Davis își frecă ochii și se ridică de pe scaun, trântise scaunul și cărțile și pleca. Nu înțelegea de ce se simțea așa abătut, bun de nimic. Uneori are impresia că se poartă ca un copil, sau poate toți fac asta. O căuta cu privirea pe Amira, dar nu o găsise. Se uita din când în când să vadă cât e ceasul, apoi căzuse pe gânduri.
Începuse să alerge înapoi în clasă sărind peste unele scări și sperând să nu se sune și își luă ghiozdanul în spate și plecă.
Începuse ora, Amira se uita la locul gol unde trebuia să fie Davis și se întreba unde e… sau ce pățise.
