O Alta Forma De Iubire

Capitolul 2

Mia - dupa cinci ani

       "Chinurile unei conştiinţe încărcate sunt un adevărat iad pentru suflet “ John Calvin

        Tăcerea devine insuportabila cu fiecare secunda in  care trece. Cu fiecare bătaie a inimii mele, durerea mă apasă și mai mult. O simt in piept ca o gheara de vultur pleșuv, ce a prins prada și o cara in cuibul lui, gata să o devoreze încet și cu mișcări sigure. Nu se grăbește, zboară încet și atent sa nu o scape, inima mea se zbate in ghearele lui batand nebunește de parcă ar exploda in secunda următoare.

       Mă ridic de pe pat și incep sa o iau la pas, masor camera dintr-un colț în altul, inspir și expir să-mi calmez durea și frica. Ma opresc in mijlocul ei, cu pulsul accelerat, privesc în jur și încep să enumăr ce vad, cu glas tare.

     - Patru pereți albi, un tavan alb cu crăpături de-a lungul și de-a latul lui. Privesc în dreapta, o fereastra cat una de avion, în stânga, patul din metal, învelit cu lenjerie galbena, ce a fost cândva alba unde se află o perna mică și incomoda. Atat, doar atât se afla aici.

        Camera asta a fost martora a durerii și torturii mele timp de patru ani. O mica ușa se afla în colțul din dreapta, unde se afla baia. Un wc și o chiuveta. Atat! Scot aerul din plămâni și înaintez spre pat, unde mă așez. Imi așez coatele pe genunchi și îmi cuprind capul cu palmele.

       Sunt internata in acest spital pentru persoane cu probleme mintale. Am fost luată fara voia mea, legata de pat, uneori când încercam să vorbesc nu mă lăsau, îmi puneau pe mine cămașă de forță și mă așezau pe un scaun într-o cameră întunecată. Era frig și simțeam șobolanii cum mișunau pe lângă mine, flamanzi. M-au drogat și bătut. Mi-au dat atât de multe medicamente încât, a fost o vreme când am crezut că într-adevăr sunt nebuna. Totul a început o data cu moartea fetiței mele!

       După inmormantare, am intrat în cele patru faze:

       Negarea - mergeam zi de zi să o iau de la gradinita.Asteptam cuminte să iasă,sa vina in fugă și să-mi sară în brațe. Eu o strângeam la piept și o învârteam iar râsul ei îmi făcea inima sa planga de fericire. Am tot așteptat și nimic, nu mai venea. Stateam cu orele in fata grădiniței, am sunat si la politie de cateva ori, spunandu-le ca a diaparut. Toti imi repeteau aceiasi poveste: "A murit, Mia!"

       Am intrat în a doua fază:

       Furia - Pe oricine întâlneam in cale,dădeam vina pentru moartea ei. Ajunsesem sa nu mai vorbesc cu părinții mei și nici cu prietenii. Prietena mea cea mai buna, Bella, mi-a fost alaturi in tot acest timp, încercând să mă readuca cu picioarele  pe pământ! Am intrat în faza a treia:

        Depresia - Cand durerea m-a copleșit, m-am simțit neputincioasa, frustrata. Uneori priveam in gol iar prin minte îmi treceau tot felul de metode de sinucidere, dar, niciodată nu am pus în aplicare. Am ajuns la stadiul patru:

       Acceptarea - Intr-un final am conștientizat ca, micuța mea nu avea să mai apară niciodata! Niciodată nu ii  voi mai auzi glasul, nu o voi mai vedea crescând, devenind o femeie minunata, ce știam că va ajunge. Cea mai mare durere este, când îți pierzi copilul. Simteam că mă sufocam, că nu mai puteam sa merg mai departe, aș fi fost capabilă de orice in nebunia mea, sa o aduc înapoi.

       Aud ușa deschizându-se și ridic capul cu teama. Un bărbat înalt, îmbrăcat la costum intra in camera însoțit de asistenta din clinica. E nou, nu l-am mai văzut până acum.

     - Domnule Rainford, când terminați va rog să bateți in ușa!

     - Multumesc!

       Bărbatul e imbracat într-un costum negru  din trei piese,  înalt, puternic si zvelt, este incaltat cu pantofi Oxford, la mâna stângă are un ceas auriu Rolex care costa o avere. Ridic ochii spre fata lui iar gura mi se deschide.

     Părul lui e negru ca smoala, un nas subțire, iar ochii, o Doamne, sunt de un verde intens, un verde ce nu l-am mai văzut niciodată până acum, iar buzele fin conturate. Sta în picioare, in mijlocul camerei cu mâinile ușor bagate in buzunarele pantalonilor. Si-a dres glasul, facandu-ma sa tresar, a schitat un zâmbet când mi-a văzut reacția. A început să facă pași venind spre mine, frica s-a activat si m-am urcat pe pat ghemuindu-ma lângă perete.

     - Te rog sa nu te apropii de mine, stai acolo unde esti! Vocea îmi tremura, la fel și corpul. Pasii nu s-au mai auzit iar când am ridicat capul era lângă ușă de la intrare, nervos și respira foarte repede.

     - Nu-ti fac nici un rău, Mia! Mă numesc Archer Rainford și sunt prietenul cel mai bun a lui Alex Grey!

       Ridic brusc capul, auzindu-i  numele celui mai bun prieten al meu, Alex. Pentru o clipa frica a dispărut, doar, pentru o clipa.

     - Ce, ce vrei de la mine? întreb și mă desprind de perete, mă așez în fund și îl privesc pe Archer așteptând să-mi răspundă.

     - Am venit să te scot de aici! Tatăl tău a câștigat procesul cu doctorul care te-a închis aici. Au fost găsite dovezi că a fost cumpărat de către soțul tau. David a fugit după ce a semnat cererea de divorț iar când a fost găsit vinovat a fugit din țară. Nimeni nu știe unde este!

       Sunt libera, străinul din fata mea imi spune că nu mai sunt căsătorită cu nemernicul de David și că voi ieși din spitalul asta nebuni!

     - Vrei sa spui că, eu voi fi eliberata de aici și că, nu mai sunt căsătorită cu cretinul ăla?

     - Da, asta am spus!

       Nu-mi vine sa cred, îmi vine să sar in sus de bucurie, sa-l iau pe acest bărbat în brațe. Ma ridic de pe pat și fac un pas spre el. Ma opresc înainte să fac un lucru necugetat.

     - Vei locui la mine acasă, cu mine pentru o perioada de timp.Si cu asta mi-a închis gura definitiv.