Anonima ta♡♡

*Capitolul 4*

Perspectiva lui Ayden
Eu:Înțeleg...
,,O fată...'':Stai puțin...
Eu:Poftim?
,,O fată...'':De ce plângi?
Eu:Nu plâng. Ce te face să crezi asta?
,,O fată...'':Nu mă minții. Te văd cu ochii mei!
Eu: Mă vezi?
Momentul acela mă dau jos din pat și mă uit pe geam.
Eu:Dar nu te vad pe tine... Stai ești cumva fata aia drăguță vizavi de casa mea? Sau iești vecina mea ?
Din perspectiva ,,O fată...''
Se uită pe geam.O,nu. Când am văzut că se uită pe geam am alergat Cât mă țineau picioarele. Nu pot să cred am fost la el acasă De cel puțin cinci ori și el își dea seama.Băieții ăștia... Nu vă gândiți la altceva Am fost în fața casei lui ca să îl privesc cel puțin cinci ori.Par o nebună? Nu cred dar, nu o să îi mai dau satisfacția asta. Nu o sa îi fac pe plac. O să îl evit. Nu îi mai răspund la mesaje sau la apeluri. Dar totuşi de ce ar plânge? Poate chiar îi pasă. Nu. Nu are cum. Nu i-a pasat de mine,persoana normală,iar acum e îndrăgostit de necunoscut. O să fie dezamăgit de adevărata eu.
Perspectiva lui Ayden
Îmi răspunde după ceva timp.
-Nu. Imediat ce ai ieşit pe geam am alergat cât de tare am putut.
-De ce?
-Nu vreau să mă cunoşti.Nici măcar tu nu vrei să mă cunoşti.
-De ce crezi asta?
-Nu vrei să mă cunoşti. Te-ai îndrăgostit de necunoscut. De o străină. Te-a atras asta. Nu o sa te atragă persoana.
-Nu cred asta. Nu sunt aşa cum crezi tu. M-am schimbat.
-Aşa spun toți :((
-Par eu ca ,,toți''.
-Da.
-Ce vrei să spui prin ,,toți''? Te avertizez. Nu folosi metafore.
-Bine. Prin toți vreau să spun...toți care vă grăbiți să judecați oamenii fără să îi cunoaşteți. Am fost acolo,Ayden.
-Unde? Când?
-Atunci când îți băteai joc de aceea fată de a 9-a. E prietena mea . Nu e frumos.
-Nu am ştiut...
-Nimeni nu a ştiut. Îți bați joc de oameni inocenți. Nu te gândeşti la circumstanțe.
-Scuze.
-Nu mie trebuie să îmi ceri scuze,ci acelei fete care încă plânge.
-Fie.
-Ce?
-Unde stă?
-Ce te interesează?
-Trebuie să îmi cer scuze.
-Strada 56. Acolo stă.
-Este în cealaltă parte a oraşului. Dar fie.
-Eşi nebun? Ce o să zică mama ei? Sau părinți?
-Nu cred că mă cunosc.
-Ba da te cunosc. Foarte bine as putea spune. Ei ştiu sigur ce ai făcut azi.
-Atunci...o să cer scuze tuturor. Între timp mai putem vorbi? Te rog.
-De ce?
-Să îmi dai indicațiile.
-Bine. Off. Mereu cedez.
- Nu e adevarat.
-Ce vrei sa spui?
-Nu cedezi mereu. Nu cedezi niciodată. :))
-La naiba.
-Ce?
-Nu îți puteai lua un hanorac mai sugestiv?Ăsta pare de boschetar. Mai ales ca are si o pată pe mâneca dreaptă.
-Ce? Credeam ca nimeni nu va observa.
-Ei bine...se observă cam uşor.
-Si ce sa fac?
-Schimbă-l. Măcar să se vada că îți pasă.
-Oki. Pe care sa îl iau? Sau sa mă schimb.
-Chiar vrei părerea mea?
-Da.
-I-ați blugii negri,nu cei rupți,ceilalți întregi,tricoul alb cu scrisul negru şi hanoracul roşu cu scris alb.
-Tricou şi hanorac? De ce?
-Pentru că:
1)Spun eu.
2)Spun eu.
3)E frig afară. Daca nu vrei sa răceşti,mai bine ascultă-mă.
-Aww.💗
-1. Ce?
2.Wtf ce cauta acea inimă?
-E drăguț. Îmi ştii garderoba şi,pe lânga asta, îți pasă de mine.
-Ba nu.
-Ba da. Haide,înmoaie-te si tu macar pentru o secundă.
-Bine. Si ce dacă îți ştiu garderoba? Ți-am memorat-o de la şcoală,dar asta nu înseamna că îmi pasă.
-Ba fix asta însemnă. Nu ai fi memorat-o daca nu ți-ar păsa.
-Bine,dacă zici tu...
-Recunoaşte !
-Ok. Recunosc.
-Mă simt împlinit.
Ies din cameră,cobor pe s ări şi o văd pe mama.
-Mamă,eu trebuie să plec pân' undeva.spun luând un măr.
-Unde?
-Adevărul e că...
-Ce s-a întâmplat? Dragule,poți să îmi spui daca mergi la vreo petrecere. Poți merge,da' sa nu bei prea mult.
-Nuu. Nu are nici o legătură. Iau masina. Ma duc în celălalt colț al oraşului.
-Pentru ce? Aşează-te şi Spune-mi.
-Azi la liceu mi-am bătut joc de o fată[uite,băieților şi fetelor.vă rog nu hateuiți.ştiu ca probabil băieții nu se înțeleg atât de bine cu mamele,dar habar n-am cum se comportă,asa ca am scris cum am ştiut :))]. Şi acum,mă duc sa îmi cer scuze fetei.
-Wow! Ce gest nobil!Du-te.
-Bine,mă duc.