Există probabil persoane care cred că sunt un băiat excelent, simțit, inteligent, amabil, un „lady killer”, dar se înșală amarnic. Odată am întrebat o fată dacă vrea să îmi facă sex oral. Curios, a acceptat, dar după ce am întrebat-o dacă vrea să îi facă și unui prieten care se întâmpla să fie cu mine în acel moment m-a plesnit peste față. A durut. Dar mai rău a durut-o pe ea după ce a fost futută în cur presupun. Nu am să mint. Sunt un nesimțit, dar curvele sunt curve.
Acele persoane care mă consideră un om frumos sunt probabil oamenii imbecili(și mama). Sunt un om frumos fizic, dar interiorul meu este o combinație de pubertate și filozofie. Pubertatea și filozofia nu sunt o combinație foarte „normală”. Deci da. Sunt dubios. Și da, dacă ești fată, nu o să evit subiectele perverse. Dar am salvat o fetiță odată. Se juca în stradă, iar când venea o mașină aceasta a încercat să fugă spre mama ei care, stând pe partea cealaltă a străzii, îi făcea semn să stea acolo. Fetița ar trebui să învețe limbajul semnelor, pentru că dacă nu eram eu să o trag de mână ar fi ajuns clătită. Clătită cu mult sânge. Ok, scuze. Gluma asta a fost inadecvată. Dar am mințit oricum. Deci gluma presupun că a fost adecvată.
*
În timpul orelor îmi place să privesc spre fereastră. Nu pentru că mi-e prea rușine să conversez cu colega mea de bancă pe care o plac din clasa I, ci pentru că găsesc natura mult mai frumoasă. Ba nu. Mint. Natura e mai... interesantă. Nu. Iar mint. În orice mod le-aș compara, fata asta și natura sunt la fel de fascinante. Ador sunetul muzicii rap din maşinile care trec în goană prin faţa liceului. Ador sunetul frânelor bruşte urmat de zgomotul ciocnirii a două autoturisme. Ador ţipetele şi plânsetele care se aud din acea direcţie. Ador sunetul sirenelor maşinilor de poliţie şi SMURD. Ador neliniştea ce se produce în clasă, deranjând orele. Ce nu ador însă este momentul în care sunt trezit din visul meu foarte sadic cu o carte de 200-300 de pagini în cap. Câteodată, în zilele frumoase, doar caietele studenţeşti îmi perturbă somnul. Iar alteori, ma trezeşte Gloria, printr-un uşor ghiont în mână sau în picior. Apoi îmi zâmbeşte timid şi îmi face semn spre profesoara care nu prea are treabă cu mine. Câteodată cred că mă trezeşte pentru că aşa vrea ea, dar noi oricum nu vorbim, chiar dacă stăm în aceeaşi bancă.
În pauze, prietenii mei vin la mine, iar de obicei vorbim de jocuri video şi filme porno. Chiar aş vrea să mă lase în pace măcar odată ca să pot socializa cu Gloria. Doar că mi-e cam ruşine să le spun de Gloria.
-Fraaaate, e aşa penalăăă! spunea Radu, un dobitoc din punctul meu de vedere.
-Păi de ce ai avut o relaţie cu ea? am întrebat eu în timp ce mintea-mi rătăcea la alte treburi.
-Băăă, deci frate! Fii antenă. "Shau" ăsta mi-a făcut cunoştinţă cu bunăciunea [...] şi apoi m-am lins cu ea [...] şi îmi zice că e virgină [...] şi nu a vrut frate sa de nici o culoare să mi-o [...] şi acuma încearcă să mă facă gelos.
-O vrei?
-Nu!
-Nu mai vorbi despre ea, atunci.
-Da i-ai da-o, nu?
-Nu.
-Băăă, frateee. Tu ştii câta cupa are la sutien?? E un ţâţozaur!!!
-E proastă. Nu poţi discuta nimic cu ea.
-Ştiu amice, ca doar de-asta sunt femeile. Să tacă şi să înghită!
-...
-Hai frăţioare, uite. Ştiu de ce eşti tu aşa, ok? Poate după ce petreci mai mult timp cu fetele, şi nu ca să vorbeşti cu ele, o să îţi revii.
-Ca să ajung ca tine?
-...
-Poate că ai dreptate. Dă-mi numărul ei.
-Ok...
Bineînţeles, nu l-am folosit niciodată. Şi Radu ştie asta. Dar se preface că nu ştie. Pentru că noi eram la fel într-un timp. Şi crede că o să devin ca el fără să mă forţeze nimeni. Probabil o să devin. Asta e cea mai mare frică pe care o am. El nu e Un Om Frumos.
*
Înapoi în clasă, Gloria stă exact acolo unde stătea şi când am ieşit. Pare... plictisită. Adevărul e că nu am avut ocazia să o cunosc. Şi sincer, cred că mi-ar plăcea, chiar dacă s-ar putea să rămân dezamăgit de persoana pe care am plăcut-o atâta vreme. Fiecare nou început trebuie să fie unul prosper şi adecvat, dar mai ales, din toate cunoştinţele mele ale sexului feminin, trebuie să încep cu paşi mici.
-Ţâţozaur, am rostit încet, dar astfel în cât să mă audă Gloria.
Oh doamne! Acesta clar nu a fost un pas mic, şi cu atât mai puţin adecvat. Derutată, dar surprinzător nu speriată, şi-a mutat ochii către decolteul ei, puţin evident acuma că l-am observat, iar apoi şi-a îndreptat degetul arătător spre pantalonii mei, mai exact fix între picioare.
-Pulozaur? a spus ea încet şi apoi a început să chicotească.
Da. Cu siguranţă, Gloria este Un Om Frumos.
