
-Băietul ăla nu e vinovat, el doar o iubește! Așa cum o iubim noi, poate chiar mai tare..
-Ai dreptate...
Ei s-au cuprins, și apoi s-au așezat pe scaun.
Doctorul a ieșit din cabinet. Vlad, mama și tata s-au apropiat de el.
-Ce? Ce e cu ea?
-E într-o stare gravă!
-Se poate să intru să o văd? a spus Vlad.
-Nu...
-De ce? Eu n-o voi deranja...
-Bine, dar nu vorbiți cu ea.
-Ok.
Vlad a intrat la mine. Eu i-am simțit parfumul, și am deschis ochii.
-Vlad?!
-Prințesa mea, nu te îngrijora! Nu se poate..
-Iartă-mă...
-Pentru ce?
-Pentru, pentru....
Am închis ochii. Vlad, cu ochii plini de lacrimi, a pus buchetul lângă patul meu și a plecat.
Mama și tata când l-au văzut că plânge, nici nu l-au întrebat nimic.
A doua zi, când m-am trezit, Vlad cu tata erau în camera mea.
-Frumoasa tatei, ești bine?
-Da tati!
-Ce te mai doare?
-Capul și piciorul.
Am auzit că sună telefonul. Oare cine e? Era Alex.
-Alex? De ce mă sună?
-Ce? Nu cumva ai vreun alt iubit?
-Nu, doar pe tine!💋
-Bine ♡
Am răspuns.
-Alo!
-Alo, Nika, tu ești?
-Da!
-Cum te simți?
-Cred că bine...
-Ok, am o noutate.
-Ce noutate?
-Te dau afară din școală.
-Cine?
-Profesorii!
-Dar mama? Mama ce a spus?
-A vrut să te lase dar... Profesorii strigau la ea să te dee afară.
-De ce?
-Fiindcă nu prea înveți..
-De la asta?
-Da..
-Bine, mulțumesc.
-Pa.
-Pa.
Am închis. Cu ochii plini de lacrimi i-am spus lui Vlad și tatei:
-Ieșiți, vreau să stau singură...
-De ce?
-Ieșiți!
Ei au ieșit. Eu am început a plânge în hohote.
-Vlad, Vlad e vinovatul! El e!
Vlad a intrat la mine în cameră.
-Ce e? M-ai strigat?
-Pleacă! Pleacă din viața mea!
-De ce?
-Pleacă... Te rog...
El a plecat. Oare a plecat pentru totdeauna?
Am strigat:
-Nu! De ce am făcut asta? Vlad, stai!
Nu a venit nimeni... Acum, întradevăr am rămas singură, singurică...

                PESTE 5 ANI

E ziua mea! Ura! Am deja 22 ani!
Era ora 6.55. Eu m-am sculat. M-am urcat peste soțul meu și am strigat:
-Scoală-te! E ziua mea!
-Doamne ferește! Mai dormi un pic!
-Nu, nu mi-e somn!
-Acuș, acuș mă scol...
-Ei, gata mă supăr...
-Treci încoace, supărăcioas-o!
Și m-a tras lăngă el. Am pus un picuor peste el. El mă gâdilea. Eu mă râdeam. El mă cuprindea. Eu îl sărutam.
Apropo, eu m-am căsătorit. 2 ani în urmă. Nu cu Vlad... Cu Alex. Cu acel care mi-a spus că mau dat afară din școală. De ce nu cu Vlad? Fiindcă el a plecat demult din viața mea... Eu din a lui... Și încă o noutate! Sunt însărcinată! Deja de 3 luni! Burta încă nu se cunoaște... în curând va crește.