That Love I Can't Return

Capitolul 22: Și iadul are bariere

Cântecul pentru acest capitol este:
Bonnie Tyler — Holding Out For A Hero

CAPITOLUL 22: ,,Și iadul are bariere"

UN SUNET PUTERNIC s-a auzit și instantaneu a sărit din pat și s-a uitat panicat în jurul lui. La început, a crezut că sunetul s-a auzit de fapt în visul lui... corecție... coșmar.

A pus mâna pe Sarah care încă dormea în ciuda zgomotului care îi tot lovea urechile și, cu toate astea, nu putea să intuiască de unde vine.

Totul era negru în jurul lui și era îngrozitor de frig. Urechile îi țiuiau și și-a frecat nervos ochii cu dosul palmei. În mod normal ar fi înjurat, dar era conștient că erau șanse să o trezească pe Sarah, iar după o noapte ca aceea, era de-a dreptul epuizant să te trezești brusc din somn.

În final, și-a dat seama de unde venea zgomotul: erau bătăi în geam. Și-a umezit buzele și s-a împins cu putere în mâini pentru a se ridica.

— Ty, mi-e frică.

S-a întors brusc spre ea. Nu o vedea, dar își putea da seama de poziția pe care o are: stătea în șezut și îmbrățișă plapuma la piept. La un moment dat, i s-a părut că a auzit un fel de pufnit care ducea spre râs din partea ei, dar nu l-a băgat în seamă. A auzit asta probabil din cauza consumului excesiv de alcool.

A făcut un pas înapoi spre pat și s-a aplecat pentru a-i oferi lui Sarah puțin confort. I-a căutat mâna prin întuneric și, când în sfârșit a găsit-o, a strâns-o nici prea tare nici prea încet și i-a spus pe un ton cald:

— Am totul sub control. Dormi liniștită, te rog.
S-a ridicat leneș de parcă ar fi avut un ghiozdan foarte greu în spate și a deschis ușa dubiței. A coborât cu un picioar și și-a dat seama că a trecut maxim o oră de când s-au culcat,
deoarece era la fel de întuneric și la fel de frig. Din instinct, s-a uitat peste umăr, dar tot ce vedea era întunericul. S-a auzit din nou acea bătaie în geam și, în acel moment, a simțit că nu mai poate respira când un genunchi-pumn i-a intrat puternic în stomac.

În timp ce corpul lui se îndrepta inevitabil spre nisip, a distins vocea lui Sarah prin toată agitația:

— Ajutor!! Ty!

Duba a plecat și el a făcut contact cu solul. A stat câteva secunde să își tragă sufletul după care a urmat să se întoarcă pe spate. Respira greoi și tremura în același timp. Și-a închis ochii. O amintire cu Sarah l-a făcut să tresară. Se aflau în garsoniera lui Venus și doar ce își pusese capul pe pieptul lui. Brusc i se făcuse foarte cald și a început să zâmbească.

Era prea sleit de puteri ca să perceapă gravitatea situației.

Oricine l-ar fi lovit era un bărbat masiv sau pur și simplu cineva normal, dar care pregătea de mult timp momentul ăsta. Nu își făcuse dușmani până acum în oraș. Bine, în afară de Jerry care era în arest. Sau... nu era? Gândul că Jerry ar putea să o atingă pe Sarah l-a făcut nervos și un fior i-a străbătut tot corpul, făcându-l să își apropie sprâncenele și să se ridice în poziție de șezut.

Respira sacadat, dar, în final, s-a ridicat greoi. A început să meargă hotărât spre nicăieri. După câțiva pași a început să alerge de-a lungul plajei.

Farurile mașinii lui se vedeau în depărtare. A strigat din toți plămânii, zgomotul răsunând cu ecou:

— Sarah!

Mașina s-a oprit. Continua să alerge disperat. A ajuns la van. Farurile erau aprinse. A stat câteva momente în fața portierei șoferului. Și-a umezit buzele și a deschis-o rapid, dând buzna înăuntru.